articole, Comunicat de presa

Managementul serverelor SCADA de la distanță pentru un plus de securitate și eficiență maximă

De cele mai multe ori, nu realizăm, însă trăim într-o lume în care depindem în mare măsură de alții. Sunt acele elemente ale societății moderne pe care le considerăm normale, dar care nu au fost mereu așa. Este vorba, mai presus de toate, de utilitățile obișnuite, precum apă curentă, gaze naturale sau electricitate, dar se poate merge și mai departe…

Continue Reading
articole, Comunicat de presa

AMD anunță al 26-lea raport anual de CSR

AMD a anunțat publicarea celui de-al 26-lea raport anual privind activitatea din sectorul de CSR (responsabilitate corporativă), care evidențiază realizările companiei din anul precedent, inclusiv targert-urile atinse față de obiectivele sale din perioadă 2014-2020 și prezentarea noile obiective pentru intervalul 2025 – 2030. Raportul din acest an cuprinde patru aspecte esențiale ce privesc mediul înconjurător, mediul social și guvernamental (ESG),…

Continue Reading
articole, Comunicat de presa

Fundația Saint-Gobain Initiatives sprijină comunitățile vulnerabile alături de Habitat for Humanity România

Saint-Gobain sprijină construcția a 12 locuințe noi pentru familiile din comunitatea vulnerabilă a comunei Berceni din județul Prahova. Proiectul New Homes Berceni, derulat împreună cu Habitat for Humanity România și finanțat de Fundația Saint-Gobain Initiatives cu suma de 50.000 euro, este destinat familiilor cu venituri reduse care vor avea acum șansa de a locui într-o casă accesibilă și decentă. Până…

Continue Reading
articole

Sondajul Epson dezvăluie un decalaj mare față de realitatea climatică – 46% din participanți sunt încă optimiști că vom evita criza climatică pe parcursul vieții lor

București, 30 septembrie 2021 – Înainte de începerea COP 26 din luna noiembrie din Marea Britanie, Epson anunță rezultatele Barometrului său de Realitate Climatică. Cercetările Epson relevă un decalaj potențial dăunător între realitatea climatică și înțelegerea de către oameni a efectelor sale catastrofale. Sondajul surprinde experiențele și percepțiile globale a 15.264 de consumatori din Asia, Europa, America de Nord și America…

Continue Reading
articole, Comunicat de presa

TransferGo, compania fintech de transferuri de bani, obține seria C de finanțare în valoare de 50 milioane de dolari

Investitorii principali sunt Elbrus Capital și Black River Ventures Londra, Marea Britanie, 30 September 2021 – TransferGo, una dintre companiile de transfer de bani cu cea mai accelerată dezvoltare la nivel mondial, a anunțat astăzi obținerea sumei de 50 milioane de dolari, ca parte a seriei C de finanțare. Această recentă rundă de finanțare are ca investitori principali fondurile Elbrus…

Continue Reading
articole, Comunicat de presa

Noile etichete UE pentru anvelope reprezintă un ajutor semnificativ pentru cumpărătorii online

Europa a devenit prima regiune din lume care a introdus eticheta pentru aderența pe gheață pentru anvelope. Astfel, noile marcaje, pentru dezvoltarea cărora Nokian Tyres pledează de mult timp, conțin informații suplimentare privind performanțele anvelopelor în condiții speciale, respectiv un simbol pentru aderența pe zăpadă și un cod QR către o bază de date extinsă. Scopul noilor simboluri este de a…

Continue Reading
articole, Comunicat de presa

Konica Minolta România, prin parteneriatul cu Trans Sped, una dintre cele mai dinamice companii de fintech și transformare digitală din România, oferă companiilor și instituțiilor locale soluții de digitalizare și semnătură electronică cu certificat digital calificat

București, 30 septembrie 2021   Konica Minolta Business Solutions România, lider pe piața sistemelor de printare, integrator de soluții IT și furnizor de sisteme de supraveghere și soluții de analiză video, a încheiat recent un parteneriat tehnologic cu Trans Sped, companie românească specializată în furnizarea de soluții de transformare digitală, prin intermediul căruia va oferi companiilor și instituțiilor publice de pe piața locală,…

Continue Reading
articole, Comunicat de presa

Visual Fan (Allview) anunță preluarea pachetului majoritar de 51% din Intervision Trading, unicul distribuitor AKAI din Europa Centrală și de Est

Prin preluarea participației majoritare de 51% din Intervision Trading, se creează premisele unei creșteri consistente a cifrei de afaceri și a profitului companiei Visual Fan, cu peste 25%. Pentru finalizarea tranzacției, preluarea pachetului majoritar necesită obținerea avizului Consiliului Concurenței, în perioada imediat următoare. Brașov, 30 septembrie 2021. Compania Visual Fan SA deținătoarea brandului Allview, listată la Bursa de Valori București…

Continue Reading
articole, Comunicat de presa

Technics lansează noile căști True Wireless EAH-AZ60 și EAH-AZ40, proiectate pentru un sunet superior

Technics aplică tehnologiile sale de excepție din ingineria sunetului pentru a dezvolta căști true wireless cu performanțe ridicate, potrivite noilor obiceiuri ale consumatorilor http://www.panasonic.com/ro/ București, 28 septembrie 2021 – Technics anunță cu bucurie lansarea, începând cu luna octombrie 2021, a noilor modele de căști true wireless in ear: EAH-AZ60 și EAH-AZ40. Pe lângă acestea, la începutul anului 2022, Technics va lansa…

Continue Reading