Comunicat de presa

ASUS și ROG obțin cele mai multe premii de până acum la CES 2022 Innovation Awards

zenbook_14x_14_flip_oled_ux5400_ux5401_um5401_up5401_un5401_3

ASUS și Republic of Gamers (ROG) au obținut cea mai bună performanță de până acum în cadrul Premiilor pentru Inovație CES 2022, cu un total de 20 de produse apreciate pentru design, inginerie și inovație în domeniul extrem de competitiv al tehnologiei de larg consum.

Produsele ASUS câștigătoare în cadrul ediției CES 2022 Innovation Awards includ inovații semnificative concentrate pe experiența utilizatorului, precum: TUF Dash F15 (FX517), ProArt Display PA169CDV, ZenScreen OLED MQ series, ZenWiFi Pro ET12 (ET12), Zenbook 14X (UX5400) și Zenbook 14 Flip OLED.

Renumit ca lider global în materie de echipamente de gaming, ROG oferă un portofoliul cuprinzător de produse pentru experiențe incredibile în jocuri. În acest an, printre produsele ROG selectate în cadrul CES 2022 Innovation Awards ca fiind printre cele mai bune din clasa lor sau remarcabile în mai multe categorii se numără: ROG Zephyrus Duo 16 (GX650), ROG Zephyrus G14 (GA402), ROG Zephyrus G14 AW SE (GA401QEC), ROG Strix SCAR 15/17 și ROG Strix G15/17 (G533Z/G733Z și G513R/G713R), ROG Flow Z13 (GZ301), ROG Cetra TWS Pro (R75), Ergo Gaming Chair (SL400), Rapture GT-AXE16000 și placa de bază Maximus Z690 Extreme Glacial.

Programul CES Innovation Awards, deținut și produs de Consumer Technology Association (CTA)®, este o competiție anuală care onorează designul și ingineria remarcabilă a produselor tehnologice împărțite în 28 de categorii. Un juriu de elită format din experți din industrie, printre care se numără membri ai presei, designeri, ingineri și nu numai, a analizat propunerile pe baza inovației, ingineriei și funcționalității, a esteticii și designului. Pentru lista completă a laureaților CES 2022 Innovation Awards, inclusiv descrieri detaliate ale produselor și fotografii accesați CES.tech/innovation.

Produsele ASUS și ROG premiate pentru inovație în cadrul CES 2022

ROG Zephyrus Duo 16 (GX650)

ROG Zephyrus Duo 16 s-a evidențiat în premieră ca laptopul de gaming cu două ecrane, deschizând drumul spre experiențe noi și interesante. Distins atât la categoria Gaming, cât și la categoria Computer Hardware & Components CES 2022 Innovation Awards, noul Zephyrus Duo 16 cu ROG ScreenPad Plus este echipat cu un procesor ce urcă în gamă până la AMD Ryzen™ 9 6980HX, placă video NVIDIA® GeForce RTX™ 3080 Ti Laptop și un comutator MUX. Laptopul poate avea un ecran strălucitor Nebula HDR Mini LED, cu o luminozitate maximă de 1100 de niți, sau panoul Dual Spec, care oferă rezoluțiile 4K la 120 Hz și FHD la 240 Hz într-un singur ecran.

ASUS Zenbook 14X (UX5400) și Zenbook 14 Flip OLED (UP5401/UN5401)

ASUS Zenbook 14X OLED și Zenbook 14 Flip OLED (UP5401/UN5401) sunt notebook-uri ultra-subțiri și compacte, concepute pentru mobilitate, ușurință în utilizare și o experiență de calitate, ambele fiind premiate în categoria Computer Hardware & Components. Excelând atât prin faptul că sunt ultra-ușoare, cât și extrem de compacte, cele două modele Zenbook 14 oferă experiențe de lucru captivante pentru o productivitate sporită, cu un superb ecran tactil 4K OLED HDR NanoEdge în format 16:10, ce redă cele mai profunde nuanțe de negru și cele mai vii culori.

ROG Flow Z13 (GZ301) premiat în două categorii

Laureată în categoria Gaming, ROG Flow Z13 este cea mai puternică tabletă de gaming din lume. Performanțele de vârf în gaming sunt oferite într-un format ultra-subțire și ușor – cu Windows 11 și procesor până la Intel Core i9-12900H cu 14 nuclee, GPU NVIDIA GeForce RTX 3050 Ti cu un comutator MUX și memorie LPDDR5 de 5200 MHz. Designul retro-futurist e inspirat de Cursa Spațială din secolul XX și integrează viziunea ROG asupra viitorului jocurilor: portabilitate maximă.

ROG Rapture GT-AXE16000

De asemenea premiat la categoria Gaming, ROG Rapture GT-AXE16000 este primul router de gaming WiFi 6E quad-band din lume, care deblochează întregul potențial al celor patru benzi – 2,4 GHz, două benzi de 5 GHz și 6 GHz – cu canale de 160 MHz în benzile de 5 GHz și 6 GHz pentru a oferi cele mai mari viteze posibile. Acesta combină tehnologia ASUS RF și RangeBoost Plus cu cel mai recent procesor și chipset Broadcom pentru îmbunătățirea cu până la 38%1 a razei de acțiune a semnalului WiFi și a acoperirii generale, precum și a capacității de transfer cu 18%2.

ASUS TUF Dash F15 (FX517)

ASUS TUF Dash F15 se prezintă într-un format subțire și ușor, infuzat cu ADN-ul TUF Gaming, cu o carcasă sub 20 mm. Dispunând de un procesor Intel Core i7-12650H din generația a 12-a și o placă video ce urcă în gamă până la NVIDIA GeForce RTX 3070 Laptop cu comutator MUX, TUF Dash F15 este o mașină de gaming excepțional de puternică, cu memorie DDR5 la 4800 MHz, un SSD compatibil PCIe® 4.0 și un ecran QHD de 165Hz cu acoperire 100% DCI-P3 pentru imagini uimitoare – și încă un produs ASUS laureat în categoria Gaming.

ASUS ProArt Display PA169CDV

ASUS ProArt Display PA169CDV, premiat în cadrul CES 2022 Innovation Awards la categoria Computer Hardware & Components, este un ecran IPS 4K UHD de 15,6 inchi care include tehnologia Wacom EMR pentru compatibilitate cu stiloul digital ProArt Pen. Este primul monitor portabil care este dublu certificat ca fiind PANTONE® Validated și Calman Verified. Construit pentru creatorii profesioniști, oferă o rezoluție 4K uimitoare și vizează specificațiile pentru certificarea DisplayHDR 400.

ProArt Pen utilizează tehnologia Wacom EMR pentru a oferi o senzație naturală de scriere de mână. Stiloul ușor nu necesită baterii și este compatibil cu ASUS Dial3, oferind utilizatorilor comenzi rapide atunci când lucrează cu software-ul Adobe4 acceptat pentru un flux de lucru mai fluid.

ROG Maximus Z690 Extreme Glacial

Placa de bază ROG Maximus Z690 Extreme Glacial este punctul culminant al tehnologiei de răcire cu lichid, platforma fiind premiată atât în categoria Gaming, cât și în categoria Computer Hardware & Components. Această placă de bază dispune de un sistem de răcire monolitic atrăgător, cunoscut sub numele de EK UltraBlock, care poate răci fără efort întreaga placă de bază cu ajutorul unui labirint atent proiectat de canale de apă, senzori și radiatoare. Placa se bazează, de asemenea, pe cunoștințele dobândite din ingineria generației anterioare, pentru a extinde în mod ambițios un portofoliu deja amplu de radiatoare și conducte de circulație a lichidului de răcire. Două sloturi M.2 suplimentare beneficiază acum de răcirea UltraBlock, iar răcirea VRM a fost amplificată și mai mult pentru a susține etajele de alimentare de care pot profita procesoarele Intel Core™ din generația a 12-a.

ROG Zephyrus G14 AW SE (GA401QEC)

Creat printr-un parteneriat cu DJ-ul Alan Walker, ROG Zephyrus G14 este companionul perfect pentru orice creator de conținut sau gamer, îmbinând cea mai bună portabilitate din clasa sa cu performanța puternică a unui procesor AMD Ryzen™ 9 5900HS și a unui GPU NVIDIA GeForce RTX™ 3050 Ti. ROG a creat acest dispozitiv pentru Walker însuși, cu o bandă unică pe capac, o plăcuță personalizată cu logo-urile ROG și AW și o husă care evidențiază parteneriatul. CES a premiat Zephyrus G14 AW SE atât la categoria Gaming, cât și la categoria Computer Hardware & Components.

ROG Zephyrus G14 (GA402)

Apreciat de critici, ROG Zephyrus G14 este o mașină de jocuri puternică într-un format elegant și ultra-portabil, cu o serie de noi îmbunătățiri pentru 2022. Noul Zephyrus G14 dispune de Windows 11, un procesor din seria AMD Ryzen 9 6000 și o grafică din seria AMD Radeon™ RX 6000S cu MUX Switch, ROG Intelligent Cooling cu metal lichid, pentru cea mai bună performanță posibilă.

Conceput pentru a oferi putere de top într-un pachet ultra-portabil, premiat în categoria Gaming, elegantul Zephyrus G14 este disponibil în culorile Eclipse Gray sau Moonlight White, având o placuță de identificare Prismatic Logo, cu o nuanță holografică, reflectorizantă, care va întoarce cu siguranță privirile. Capacul este, de asemenea, acoperit cu 14.969 de orificii frezate la CNC, cu 1.449 de mini LED-uri pe modelele cu afișajul AniMe Matrix™. Mai multe LED-uri decât modelul de anul trecut oferă acum noi și mai mari posibilități de animație.

ROG Strix SCAR 15/17 și ROG Strix G15/17 (G533Z/G733Z și G513R/G713R)

Premiate în categoria Gaming, noile modele ROG Strix SCAR și ROG Strix G15/G17 sunt concepute cu gândul la entuziaștii esports, fiind echipate cu componente de top, cum ar fi GPU-ul NVIDIA GeForce RTX 3080 Ti Laptop la 150 W cu Dynamic Boost și dotate cu Windows 11, un ecran cu rată mare de reîmprospătare, MUX Switch și ROG Intelligent Cooling cu metal lichid. SCAR are un procesor ce urcă în gamă până la Intel Core i9-12900H de generația a 12-a, în timp ce ROG Strix G15 și G17 sunt susținute de un CPU ce urcă în gamă până la AMD Ryzen 9 6900HX.

Seria ASUS ZenScreen OLED MQ

Distins în categoria Computer Hardware & Components, modelul super-subțire ASUS ZenScreen OLED MQ13AH este primul monitor portabil OLED de 13 inchi din lume și dispune de un raport de contrast ridicat de 1.000.000:1, o acoperire de 100% a gamei de culori DCI-P3, acuratețe a culorilor HDR10 și Delta E < 2, oferind culori impresionante, nuanțe de negru profunde și imagini incredibil de realiste. Este disponibil și un model mai mare, de 15,6 inchi, ASUS ZenScreen OLED MQ16AH.

ASUS ZenWiFi Pro ET12

ASUS ZenWiFi Pro ET12 stabilește un nou standard pentru rețelele WiFi mesh pentru întreaga locuință. Oferind o acoperire de 557 de metri pătrați, WiFi de 11 Gbps, funcții de securitate internet gratuite pe viață și funcții de control parental, două porturi Ethernet de 2,5 Gbps și tehnologia RangeBoost Plus, ZenWiFi Pro ET12 permite viteze și fiabilitate de nivel superior. Utilizând un chipset Broadcom de ultimă generație și un procesor quad-core pe 64 de biți de 2 GHz, RangeBoost Plus utilizează mai multe tehnologii exclusive ASUS pentru a îmbunătăți în mod spectaculos raza de acoperire și raza semnalului WiFi cu până la 38% – și este un premiat în categoria Smart Home.

Alte două produse ROG ce au primit premii pentru inovație la CES 2022 vor fi lansate mai târziu în 2022.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *