articole, Comunicat de presa

Samsung lansează The Frame: Living Room Art Show, în colaborare cu One Night Gallery

Living Room Art Show este prima inițiativă locală Samsung, în parteneriat cu One Night Gallery, menită să susțină și să promoveze operele de artă contemporane românești

 

București, România – 08 noiembrie 2021 – Samsung Electronics România a anunțat astăzi o nouă colaborare cu One Night Gallery, prima galerie de new media art din România, pentru a le oferi utilizatorilor de pretutindeni o colecție extinsă de lucrări de artă realizate doar de artiști români, fiind selectate special pentru The Frame, televizorul Samsung din gama de lifestyle. Aceasta facilitează, astfel, accesul în universul de artă contemporan românesc prin intermediul platformei Art Store.

Campania Living Room Art Show este prima inițiativă locală Samsung x One Night Gallery, care invită oamenii să-și transforme sufrageria într-o galerie de artă dedicată lucărilor românești contemporane, prin intermediul televizorului Samsung The Frame. Inițiativa marchează promisiunea făcută odată cu lansarea televizorului de lifestyle The Frame, în 2020, prin care Samsung și-a propus să democratizeze arta, deschizând cercul restrâns al pasionaților și colecționarilor de artă către lumea largă. Prin intermediul acestui parteneriat posesorii The Frame vor avea acces gratuit, timp de 6 luni, la 20 de opere de artă românească contemporanăcreate de 10 artiști locali. Operele vor putea fi accesate din Art Store, galeria digitală dedicată The Frame, în secțiunea de opere curatoriate de One Night Gallery.

Samsung The Frame prezinta Living Room Art Show

“Tehnologia și produsele Samsung ne pun la dispoziție instrumentele necesare pentru a accesa infinite noi posibilități, inclusiv la nivel cultural. Odată cu lansarea televizorului de lifestyle Samsung The Frame, în 2020, Samsung și-a asumat un obiectiv îndrăzneț – democratizarea artei prin facilitarea accesului rapid la opere de artă remarcabile din întreaga lume. Mă bucur că pot anunța și susține această nouă inițiativă pe plan local, un demers pe care Samsung România alături de One Night Gallery îl fac pentru a sprijini și promova tinerii artiști români prin intermediul televizoarelor noastre de artă, Samsung The Frame. În acest fel, putem contribui împreună la formarea unui univers digital cu totul nou, un univers care invită oamenii să-și transforme sufrageria într-o galerie de artă dedicată lucărilor românești contemporane”, a spus Simona Panait, Director de Marketing Samsung România & Bulgaria.

Capitalizând pe propria tehnologie: The Frame, primul Smart TV care devine ramă digitală atunci când este oprit, și Art Store, galeria digitală dedicată din care oamenii pot selecta și expune opere de artă celebre, susținerea unei inițiative locale de promovare a artiștilor români a devenit un demers iminent pentru Samsung. Prin expunerea digitală pe The Frame, artiștii beneficiază de un grad uriaș de vizibilitate care le va aduce operele în prim plan chiar în casele românilor, dincolo de evenimentele de artă și expozițiile anuale. De asemenea, utilizatorii își pot eleva designul interior al casei, prin expunerea celor mai spectaculoase lucrări aparținând artiștilor locali.

Pentru o mai bună vizibilitate a proiectului în oraș și pe rețelele sociale, Living Room Art Show se va bucura și de expunere OOH neconvențională în zonele cu trafic pietonal din capitală. Trecătorii vor putea explora o parte din lucrările selectate în cadrul proiectului și prin intermediul unor vitrine special amenajate de către designerul de interior, Monica Păduraru. Locațiile în care vor fi amplasate aceste vitrine sunt Cărturești Carusel, Muzica, H Victoriei și 1001 Arte din București. Curioșii vor putea, astfel, descoperi și interacționa fizic cu lucrările românești de artă expuse pe traseul Living Room Art Show. Mai mult decât atât, una dintre ilustrații, creată de Alina Marinescu, va putea fi descoperită și în realitate augumentată pe platforma Instagram. Filtrul dedicat acestei lucrări va putea fi accesat din orice loc, utilizatorii având posibilitatea de a plasa ilustrația animată pe orice suprafață plană.

Încă din 2017, anul de debut, One Night Gallery a facilitat crearea celei mai cuprinzătoare platforme de artă în realitate virtuală și augmentată, promovată prin intermediul expozițiilor de artă realizate cu scopul de a sprijini artiștii locali, de a reutiliza locațiile neconvenționale și de a încuraja experiențe artistice alternative prin intermediul tehnologiei. Până în acest moment, One Night Gallery a organizat 19 ediții de expoziții tip new media art în diverse orașe din România, precum București, Timișoara, Constanța, Cluj-Napoca sau Iași.

Ne bucurăm că One Night Gallery a fost selectată la nivel internațional să facă parte din acest acest demers artistic, inițiat de Samsung, ce aduce arta contemporană mai aproape de un public global. Aceasta vine perfect în continuarea misiunii noastre de a promova artiştii români prin intermediul tehnologiei şi de a experimenta noi medii de expunere. Prin Living Room Art Show oamenii pot deveni vizitatori, în propria casă, ai celor mai recunoscute galerii sau muzee din lume, precum Albertina, Artspace, Museo del Prado, Saatchi Art sau Lumas. Suntem mândri că alături de astfel de nume, va fi expusă și colecția One Night Gallery care prezintă lucrările celor 10 artiști români”, au declarat co-fondatoarele One Night Gallery, Sorina Tocpeanu si Mădălina Ivașcu.

Prin infuzia tehnologică și transformarea unei vizite la galeria de artă într-o experiență imersivă, One Night Gallery a reușit să apropie industriile creative din România de un public mai vast, mai tânăr și mai variat. Acest lucru îi recomandă, indiscutabil, în poziția de curator al proiectului, atât prin apetența sa pentru new media, cât și pentru succesul evenimentelor de artă dezvoltate alături de cei mai relevanți artiști locali. Printre artiștii selectați în cadrul campaniei se numără Alina Marinescu, Ana Bănică, Bianca Dumitrașcu, Victor Fota, Raluca Băraru, Sandi Lazăr, Irlo, Wanda Hutira, Bianca Jelezniac și Stella Caraman,

 

„Inițiativa Samsung mi se pare de apreciat pentru că face arta mai accesibilă oamenilor, aducând-o direct în intimitatea caselor lor. Proiectul facilitează întâlnirea publicului cu arta, pentru că aceasta nu presupune prezența oamenilor într-o galerie de artă sau într-o expoziție clasică. Lucrarea propusă de mine se numește ‘Planets Collide’ și este despre dragoste, despre cum celălalt pare o lume nouă și incitantă, care ne poate completa propriul univers. Este ca un stop-cadru pe momentul îndrăgostirii, când suntem deschiși să îl explorăm pe celălalt și să ne lăsăm descoperiți. Cred că orice artist își dorește ca lucrările sale să ajungă la cât mai mulți oameni și prin mijloace proprii vremurilor în care traiește. Iar eu mă bucur să fac parte din selecția de artiști pentru acest proiect, cu o lucrare care vorbește despre explorarea unor noi universuri”, a declarat Alina Marinescu, artist vizual și ilustrator român.

Art Store are în prezent peste 1.500 de opere de artă de la peste 600 de artiști din 42 de țări diferite, de care consumatorii se pot bucura la o calitate a imaginii 4K. Operele de artă pot fi găsite în muzee și galerii din întreaga lume, precum Muzeul Albertina din Viena, Muzeul de Stat Hermitage din Sankt Petersburg, Muzeul Prado din Madrid, Tate Modern din Londra, Muzeul Van Gogh din Amsterdam și LUMAS.

Mai multe informații despre campania Living Room Art Show găsiți accesând: https://www.samsung.com/ro/explore/life-hacks/the-frame-art-show-ong/.

Pentru mai multe informații despre portofoliul de televizoare Samsung de lifestyle, vă rugăm să vizitați www.samsung.com/ro.

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor wearables, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie și a ecranelor profesionale. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la http://news.samsung.com.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *