articole, Comunicat de presa

ELKO Romania anunta reluarea sesiunilor Axis Communications’ Academy

Astazi incepe la Brasov, prima sesiune care anunta campania de toamna a Axis Communications’ Academy. Organizata in colaborare cu ELKO Romania, sesiunea de certificare Axis Communications’ Academy Level 1 – Network Video Fundamentals se desfasoara pe durata a doua zile, 19 si 20 august, in Sala Transilvania a Hotelului Kolping. Pe parcursul evenimentului, participantii au ocazia sa faca un prim pas in domeniul atat de vast, dar si extrem de interesant al solutiilor de supraveghere video IP, ghidati de trainerul Andrei – Bogdan Gavril, Sales Engineer and Trainer CEE Region – Axis Communications, un profesionist cu ampla experienta si peste 11 ani de cursuri sustinute in calitate de Axis Accredited Trainer.

Network Video Fundamentals este un curs cuprinzator, care acopera elementele esentiale ale sistemelor de supraveghere video IP. Subiecte precum instalarea unei camere video de retea, configurarea ei, optimizarea latimii de banda si analiza video sunt explorate in module de teorie combinate cu laboratoare practice in care cursantul are ocazia sa intre in contact direct cu echipamentele.

Adresat instalatorilor si integratorilor de sisteme de supraveghere video IP, la finalizarea cursului participantii primesc diploma de certificare Axis Communications in urma sustinerii unui test de evaluare a cunostintelor.

„Network Video Fundamentals este unul dintre cursurile cele mai importante din portofoliul Axis Communications’ Academy. De-a lungul timpului am descoperit cu placere ca aceasta sesiune introductiva in universul sistemelor de supraveghere video IP si mai ales sesiunile hands-on deschid apetitul cursantilor pentru noi informatii, mai detaliate si cu nivel tehnic mai avansat, legate de solutiile Axis Communications”, a spus trainerul Bogdan Gavril.

„Piata solutiilor de supraveghere video cunoaste o crestere accelerata. Prin organizarea sesiunilor de training Axis Communications’ Academy sprijinim partenerii nostri sa isi extinda competentele si resursele ce pot fi alocate in implementarea unor astfel de solutii si de a oferi valoare adaugata clientilor lor”, a mentionat Mircea Ciucur, ELKO Romania.

Informatii detaliate legate de agenda cursului puteti obtine aici. Toti participantii la Axis Academy trebuie sa fie inregistrati ca Parteneri Autorizati. Daca doriti sa va inregistrati in programul de parteneriat Axis, va rugam sa folositi acest link pentru inregistrare. Solutiile Axis pot fi comandate prin canalul de parteneri ELKO, iar mai multe detalii puteti solicita prin email catre: solutii@elko.ro.

Despre Axis Communications

Axis contribuie la dezvoltarea unei lumi mai inteligente si mai sigure, prin crearea de solutii inovatoare, care ajuta la imbunatatirea securitatii si ofera noi moduri de dezvoltare a afacerilor. Ca lider al industriei de echipamente video de reţea, Axis ofera produse si servicii de supraveghere si analiza video, control acces, interfoane si sisteme audio complete. Axis are peste 3.800 de angajati in peste 50 de tari si colaboreaza cu parteneri din intreaga lume pentru a oferi solutii. Compania Axis a fost fondata in 1984 si are sediul central in Lund, Suedia.

Pentru mai multe informatii despre Axis, vizitati site-ul www.axis.com.

Live la: https://www.facebook.com/AxisCommunicationsRomania/.

Despre ELKO Group si ELKO Romania

ELKO Group este unul dintre cei mai mari distribuitori de produse, solutii IT si electronice de consum din regiune, reprezentand peste 400 de producatori. Distribuitorul ofera o gama larga de produse si servicii catre mai mult de 10.000 de companii, producatori de calculatoare, retaileri, integratori de sisteme in 11 tari din Europa.

ELKO Romania face parte din Grupul ELKO si este specializata in distributia unei game largi de echipamente si solutii IT – PC-uri, componente, electronice home & office, telefoane mobile, software, solutii de infrastructura IT si de stocare, solutii de securitate, echipamente industriale, sisteme de comunicatii, solutii smart building si smart city – precum si electronice de consum. Compania comercializeaza produsele din portofoliu exclusiv prin intermediul partenerilor sai, companii revanzatoare (reselleri, retaileri, e-taileri, companii care proiecteaza, instaleaza si revand solutii IT, sisteme de comunicatii si supraveghere video), adresand toate canalele de distributie IT & Telecom. Mai multe informatii: www.elko.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *