articole, Comunicat de presa

Xiaomi lansează în România cel mai bun smartphone pentru fotografie, Mi 11 Ultra, dar și noile telefoane inteligente ultra-slim, Mi 11 Lite 5G și Mi 11 Lite

Xiaomi a lansat și Seria Mi TV P1, televizoare smart LED, cu diagonale de la 32’’ la 55’’, cu Android TV și Google Assistant

 

București, ROMÂNIA, 13 mai 2021 – Xiaomi și-a extins astăzi pe piața din România seria de telefoane Mi 11 cu noile modele – Mi 11 Ultra, Mi 11 Lite 5G și Mi 11 Lite.

Echipat cu una dintre cele mai puternice camere din istoria telefoanelor și procesorul de top Qualcomm® Snapdragon™ 888, flagship-ul Xiaomi, Mi 11 Ultra, aduce de acum cele mai revoluționare tehnologii la dispoziția utilizatorilor din România.

Modelele Mi 11 Lite sunt disponibile atât în varianta 5G cât și 4G și oferă avantajele unor telefoane inteligente de top cu design elegant, foarte ușoare, perfecte pentru utilizatorii care își doresc un smartphone high-end, la un preț rezonabil.

Mi 11 Ultra, în varianta 12GB+256GB, este disponibil la prețul recomandat de vânzare de 6.999 lei, în oferta Mi-Home.ro.

Mi 11 Lite 5G este disponibil în variantele 6GB+128GB și 8GB+128GB, la prețul recomandat de vânzare de 1.799 lei, respectiv 1.999 lei. În perioada 13-19 mai, cei care își vor achiziționa telefonul de pe Mi-Home.ro și din Mi Store vor primi cadou un Mi Smart Band 6. Promoția este valabilă și în oferta operatorului de telefonie mobila Vodafone pentru varianta Mi 11 Lite 5G 8GB+128GB.

Mi 11 Lite este disponibil în variantele 6GB+64GB și 6GB+128GB, la prețul recomandat de vânzare de 1.399 lei, respectiv 1.499 lei, în oferta Mi-Home.ro și Mi Store.

Mi 11 Ultra – setup triplu de camere la nivel pro

Mi 11 Ultra marchează un reper important în fotografia la cel mai înalt nivel cu telefoanele inteligente și continuă tradiția Mi 10 Ultra. Setup-ul triplu de camere la nivel pro are un hardware de mare putere și un software avansat, care i-au adus primul loc în clasamentul DXOMARK.

Camera principală de 50MP folosește cel mai mare senzor de pe piață al momentului, GN2 de la Samsung. Mi 11 Ultra este echipat și cu o cameră de 48MP ce asigură un zoom optic 5x, dar și un zoom hibrid 10x și un zoom digital 120x. De asemenea, camera ultra-wide de 48MP este  foarte puternică, iar senzorul Sony IMX586 captează un câmp vizual foarte larg, de 128°. Acest setup hardware fără compromisuri este asistat de un algoritm AI ce corectează eficient distorsiunea lentilelor pentru a asigura fotografii optime de peisaje și grupuri.

Telefonul performează și la capitolul filmare. Toți cei trei senzori înregistrează la calitate video 8K 24fps, iar camera principală este dotată cu tehnologiile Dolby Vision® și HDR10+. Astfel, calitatea și acuratețea imaginilor sunt excelente, cu luminozitate perfectă și o reprezentare a umbrelor foarte exactă.

Display quad-curved WQHD+ de 120Hz și sunet Harman Kardon

Mi 11 Ultra are un ecran de 6.81” 120Hz WQHD+ Samsung AMOLED quad-curved DotDisplay făcut din material E4. Display-ul oferă o luminozitate maximă de 1,700 niți și poate reproduce 1.07 miliarde de culori. Gradarea este mai fină și mai naturală, culoriile mai vii și mai exacte. Rezoluția de 3200 X 1440, rata de refresh de 120Hz și rata de răspuns a ecranului de 490Hz vin în completarea unui ecran ultra fluid, rapid și detaliat. Protecția sa este asigurată de Corning® Gorilla® Glass Victus™.

Mi 11 Ultra vine cu încă o surpriză: are un display secundar pe spate. Acesta nu doar că dublează ecranul principal prin afișarea informațiilor cheie, precum data, ora și notificările, dar poate fi folosit și ca oglindă pentru selfie-uri.

Sistemul audio al lui Mi 11 Ultra este la înălțime. Telefonul are difuzoare duale, calibrate de experții Harman Kardon, colaborare ce a început odată cu lansarea Mi 11.

Bateria, construcție și procesor de top

Mi 11 Ultra duce mai departe tradiția cu un alt record, prin tehnologia de încărcare la 67W atât prin cablu, cât și wireless turbo, cea din urmă fiind și cea mai rapidă din industrie în acest moment. Prin ambele metode, bateria de 5,000mAh a lui Mi 11 Ultra ajunge la 100% în doar 36 de minute2, fără diferențe de timp între tehnologia prin cablu și cea wireless.

Mi 11 Ultra are un spate ceramic premium, plăcut la atingere și un design elegant. Telefonul este disponibil în două culori: Ceramic White și Ceramic Black. De asemenea, Mi 11 Ultra este certificat IP68 la praf și apă.

Mi 11 Ultra este alimentat de procesorul flagship Qualcomm® Snapdragon™ 888 și are o stocare combinată ultra-rapidă LPDDR5 + UFS 3.1. Dotat și cu modul Game Turbo 4.0, Mi 11 Ultra rulează perfect chiar și cele mai solicitante jocuri.

Imaginile produsului sunt disponibile aici: Mi 11 Ultra

One Pager: Mi 11 Ultra

#ShowYourStyle cu Mi 11 Lite 5G și Mi 11 Lite

Mi 11 Lite 5G are o grosime de doar 6,81 mm și o greutate de doar 159g, în timp ce Mi 11 Lite cântărește doar 157g. Camera frontală este de tip punch-hole atât la Mi 11 Lite 5G, cât și la Mi 11 Lite. Cele două modele au rame ultra-subțiri de  1.88mm, pe partea de sus și pe laterale, pentru a le oferi utilizatorilor un ecran cât mai mare. Protejate de Corning®️ Gorilla®️ Glass 6 și Corning® Gorilla® Glass 5, Mi 11 Lite 5G și Mi 11 Lite sunt construite pentru a rezista la daunele provocate de zgârieturile  și accidentele zilnice.

Destinat tinerei generații, Mi 11 Lite 5G oferă variante de culori fresh, printre care se numără Truffle Black, Mint Green și Citrus Yellow. Mi 11 Lite vine cu propriile sale opțiuni de culori distractive, printre care Boba Black, Bubblegum Blue și Peach Pink.

Dotate cu ecran AMOLED DotDisplay de 6.55”, cu suport TrueColor 10-bit, Mi 11 Lite 5G și Mi 11 Lite au capacitatea de a reda 1,07 miliarde culori uluitoare. Calitatea uimitoare a imaginilor Mi 11 Lite 5G și Mi 11 Lite este însoțită de un sunet la fel de intens. Echipate cu difuzoare duale și certificate cu Hi-Res Audio și Hi-Res Audio Wireless, atât Mi 11 Lite 5G, cât și Mi 11 Lite oferă o experiență de ascultare excepțională, cu un sunet cu adevărat captivant.

Mi 11 Lite 5G este dotat cu noul procesor Qualcomm® SnapdragonTM 780G 5G, în timp ce Mi 11 Lite este echipat cu procesor Qualcomm® SnapdragonTM 732G. Cele două modele sunt alimentate de baterii de 4,250mAh și oferă încărcare rapidă la 33W.

Mi 11 Lite 5G și Mi 11 Lite duc mai departe angajamentul Xiaomi de a inova și a le oferi utilizatorilor cea mai bună tehnologie de fotografiere disponibilă. Configurate cu un setup triplu de camere, cu o camera principală de 64MP și senzor de 1/1.97”, Mi 11 Lite 5G și Mi 11 Lite oferă o experiență remarcabilă, care permite oricărui utilizator să realizeze fotografii și clipuri video la cel mai înalt nivel, cu efort minim. O cameră ultra-wide de 8MP și o cameră telemacro de 5MP completează setupul de camere.

Imaginile produselor sunt disponibile aici: Mi 11 Lite 5G, Mi 11 Lite 4G

One Pagers: Mi 11 Lite 5G, Mi 11 Lite 4G

Seria Mi TV P1 – pentru o viață inteligentă, fără limite

Xiaomi a lansat în România și Seria Mi TV P1 ce constă în patru modele de televizoare smart cu design similar, dar de dimensiuni diferite (32’’, 43’’, 50’’ și 55’’), cu prețuri începând de la 1.199,99 lei. Întreaga serie este dotată cu panouri LED de 60Hz ce oferă un unghi ultra-larg de vizionare de 178°.

Variantele de 55’’, 50’’ și 43’’ au rezoluție 4K UHD și suport Dolby Vision®. Variantele de 55’’ și 50’’ asigură o experiență de vizionare îmbunătățită prin tehnologia HDR10+, care le permite televizoarelor să genereze o dinamică mai bună și o imagine mai realistă. Toate cele trei variante sunt dotate și cu tehnologia MEMC, ce asigură o fluiditate incredibilă conținutului urmărit.

Întreaga Serie Mi TV P1 are Android TV™ și aplicațiile populare, precum Netflix, YouTube sau Prime Video, sunt preinstalate. De asemenea, utilizatorii își pot proiecta ușor conținutul de pe telefoane și tablete prin folosirea Chromecast și Miracast. Cu Google Assistant integrat, Seria Mi TV P1 poate fi controlată vocal de utilizatori. Variantele de 55’’, 50’’ și 43’’ au încorporate un microfon prin care atât televizoarele, cât și aparatele inteligente conectate pot primi comenzi vocale.

Mi TV P1 55’’ va fi disponibil de pe data de 21 mai la prețul recomandat de vânzare de 2.799,99 lei.  Pentru precomenzile plasate în perioada 13-20 mai, pe Mi-Home.ro și în Mi Store, cumpărătorii vor beneficia de prețul promoțional de 2.599,99 lei.

Mi TV P1 32’’ va avea un preț recomandat de vânzare de 1.199,99 lei, Mi TV P1 43’’ – 1.999,99 de lei, iar Mi TV P1 50’’ – 2.499,99 lei.

Imaginile produselor sunt disponibile aici: Mi TV P1 Series

One Pager: Mi TV P1

####

Despre Xiaomi Corporation

Xiaomi Corporation a fost fondată în aprilie 2010 și listată pe tabloul principal al Bursei de valori din Hong Kong la 9 iulie 2018 (1810.HK). Xiaomi este o companie de internet, telefoane inteligente și hardware inteligent, conectate printr-o platformă IoT.

Punând accent deopotrivă pe inovație și calitate, Xiaomi este preocupată constant ca utilizatorii săi să se bucure de o experiență de înaltă calitate și totodată pune accent pe eficiența operațională. Compania construiește fără încetare produse uimitoare, cu prețuri juste, pentru a le permite tuturor oamenilor să se bucure de o viață mai bună prin intermediul unei tehnologii inovatoare.

Xiaomi este al treilea cel mai mare brand de telefoane inteligente la nivel mondial, din punct de vedere al livrărilor din primul trimestru din 2021. De asemenea, compania a creat cea mai mare platformă AIoT (AI+IoT) din lume pentru utilizatorii săi, cu 324.8 milioane de dispozitive inteligente conectate la această platformă, în afară de telefoane și laptopuri. Produsele Xiaomi sunt prezente în peste 100 de piețe din întreaga lume. În august 2020, compania s-a clasat pe locul 422 în topul Fortune Global 500, urcând 46 de poziții față de 2019. De asemenea, s-a situat pe locul 7 între companiile de internet din clasament.

Xiaomi face parte din Hang Seng Index, Hang Seng China Enterprises Index, Hang Seng TECH Index și Hang Seng China 50 Index.

Pentru mai multe informații despre Xiaomi, vizitează: http://blog.mi.com/en/

Urmărește update-urile despre Xiaomi România pe Facebook, Instagram, Youtube.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *