articole, Comunicat de presa

Allview lansează funcția „Găsește telefonul”, modul inteligent prin care AVI te ajută să îți găsești telefonul

  • AVI oferă utilizatorilor posibilitatea de a găsi de la distanță telefonul Allview prin simpla atingere a căștilor Soul AV1 și rostirea comenzii vocale „Găsește telefonul”, chiar și atunci când acesta este pe mod vibrații sau silențios.

 

Brașov, 26.08.2021 – Visual Fan S.A., compania deținătoare a brandului Allview, listată la BVB sub simbolul ALW, anunță dezvoltarea unei noi funcționalități a aplicației AVI, singurul asistent vocal în limba română. Astfel, Allview oferă clienților posibilitatea ca, folosind căștile Soul AV1, să găsească de la distanță smartphone-ul.

Această funcție este compatibilă cu orice telefon Allview, la care se pot conecta căștile Soul AV1 și care rulează AndroidTM 7 sau o versiune ulterioară. Noua opțiune utilizează tehnologia Bluetooth și este foarte utilă în situațiile în care utilizatorii își rătăcesc telefonul. În astfel de cazuri, datorită celei mai noi abilități dobândite de AVI, telefonul va reda un sunet, grație căruia găsirea device-ului se va dovedi a fi mult mai simplă.

Cum funcționează opțiunea „Găsește telefonul”?

În ultimii ani, aplicația AVI a devenit mai mult decât un asistent vocal, ci mai degrabă un ajutor de nădejde al celor ce o folosesc.

După simpla conectare a căștilor Soul AV1 la smartphone-ul Allview, utilizatorii pot beneficia direct de această nouă funcționalitate, doar prin atingerea căștilor și rostirea comenzii vocale „Găsește telefonul”. Indiferent dacă telefonul se află pe modul vibrații sau silențios, va emite un sunet ce va facilita găsirea lui.

„Fiind un brand românesc, Allview a creat AVI gândindu-se la utilizatorii de smartphone-uri din România ce își doresc să interacționeze cu un asistent vocal chiar în limba maternă. Acest gen de proiecte fac parte din agenda strategică a companiei, iar ideea unui asistent vocal în limba română a avut mai multe puncte de plecare: analiza tendințelor tehnologice ale industriei IT&C la nivel global, dorința de accesare rapidă a acestora de către utilizatorii români, dar și viziunea și misiunea Allview. Dezvoltarea AVI reprezintă doar un pas înainte spre adoptarea tehnologiilor de generație viitoare, în funcție de tendințele tehnologice manifestate la nivel global și cerințele pieței. Acesta funcționalitate este doar un nou exemplu din categoria noilor experiențe pe care Allview își dorește să le pună la dispoziția utilizatorilor.” a declarat Lucian Peticilă, General Manager Allview

 

Căștile wireless Soul AV1 și AVI, o experiență touchless

Căștile Soul AV1 reprezintă primele modele de căști wireless din portofoliul companiei și împreună cu AVI au fost integrate într-un sistem ce permite controlul telefonului simplu și rapid, fără atingere. Prin asocierea lor cu orice smartphone Allview ce ruleaza AndroidTM 7 sau o versiune ulterioară, pot fi utilizate pentru a controla device-ul prin intermediul asistentului personal AVI, chiar în limba română. Astfel, doar prin apăsarea lungă a căștilor și comanda vocală în limba română, utilizatorii beneficiază de conectare permanentă și interacțiune nelimitată, fără atingerea telefonului. Funcțiile sistemului AVI – căști Soul AV1 prezintă numeroase avantaje în diverse scenarii de utilizare: la volan, pentru a rămâne concentrat la trafic sau pentru a porni cu ușurință sistemul de navigație; la sală, pentru a nu întrerupe antrenamentul fizic; în familie, pentru a rămâne conectat la activitățile realizate împreună cu cei dragi; sau în orice alt scenariu ce nu permite manevrarea directă a telefonului, acesta fiind controlat cu ajutorul căștilor și unicului asistent vocal în limba română – AVI (citește notificări, preia apeluri, completează lista de cumpărături, setează alarmă, întâlniri, memento).

 Despre Allview

Allview (simbol bursier ALW) este o companie cu capital integral românesc, care și-a confirmat statutul de vizionar și pionier atunci când vine vorba de tehnologie, cu un portofoliu de produse diversificat. A fost fondată la Brașov, în 2002, și produce telefoane mobile inteligente, sisteme Smart Home, tablete, laptopuri și alte gadgeturi. A lansat cel mai complex sistem Smart Home din România (2016), AVI – singurul asistent vocal în limba română (2017), a fost printre primele companii din Europa care a încheiat un parteneriat direct cu Google Android TV™ (2019), fiind primul brand din România care a adoptat tehnologia QLED (2020). Este prezentă pe piețele IT&C din peste 10 țări. Allview investește constant în R&D (cercetare și dezvoltare) și își propune ca, pe termen lung, să creeze un robot inteligent – asistent personal.

Pentru a rămâne conectați la noutățile Allview, urmăriți-ne pe:

Facebook: https://www.facebook.com/allview

YouTube: https://www.youtube.com/allviewmobile

Instagram: https://www.instagram.com/allviewmobile/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *