articole, Comunicat de presa

Konica Minolta despre experiența de la evenimentul ‘virtual.drupa’ 2021

București, România, 18 Mai 2021

Automatizarea crescută a producției, sustenabilitatea și cererea ridicată pentru tehnologiile de înnobilare, precum și pentru soluțiile software au fost doar câteva dintre principalele mesaje ale clienților care au participat la evenimentul online „virtual.drupa” alături de Konica Minolta.

Compania, lider în tehnologie, a prezentat cele mai noi inovații pentru a demonstra comunității globale a furnizorilor de tipar digital cum pot fi dezvoltate afacerile cu ajutorul sistemelor extrem de automatizate, prin productivitatea și eficiența sporite și utilizarea unor soluții digitale avansate.

Specialiștii Konica Minolta au jucat un rol activ în sesiunile web și au acoperit o gamă vastă de subiecte. Au oferit, de asemenea, exemple despre modul în care afacerile clienților au fost cu adevărat transformate cu ajutorul tehnologiei și a soluțiilor software oferite de Konica Minolta, odată cu tendințele de trecere către digital, accelerate de pandemie. Temele de discuție au inclus modul în care elementele de comunicare multi-channel – cum ar fi codurile QR, Realitatea Augmentată (AR) și Inteligența Artificială (AI) – sunt tipărite în noua lume digitală, conectându-se direct la internet și la sursele de informare online. Soluțiile software intuitive de îmbunătățire a performanțelor de printare – AccurioPro Dashboard, AccurioPro Flux în combinație cu unitatea de tăiere TU-510 și unitatea inteligentă de verificare a calității IQ-501 – au fost și ele evidențiate pentru a arăta cât de ușor poate fi automatizat întregul flux de lucru al unei tipografii.

drupa 2021

Una dintre prezentări a acoperit zona de înnobilare digitală a materialelor tipărite atât offset, cât și digital, sesiune în care partenerul de afaceri al Konica Minolta – MGI a demonstrat puterea exercitată de produsele înfrumusețate asupra consumatorilor finali.

O privire aprofundată asupra producției automatizate de tipar digital și un accent special au fost acordate sistemului digital de mare viteză cu laser: MOTIONCUTTER.

Sectoarele cu creștere rapidă de producție digitală a etichetelor și ambalajelor au fost în centrul atenției. Un element cheie al acestei prezentări a fost sistemul de tipar digital AccurioLabel 230 care numără în prezent 800 de unități instalate în întreaga lume. Konica Minolta și-a început aventura în domeniul producției digitale a etichetelor în urmă cu doar cinci ani și deține, în prezent, o cotă de piață de top, de 33,9%. Comerțul electronic și sustenabilitatea reprezintă două tendințe definitorii în societatea actuală. Potrivit Edoardo Cotichini, Senior Manager, Professional Print la Konica Minolta Business Solutions Europa, etichetele și ambalajele tipărite digital reprezintă ramuri cu tendințe majore de creștere în piață. Konica Minolta a lansat, la începutul acestui an, la nivel european, sistemul de tipar cu jet de cerneală pentru carton ondulat – PKG-675i. Acesta este destinat pieței de ambalaje comerciale și alimentare, ce înregistrează creșteri semnificative și rapide.

Un alt element important al prezentărilor Konica Minolta a fost sistemul AccurioJet KM-1e, care a oferit baza pentru o sesiune intitulată „Productivitate extinsă cu AccurioJet KM-1e”. Sistemul de producție digitală cu jet de cerneală, format B2+, a fost lansat oficial la drupa 2016 și a fost supranumit „Swiss Army Knife” al tiparului, mulțumită multitudinii de aplicații ce pot fi realizate cu ajutorul lui. În același timp, Hidetoshi Omo, șeful de competență KM-1 al Konica Minolta, de la Showroom-ul Pan-European Industrial din Bratislava, Slovacia, a furnizat informații despre cele aproximativ 300 de instalări AccurioJet KM-1e în întreaga lume, dintre care 20% sunt în Europa.

Accesați linkurile de mai jos și urmăriți prezentările reprezentanților și partenerilor Konica Minolta din cadrul „virtual.drupa” 2021:

Olaf Lorenz, Senior General Manager Divizia de Transformare Digitală a  Konica Minolta Business Solutions Europa, a declarat: „Deși „virtual.drupa” nu va înlocui niciodată realizarea unui spectacol în care prezența fizică să fie posibilă, ca platformă online ne-a oferit oportunitatea de a interacționa și a ne ajuta clienții să regândească posibilitățile de dezvoltare a afacerilor lor. De asemenea, am inițiat o serie de noi idei de dezvoltare și am obținut noi potențiali clienți. Suntem fericiți, așadar, întrucât tocmai a fost anunțată data următoarei ediții „live” a drupa – 2024 – și ne bazăm pe succesul obținut în cadrul acestei versiuni virtuale a celui mai important eveniment din industrie.”

Despre Konica Minolta Business Solutions România

Konica Minolta Business Solutions România, filială a Konica Minolta Business Solutions Europa, a fost înfiinţată la 1 octombrie 2003, pe structurile companiei Minolta România, existente pe piaţa locală încă din 1991, ca urmare a fuziunii la nivel internaţional dintre Minolta Co. şi Konica Corporation, care a generat noua companie Konica Minolta Holdings, Inc.

Konica Minolta Business Solutions România a păstrat structurile şi reţeaua de vânzări ale Minolta România, beneficiind de experienţa a peste 30 ani de existenţă pe piaţa românească şi de o reţea de distribuţie de peste 60 de parteneri. Ca în anii precedenţi, rezultatele anului 2020 plasează Konica Minolta în topul furnizorilor de echipamente de birou din România.

Konica Minolta Business Solutions România distribuie și asigură mentenanță pentru echipamente multifuncţionale office, faxuri, imprimante, sisteme de producție digitală și tipar industrial şi oferă Servicii Optimizate de Printare, bazate pe soluţii complete de management al documentelor. Furnizor de top de servicii complete de management al informațiilor, compania pune la dispoziția clienților soluții software de ultimă generație în domeniul infrastructurii și securității IT, precum și în mediile cloud. Totodată, Konica Minolta comercializează o gamă extinsă de soluții de supraveghere și analiză video avansată.

Imagini ale produselor Konica Minolta sunt disponibile pe www.konicaminolta-images.eu.

Pentru mai multe informații vizitați https://www.konicaminolta.ro/ro-ro/news și urmăriți paginile oficiale ale companiei pe Facebook, YouTube și LinkedIn.

Termeni şi nume de produse pot fi mărci comerciale sau mărci înregistrate ale proprietarilor lor, recunoscute ca atare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *