articole, Comunicat de presa

Un studiu CSA pentru TCL: Televizorul, opțiunea principală a consumatorilor în sezonul festiv

Majoritatea europenilor au acasă un Smart TV (60%) și au urmărit filme și seriale (83%) alături de familiile lor de Crăciun și Revelion

București, 04 ianuarie 2021  TCL, unul dintre cei mai mari producători de dispozitive electronice de consum și printre principalii jucători din industria TV la nivel mondial, în parteneriat cu CSA (Institutul de Știință și Analiză a comportamentului consumatorilor), a realizat un amplu studiu dedicat cercetării relației de consum preferate de europeni în raport cu seturile lor TV.

Datele au evidențiat o creștere exponențială a utilizării televizorului, dat fiind contextul pandemic global, care a avut ca urmare impunerea de interdicții de circulație și restricții de mobilitate și interacțiune în scopul prevenirii răspândirii coronavirusului, în majoritatea statelor lumii. Astfel, televiziunea a redobândit importanță în viața de zi cu zi a oamenilor și a redevenit un jucător puternic pe piață. Studiul arată o intensificare a obișnuințelor de consum în materie de TV pentru statele europene, precum și o creștere a numărului de ore petrecut în fața ecranelor în perioada Sărbătorilor de Iarnă.

Sărbători petrecute în format virtual

51% dintre europenii intervievați s-au declarat încântați de ideea de a petrece timp cu cei dragi în fața televizorului, iar o familie din patru a declarat că în perioada sărbătorilor se va uita mai mult la televizor. În egală măsură, studiul a conchis că locul preferat pentru vizionare rămâne livingul, care este preferința principală a participanților la sondaj cu un procent covârșitor de 80%, devansând cu mult ideea de vizionare din dormitor (10%) sau bucătărie (1%).

Filmele și serialele sunt preferatele tuturor (83%) în materie de opțiuni de consum, urmate la distanță de programele de divertisment (48%), iar televiziunea rămâne sinonimă cu relaxarea în timpul sărbătorilor.

Marea surpriză a studiului este că 5% dintre europeni spun că își folosesc setul TV pe post de șemineu virtual, dovedind capacitatea infinită de utilizare a ecranelor inteligente. Totodată, datele punctează că o treime din europeni (în principal francezii și britanicii) își folosesc telefoanele pe post de interfață cu televizorul, pentru a accesa și distribui conținut, evidențiind legătura care trebuie să existe între smartphone-uri și televizoare pentru a fi competitivi pe piață.

Televizorul – cadoul ideal pentru întreaga familie

Statisticile arată că 97% dintre gospodăriile europene au deja un set TV. 87% dintre europeni mărturisesc că își folosesc televizorul cel puțin o dată pe zi pe tot parcursul anului, iar în UK, 33% spun că îl lasă pornit aproape non-stop. În plus, britanicii sunt campionii europeni și la achiziții, cu o medie de 2,1 față de 1,7 din alte state.

Mai mult, datele studiului confirmă că televizorul este cadoul ideal pentru întreaga familie, unul din doi europeni (59% în Germania) spun că au fost pregătiți să investească într-un televizor nou pentru sezonul sărbătorilor, pentru a se bucura de experiențe unice de vizionare prin cele mai moderne echipamente. Aceste date au avut impact imediat asupra vânzărilor de televizoare la nivel global și s-au reflectat în cifrele de vânzări înregistrate.

Smart TV-ul este cel mai bun

60% dintre europeni au Smart TV-uri, iar 72% din aceștia sunt tineri cu vârste sub 35 de ani, care preferă acest tip de televizor datorită caracteristicilor tehnice, în special celor de streaming video (70%) și catch-up TV (40%).

„Așa cum se poate observa clar prin acest studiu, sezonul festiv confirmă că seturile TV și, în special, Smart TV-urile, sunt combinația tehnologică unică de conținut (vizual și audio) care stimulează atât creativitatea, distracția, imaginația, cât și procesele de învățare. Acest lucru transformă televiziunea și, în mod deosebit, Smart TV-urile în partenerul ideal pentru consumatori, care astfel au la dispoziție instrumentul perfect pentru a împărtăși conținut și pentru a crea momente de neuitat alături de familie și prieteni”, declară Antoine Salome, Director European de Marketing – TCL, referindu-se la informațiile colectate ca urmare a studiului.

 

Studiul – promisiunea TCL de a fi cu adevărat aproape de consumatori

Studiul realizat de TCL în parteneriat cu CSA relevă implicarea companiei în a identifica corect și cuprinzător preferințele de consum ale oamenilor, în vederea dezvoltării de echipamente care să răspundă proactiv nevoilor și expectanțelor pieței și este o dovadă a devotamentul TCL față de clienții săi.

„În calitate de pionier în domeniul mini-led-urilor, promisiunea noastră față de consumatorii care sunt entuziasmați să urmărească cu drag filmele și serialele preferate este să le oferim imagine și sunet de cea mai bună calitate. O experiență pe care să nu o uite și pentru a îndeplini acest deziderat vom depune întotdeauna toate eforturile”, a adăugat Antoine Salome.

La studiu TCL & CSA au participat 3,083 de indivizi europeni.

 

Despre TCL

TCL este recunoscut pentru televizoarele de înaltă calitate care garantează o veritabilă experiență cinematografică direct în confortul casei consumatorilor.

Punând nevoile clienților în centrul activităților de testare și dezvoltare de produs, TCL s-a bucurat în primele luni ale lui 2020 de o creștere impresionantă pe piața globală. În ciuda economiei mondiale fragile, TCL a menținut cifre impresionante de vânzări TV la nivel mondial. Numai în primul trimestru al anului 2020 s-au vândut 4,27 milioane de televizoare marca TCL.

Fondată în 1981, astăzi este prezentă în peste 160 de țări. Pe locul al doilea din punct de vedere al volumului de vânzări pe piața globală a televizoarelor, în 2019, potrivit celui mai recent raport Sigmaintell, TCL operează propriile sale centre de cercetare, producție și dezvoltare de produse electronice de larg consum, de la televizoare și dispozitive audio, la produse inteligente pentru casă.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *