articole, Comunicat de presa

3 nutrienți care contribuie la ameliorarea simptomelor menopauzei

București, 2 aprilie 2021: Menopauza este un proces natural ce poate începe între vârsta de 45 și 55 de ani și se declanșează în momentul în care menstruația nu a mai apărut în decursul a 12 luni consecutive și drept urmare, femeia nu mai poate rămâne însărcinată în mod natural. Aceste modificări permanente pot veni însoțite de simptome precum bufeuri, dureri articulare sau de cap, tulburări de somn, schimbări de dispoziție sau chiar creștere în greutate. Din fericire, există remedii care pot combate simptomele specifice. Adoptând un stil de viață echilibrat, bazat pe alimente bogate în vitamine și minerale, o hidratare corespunzătoare și activitate fizică zilnic, pot fi ameliorate simptomele nedorite ale menopauzei și pot ajuta la îmbunătățirea vieții de zi cu zi.

În funcție de stadiul la care se află, menopauza cuprinde trei categorii distincte:

Pre-menopauza – În această fază, corpul începe să ofere indicii fizice utile prin care arată începutul procesului de menopauză, care poate dura chiar și ani până la ultima menstruație. O parte din semnele obișnuite includ perioade menstruale neregulate, bufeuri, uscăciune vaginală, tulburări de somn și modificări ale dispoziției, iar acestea reprezintă rezultatul schimbărilor la nivel hormonal.

Menopauza – Este un proces normal și natural al corpului în urma căruia perioada menstruală se oprește definitiv și se confirmă în momentul în care o femeie nu a avut menstruație timp de 12 luni consecutive.

Post-menopauza – Această fază include întreaga perioadă de după menopauză, în care activitatea ovariană încetează complet. Din cauza scăderii continue a nivelului de estrogen, simptome precum uscăciunea vaginală sau bufeurile pot persista.

„Deși este un proces natural al organismului, din diverse motive acest subiect este încă prea puțin discutat. Este adevărat, menopauza poate reprezenta o perioadă destul de dificilă pentru femei întrucât se confruntă cu o mulțime de stări noi pe care încearcă să le gestioneze sub o formă sau alta. Din fericire, există o serie de acțiuni pe care femeile le pot include cu ușurință în programul zilnic și care le pot aduce schimbări considerabile în stilul de viață. Proverbul «suntem ceea ce mâncăm», se aplică perfect în acest caz, iar asta deoarece alimentele pe care le alegem și le includem în meniul zilnic pot contribui la menținerea unui organism sănătos. Legumele și fructele proaspete ne pot ajuta să ne refacem mai rapid, datorită nutrienților pe care le conțin. Astfel, într-un moment în care organismul trece printr-o serie de modificări, precum este menopauza, îl putem ajuta să depășească simptomele specifice”, spune dr. Corina Zugravu, Președinte Centrul de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție.

3 nutrienți recomandați pentru ameliorarea simptomelor menopauzei

Simptomele cu care se confruntă femeile aflate la menopauză pot fi diferite, fie sunt extrem de severe, fie sunt de intensitate minoră. Pe măsură ce nivelul de estrogen din organism scade, riscul de a dezvolta unele afecțiuni precum osteoporoză, boli de inimă sau incontinență urinară, poate crește. Unele vitamine, însă, pot ajuta la ameliorarea simptomelor menopauzei și la susținerea sănătății generale.

Acizii grași Omega 3

Beneficiile terapeutice ale acizilor grași omega-3, pe care îi regăsim din abundență în anumite uleiuri de pește, sunt de mult timp cunoscute. Un studiu publicat în „Menopause Journal” a sugerat că omega-3 ajută la reducerea frecvenței bufeurilor la femeile aflate la menopauză. Un aport optim de omega-3 poate echilibra dereglările hormonale și poate diminua starea de depresie și alte fenomene asociate menopauzei.

Vitaminele B6, B12 și E

Vitamina B-6 (piridoxina) ajută la producerea serotoninei, o substanță chimică responsabilă pentru transmiterea semnalelor cerebrale, recunoscută și ca „hormonul fericirii”. Pe măsură ce femeile înaintează în vârstă, nivelul serotoninei scade, iar acest proces poate fi responsabil pentru schimbările frecvente de dispoziție în menopauză.

B-12 este o vitamină solubilă în apă ce poate fi găsită în multe alimente, fiind necesară pentru menținerea sănătății oaselor și a creierului prin protejarea celulelor nervoase. Odată cu trecerea timpului, corpul își pierde o parte din capacitatea de a absorbi vitamina B-12, iar deficitul poate crește.

Vitamina E este un antioxidant care ajută la combaterea radicalilor liberi care dăunează celulelor din organism și contribuie la scăderea inflamației. Unele cercetări au arătat că vitamina E poate ajuta la ameliorarea stresului, reduce stresul oxidativ și totodată, scade riscul de depresie.

Un studiu realizat chiar sub egida Centrului de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție a arătat că adoptarea unui stil de viață echilibrat, însoțit de activitate fizică în mod regulat și un regim alimentar bogat în vitaminele B sau E, precum și în estrogeni vegetali (fitoestrogeni), poate ameliora simptomatologia asociată perioadei de post-menopauză. Datorită hameiului, unul dintre ingredientele berii care conține un grup foarte important de fitoestrogeni de natură vegetală, berea este un astfel de aliment și poate fi introdusă în dieta zilnică, bineînțeles în cantități moderate. Astfel, consumul moderat de bere, definit prin 330 ml/zi pentru femei, poate diminua bufeurile de căldură asociate stării post-menopauză și poate ameliora peste 65% din simptomele fizice specifice acestei perioade, cum ar fi: durerile musculare, senzația de oboseală, pielea uscată sau scăderea forței musculare.

Calciul

Un aport corespunzător de calciu poate combate pierderea osoasă în cazul femeilor aflate în pre-monopauză și post-menopauză și, totodată, posibilele fracturi la femeile aflate în post- menopauză cu vârsta de peste 60 de ani.

Calciul este considerat o componentă cheie a oricărui regim terapeutic pentru protecția osoasă. Aportul necesar pentru majoritatea femeilor aflate în perioada de post-menopauză este de 1.200 mg/zi. Conform unei cercetări realizate de „The North American Menopause Society”, cea mai bună sursă de calciu se află în alimentele pe care le consumăm, cu precădere în produsele lactate, precum laptele, iaurtul sau brânza.

Despre Centrul de Studii despre Bere Sănătate și Nutriție

Centrul de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție este o entitate cu caracter științific, rezultat al demersului celor trei membri fondatori: dr. Corina – Aurelia Zugravu, lector universitar în cadrul UMF “Dr. Carol Davila”, căreia îi revine și calitatea de Președinte în cadrul Centrului de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție, dr. Alin Popescu, medic primar în medicină sportivă și consultant în probleme de nutriție, deținând calitatea de Secretar general, și dr. Mihaela Begea, doctor în științe inginerești.

Înființat în luna decembrie a anului 2011 și lansat oficial în data de 7 martie 2012, Centrul de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție are drept obiectiv investigarea efectelor consumului moderat de bere asupra organismului uman prin derularea de studii științifice și diseminarea informațiilor în domeniu în rândul comunității medicale și a publicului larg.

Pentru a contribui activ la promovarea domeniului cercetării de la noi din țară, Centrul finanțează anual studii de cercetare în

domeniu, sub forma de burse acordate studenților, masteranzilor, doctoranzilor sau cadrelor universitare, indiferent de vârstă. Toate detaliile privind structura și componența Centrului de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție pot fi găsite la adresa:

www.beresanatatenutritie.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *