articole

Edenred România emite tichete sociale pe suport electronic în proiectul „Mese calde” dedicat seniorilor și persoanelor fără adăpost, în contextul COVID-19

Edenred România va emite carduri Edenred Social în proiectul „Mese calde”, în cadrul POAD 2014-2020 (Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate), acordate pensionarilor cu vârste de la 75 de ani în sus care au venituri la nivelul indemnizaţiei sociale, precum și persoanelor fără adăpost.  Programul se înscrie în măsurile luate la nivelul Uniunii Europene de sprijinire a categoriilor vulnerabile, în contextul pandemiei de COVID-19.

Proiectul „Mese calde” a primit finanțare de 640 de milioane de lei din Fondul de ajutor european și este implementat începând cu luna octombrie 2020.

Valoarea nominală lunară a unui tichet social pe suport electronic pentru mese calde este de 180 de lei. Cei peste 300.000 de beneficiari ai programului vor primi lunar contravaloarea unui tichet social pe carduri nominale. Cardurile distribuite vor fi încărcate cu tichete în prima săptămână a lunii decembrie.

Cardurile Edenred Social pentru mese calde pot fi folosite exclusiv în unități de alimentație care servesc mâncare caldă, precum restaurante, cantine, fast-food-uri, pizzerii, unități de catering, terase etc. Pentru a accepta plata cu cardurile Edenred Social pentru mese calde, comercianții care dețin POS-uri nu trebuie să facă nicio investiție suplimentară.

„Într-o perioadă care pune presiune pe întreaga societate, categoriile defavorizate sunt cu atât mai vulnerabile și au nevoie de tot sprijinul care li se poate oferi. Ne bucurăm să putem contribui și de această dată la implementarea unui program de tip social și vom răspunde pozitiv cu fiecare ocazie pentru a spriji oamenii din comunitatea noastră”, declară Dana Sîntejudean, Managing Director Edenred România.

Partenerii comercianți Edenred sunt sprijiniți, la rândul lor, prin direcționarea către acest sector de activitate a fondurilor europene puse la dispoziția României pentru proiectul „Mese Calde”.

Tichetele sociale pe suport electronic pentru mese calde reprezintă o soluție simplă și viabilă pentru ajutoarele acordate grupurilor de persoane vulnerabile, garantând atât utilizarea fondurilor de către beneficiar în scopul propus, cât și simplificarea procedurilor administrative și logistice pentru autoritatea publică ce le acordă.

Edenred este o platformă lider de servicii și plăți și companionul zilnic pentru piața muncii ce conectează 50 de milioane de angajați și 2 milioane de comercianți parteneri din 46 de țări, prin intermediul a peste 850.000 de clienți corporativi.

Edenred oferă soluții de plată pentru situații specifice, precum alimente (vouchere de masă), flote și mobilitate (carduri de combustibil, vouchere pentru transport), stimulente (vouchere cadou, platforme de incentivare a angajaților) și plăți corporative (carduri virtuale). Aceste soluții contribuie la îmbunătățirea calității vieții și la creșterea puterii de cumpărare a angajaților, cresc atractivitatea și eficiența companiilor și revitalizează piața forței de muncă și economia locală.

Cei 10.000 de angajați ai Edenred se angajează să facă din piața muncii un ecosistem conectat mai sigur, mai eficient și mai simplu de utilizat în fiecare zi.

În 2019, datorită activelor sale tehnologice, grupul a gestionat un volum de afaceri de 31 de milioane de euro, din tranzacții realizate, în primul rând, prin intermediul aplicațiilor mobile, a platformelor online și cardurilor.

Edenred este cotată la bursa de valori Euronext Paris și este inclusă în următorii indicatori: CAC Next 20, FTSE4Good, DJSI Europe și MSCI Europe.

Pentru mai multe informații, accesați: www.edenred.com

Logo-urile și alte denumiri comerciale menționate sau prezentate în acest comunicat de presă sunt mărci înregistrate ale Edenred S.A., ale subsidiarelor sale sau ale unor terțe părți. Acestea nu pot fi utilizate în scopuri comerciale fără consimțământul scris prealabil al proprietarilor lor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *