articole, Comunicat de presa

HUAWEI AppGallery oferă aplicații în condiții de siguranță

București, 12 martie 2021 – HUAWEI AppGallery, platforma oficială de aplicații a companiei Huawei, a înregistrat o creștere importantă într-o perioadă scurtă de timp. Din momentul lansării la nivel global, în aprilie 2018, numărul de utilizatori activi lunar a ajuns la 530 de milioane, AppGallery fiind în prezent unul dintre cele mai populare trei magazine de aplicații din lume. La această ascensiune a contribuit în mod esențial faptul că siguranța consumatorilor a fost pusă întotdeauna pe primul plan.

HUAWEI AppGallery

Dezvoltatorii, dornici să își prezinte aplicațiile acestei comunități în continuă dezvoltare, au venit în număr mare către AppGallery, crescând numărul de înregistrări cu până la 2,3 milioane și aducând o serie de peste 120.000 de aplicații integrate în special cu HMS Core.

Viziunea Huawei a fost clară de la început – HUAWEI AppGallery este o platformă deschisă, inovatoare și relevantă pentru consumatori și, în plus, vine cu un angajament de a proteja confidențialitatea și securitatea acestora. Magazinul virtual deține ceea ce compania descrie ca fiind un „sistem de securitate și protecție complet”. Acesta îmbină verificarea numelui real al dezvoltatorului, un proces de revizuire în patru etape, protecție la descărcare și instalare și un mecanism de protecție pentru operarea sigură a aplicațiilor.

În momentul în care dezvoltatorii își integrează aplicațiile în AppGallery – etapa listării – platforma solicită numele real al dezvoltatorului pentru verificarea informațiilor de identitate și a datelor de înregistrare. Astfel, dacă o aplicație nu funcționează corect, dezvoltatorul poate fi identificat rapid.

Aplicația trece apoi printr-un proces de protecție în patru etape, care include, în primă fază, detectarea comportamentului rău intenționat, scanarea vulnerabilității de securitate și verificarea încălcării confidențialității. Pe parcursul ultimei verificări manuale, echipa dedicată testării securității AppGallery evaluează aplicația pe dispozitive reale, în scenarii din lumea reală. Aceste teste acoperă toate dispozitivele Huawei și versiunile sistemului de operare, pentru a se asigura că aplicațiile sunt compatibile.

În momentul în care un utilizator descarcă aplicația pe dispozitivul său, se activează o altă etapă a securității. În primul rând, canalele criptate sunt utilizate pentru a transmite date către și din aplicație și dispozitiv, iar verificările de integritate și semnătură sunt efectuate pentru a preveni modificarea procesului de instalare și pentru a asigura legitimitatea aplicației.

În plus, Huawei efectuează în aplicațiile listate în AppGallery și o scanare pentru detectarea amenințărilor bazată pe AI, pentru a proteja dispozitivele utilizatorilor împotriva malware-ului. Această scanare se realizează în timp real și nu doar în cazul unor amenințări cunoscute, ci și pe noi variante de viruși existenți.

Securitatea nu se oprește după descărcarea aplicației. AppGallery este acum disponibil în 170 de țări și reprezintă platforma de aplicații pentru utilizatorii de telefoane HMS, astfel că Huawei se asigură că toate aplicațiile listate pe platformă sunt rulate izolat, ceea ce înseamnă că nu pot fi accesate de alte aplicații, ceea ce păstrează datele utilizatorilor în siguranță.

Conținut adecvat vârstei și biometrie

AppGallery dispune de un sistem de evaluare a vârstei care blochează inteligent conținutul neadecvat vârstei în funcție de setările utilizatorilor, astfel încât aceștia se pot bucura de un mediu sigur și sănătos, în special utilizatorii mai tineri.

Toate aplicațiile respectă cerințele de confidențialitate, iar utilizatorii au vizibilitate și control deplin asupra permisiunilor de utilizare. Astfel, atunci când un utilizator solicită AppLock, de exemplu, este necesară verificarea identificării pentru a se asigura că este proprietarul dispozitivului. În plus, utilizatorii primesc un spațiu privat pentru a cripta imagini, fișiere audio, video și alte documente, iar Password Vault poate fi utilizat pentru ca dispozitivul să completeze automat numele de utilizator și parola salvate anterior. Datele sensibile ale utilizatorilor, inclusiv datele biometrice, amprentele digitale și recunoașterea facială sunt stocate în siguranță la nivelul nucleului din sistemul de operare al dispozitivului.

Control complet asupra datelor personale

Problema datelor este importantă pentru fiecare consumator, astfel că este important de menționat că toți utilizatorii de dispozitive Huawei au control complet asupra datelor lor personale. În plus, acestea nu sunt procesate niciodată în afara dispozitivului.

Huawei oferă transparență cu privire la datele necesare pe care le colectează de la utilizatori, acestea fiind reduse la minimum și utilizate exclusiv pentru a îmbunătăți experiența de utilizare. Printre datele necesare se numără numele contului și ziua de naștere, țara sau regiunea în care se află utilizatorul, setările de limbă ale dispozitivului și adresa IP. Atunci când utilizatorul navighează pe AppGallery, preferințele sale vor fi salvate în mod standard, la fel și detaliile aplicațiilor instalate, participarea la campanii și promoții, alături de clasamentul și realizările sale în aplicațiile de gaming. Lista completă este disponibilă în declarația de confidențialitate AppGallery.

AppGallery colectează și procesează doar datele necesare pentru a le permite utilizatorilor să caute, instaleze și gestioneze aplicații terțe, în același mod ca restul magazinelor de aplicații. Utilizatorii pot accesa AppGallery atât în momentul în care sunt conectați la un cont, cât și ca vizitatori, astfel că nu trebuie să creeze neapărat un cont pentru a accesa magazinul. Dacă sunt conectați, aceștia pot fi identificați cu un pseudonim, ceea ce le conferă drepturile persoanelor vizate și asigură o experiență de utilizare mai bună. Contul ID Huawei din UE/SEE este singurul serviciu de cont ID de pe piața Android certificat cu sigiliul european de confidențialitate EuroPriSe¹.

Manipularea datelor este, de asemenea, evaluată cu atenție. De regulă, datele utilizatorilor din UE/SEE sunt procesate local.

Experiența utilizatorului, pe primul loc

Oferirea unei experiențe calitative, de fiecare dată când un utilizator își folosește dispozitivul sau navighează prin AppGallery, este prioritatea numărul unu a companiei. Huawei este de părere că acest lucru este posibil numai dacă aplicațiile sunt sigure și datele utilizatorilor sunt tratate și stocate în mod responsabil. Acesta este motivul pentru care, în timp ce compania continuă să-și extindă baza de utilizatori și să atragă mai mult conținut și aplicații interesante, va acorda la fel de mult interes management-ului securității, transparenței și respectării confidențialității.

Note: ¹Sigiliul european de confidențialitate EuroPriSe pentru HUAWEI ID (UE/SEE)https://www.euprivacyseal.com/eps-en/aspiegel-huawei-id.

 

Despre HUAWEI AppGallery

În total, HUAWEI AppGallery conține peste 2.000 de aplicații românești și zeci de mii de aplicații internaționale. Magazinul virtual vine cu securitate și protecție completă, inclusiv cu verificarea numelui real al dezvoltatorului și procesul de revizuire în patru pași pentru operarea securizată a aplicației.

HUAWEI AppGallery cuprinde deja în portofoliu aplicații din zona de banking, printre care Banca Transilvania, BCR, MyEdenred, Raiffeisen Smart Mobile, BRD, Card Sodexo, MobilPay sau 24Pay. App Gallery conține și aplicații importante din zona de știri și divertisment, precum Cinemagia, Știrile PRO TV, Digi 24, Biziday, AntenaPlay, Orange TV Go, Telekom TV sau Digi Online. De asemenea, în platformă sunt disponibile și numeroase aplicații dedicate shopping-ului, precum Lajumate.ro, Olx.ro, Elefant.ro, Cel.ro, Dedeman sau Okazii.ro, dar și aplicații utilitare, printre care se numără eJobs, BitDefender, Star Taxi, 7Card, Virtual Cards, Upfit Romania sau WorldClass. Aplicațiile operatorilor locali precum My Orange Romania, My Account Telekom sau My Vodafone Romania sunt și ele disponibile în AppGallery. Printre cele mai noi aplicații care s-au alăturat magazinului virtual se numără Jerry’s Pizza, Food Panda, Takeaway, MyEnel, MyEdenred, Neo BT, EuropaFM și Bolt.

HUAWEI AppGallery acordă o atenție sporită și zonei de educație, astfel că platforma oferă consumatorilor aplicații locale care au devenit cunoscute și utilizate și la nivel global. Printre acestea se numără aplicațiile de învățare a limbilor străine de la Mondly, celebre pentru colaborările de renume la nivel internațional, dar și ale celor de la Meta Language Pro, precum Learn English, French, Korean, Spanish sau German.

Aplicația Phone Clone, disponibilă în HUAWEI AppGallery, este o modalitate simplă de a transfera aplicațiile, contactele, datele, fișierele și fotografiile de pe vechiul smartphone pe noul smartphone, în câțiva pași simpli, folosind transferul super-rapid cu viteze de până la 1 GB pe minut. Cel mai important aspect al întregului proces este siguranța pe care o oferă, datorită criptării securizate a rețelei wireless. Procesul poate fi realizat foarte ușor, indiferent de sistemul de operare al vechiului smartphone (iOS sau Android).

Noul instrument de căutare Petal Search, disponibil în HUAWEI AppGallery, le oferă utilizatorilor o poartă deschisă către un milion de aplicații și o modalitate de a căuta cu ușurință prin categorii diverse, direct de pe ecranul de start al dispozitivului. Dezvoltată de motorul de căutare Petal Search, aplicația Petal Search aduce o experiență de căutare alternativă care localizează și agregă informații, oferind cele mai precise și relevante rezultate, pentru a le permite utilizatorilor să personalizeze și să gestioneze experiența cu smartphone-urile lor așa cum își doresc. HUAWEI AppGallery este complet integrat în noul motor de căutare și orice aplicație disponibilă deja în magazinul virtual va apărea în partea de sus a oricărei căutări din noul instrument.

Deși în AppGallery sunt deja prezente alternative ale Google Maps, precum TomTom Go sau MAPS.ME, Huawei propune și o soluție proprie – Petal Maps – care oferă și posibilitatea de a stabili navigarea cu vizualizări 2D și 3D. De asemenea, instrumentul oferă funcțiile clasice ale acestui tip de aplicații, precum căutarea celei mai rapide rute sau starea traficului în timp real. Pentru a îmbunătăți performanța, Petal Maps folosește tehnologii precum Super GNSS și algoritmi de recunoaștere a imaginilor pentru a îmbunătăți precizia și pentru a le prezenta utilizatorilor cele mai eficiente și mai puțin aglomerate rute. De asemenea, integrează controlul prin gesturi pentru ca utilizatorii să nu fie nevoiți să atingă ecranul atunci când gestionează navigarea și să se bucure, în același timp, de una dintre caracteristicile de ultimă oră ale celor mai noi dispozitive din portofoliu.

Despre Huawei Consumer Business Group

Produsele și serviciile Huawei sunt disponibile în peste 170 de țări, deservind mai mult de o treime din populația lumii. Compania deține 14 centre R&D în țări precum Statele Unite ale Americii, Germania, Suedia, Rusia, India și China. HUAWEI Consumer BG este una din cele 3 filiale ale companiei și include telefoane inteligente, computere și tablete, dispozitive purtabile și servicii cloud, etc. Cu peste 33 de ani de expertiză în domeniul telecomunicațiilor, HUAWEI oferă tehnologii inovatoare pentru consumatorii de pretutindeni.

Pentru mai multe informații, vizitați: http://consumer.huawei.com/ro

Pentru noutăți despre Huawei Consumer BG, urmăriți-ne pe:

Facebook: https://www.facebook.com/huaweimobilero/

Instagram: https://www.instagram.com/huaweimobilero/

YouTube: https://www.youtube.com/HuaweiMobilero

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *