articole

HP proiectează o nouă dimensiune a muncii în viitor, oferind experiența supremă de lucru de la distanță

HP Inc. adaugă noi produse în portofoliul său de personal computers, create pentru a-i ajuta pe oameni să fie productivi – fie că vor continua să lucreze de acasă sau se pregătesc să se întoarcă la birou.

Mai mult ca oricând, angajații au nevoie astăzi de soluții performante și de instrumente potrivite pentru a-și menține productivitatea. Jumătate dintre cei care lucrează de la distanță spun că nu au tot ce le trebuie pentru a fi eficienți în afara biroului. Fie concurează cu familia pentru conexiunea la internet, fie cu colegii de apartament ale căror conferințe video par interminabile, iar conexiunile slabe sunt principalul motiv de nemulțumire. În același timp, pentru cei care administrează departamentele IT securitatea a devenit o preocupare din ce în ce mai mare, odată cu creșterea numărului de dispozitive conectate de la distanță și rămase în afara rețelei companiei.

“Pe măsură ce ne adaptăm unei noi normalități care șterge cumva granița dintre muncă și viața de acasă, este evident că PC-ul este extrem de important, pentru că ne permite să lucrăm, să trăim, să învățăm, să colaborăm păstrând distanța”, a declarat Alex Cho, președinte Personal Systems HP Inc.

Noi PC-uri premium de business, ce oferă  noi modalități de a menține productivitatea

Oamenii care muncesc au nevoie de tehnologia potrivită care să le permită să fie productivi, indiferent de locul unde lucrează – cum ar fi PC-urile care reduc zgomotele de fundal, inclusiv ușile trântite sau câinii care latră, permițându-le astfel să se audă clar în conversații, să beneficieze de lumină difuză pentru spații interioare și de un ecran luminos atunci când se află în exterior.

Noile modele HP EliteBook sunt proiectate pentru a menține o bună conexiune și a facilita colaborarea, 5G sau Gigabit Class 4G LTE facilitează o conexiune rapidă, pentru îndeplinirea sarcinilor de lucru. Camera cu unghi larg, cu un câmp vizual de 88 de grade, alături de un sistem de sunet bazat pe AI care reduce zgomotele de fundal, oferă o experiență superioară în timpul conferințelor video. Marginile conice fac ca dispozitivele să se deschidă mai ușor, tastatura reproiectată cu taste plasate pe suport din cauciuc oferă o experiență de tastare extrem de silențioasă, iar mecanismul integrat de tip clapetă al camerei garantează intimitatea blocând camera la nevoie.

  • Laptopurile premiumde business HP EliteBook x360 1030 G7 și HP EliteBook x360 1040 G7 sunt cu 6,3% mai mici decât generația anterioară și au un raport ecran-corp de 89%, cel mai mare din categoria laptopurilor de business convertibile. Acestea pot fi comandate cu procesoare Intel® Core™ vPro® cu șase nuclee de generația a 10-a, care permit performanțe maxime. HP EliteBook x360 1040 G7 are o autonomie a acumulatorului de până la 29 de ore.
  • Gamele HP EliteBook 805 G7și HP EliteBook 800 G7 sunt create pentru a răspunde nevoilor de multi-tasking și multi-place. Pentru ambele se poate opta pentru procesor AMD sau Intel și ecrane de 13,3 “, 14” și 15,6 “. Utilizatorii vor descoperi un laptop puternic, foarte sigur și durabil, care îi va menține conectați și productivi în orice configurație.

Gama EliteBook 800 se extinde cu următoarele modele:

  • Laptopurile din gama HP EliteBook 805, echipate cu procesor AMD Ryzen™ PRO și placă grafică Radeon™ VEGA, sunt cele mai subțiri și mai ușoare notebook-uri de business cu AMD din lume. Seria HP EliteBook 805 oferă cea mai mare autonomie a acumulatorului din lume, pentru un notebook de business cu AMD. HP EliteBook 835 G7 are o autonomie de până la 24 de ore.
  • Laptopurile din gama HP EliteBook 800 G7 sunt dotate cu procesoare Intel® Core ™ vPro® cu șase nuclee din generația a 10-ași oferă o combinație excepțională de performanță, conectivitate și viteză, care permite utilizatorilor să se conecteze și să înceapă lucrul rapid. HP EliteBook 830 G7 are o autonomie a acumulatorului de până la 23 de ore și 15 minute.
  • HP EliteBook x360 830 G7este primul laptop de business convertibil cu antene 4×4 LTE. Alimentat cu procesoare Intel® Core ™ vPro® cu șase nuclee de până la generația a 10-a, laptopul se adaptează modului în care utilizatorii lucrează, se conectează și colaborează, având un mecanism de prindere care îi permite ecranului să se rotească la 360 de grade.

PC-uri  proiectate pentru performanță și monitoare adaptate pentru munca la distanță

HP EliteOne 800 All-in-One G6 este cel mai puternic sistem All-in-One de business din lume, fiind dotat cu procesor Intel® Core ™ din Generația a 10-a, diagonală de 23,8 ”sau de 27”, cu un profil subțire și un design sofisticat. Cu placa grafică opțională NVIDIA®GeForce® RTX 2070 SUPER este primul All-in-One de uz comercial compatibil cu tehnologia VR din lume. Ecranul Low blue light, mat (anti-glare) este prevăzut cu mici panouri de susținere pe margini pe trei părți pentru a se adapta stilului de lucru al utilizatorului.

Sistemul HP Collaboration G6 All-in-One cu Zoom Rooms este o soluție integrată cu o aplicație dedicată Zoom Room ideal pentru birourile managerilor cu numeroase video conferințe. Având în vedere că 54% dintre companii intenționează să reducă călătoriile pe termen nelimitat din cauza pandemiei, această aplicație pre-instalatăfacilitează reuniunile printr-o simplă pornire și permite apeluri video fără a avea nevoie de căști. Rulează cu Windows 10 IoT și dispune de o cameră pop-up de 5MP cu un unghi de vizualizare larg de 88 de grade, boxe și microfoane integrate, toate acestea pentru a permite o colaborare ușoară și conversații video reușite.

Seria HP EliteDesk 800 G6 le permite utilizatorilor să experimenteze productivitate de top, dar și fiabilitate, securitate și manevrabilitate de înalt nivel.

  • Desktopul HP EliteDesk 800 G6 Mini este cel mai mic și mai puternic computer de business Ultra Small Factor (USFF) din lume.
  • Desktopul HP EliteDesk 800 G6 Small Form Factoreste cel mai performant SFF din clasa business din lume.
  • HP EliteDesk 800 G6 TowerPC este cel mai performant computer din clasa de business.

De asemenea, HP anunță și lansarea HP ProDesk 600 G6 și HP ProDesk 400, cu un design complet nou și cu opțiuni variate de configurații,  fiind și mai eficient din punct de vedere energetic.

 

Performanța stațiilor grafice Z, mai mobilă ca niciodată

Întrucât mediul de lucru continuă să evolueze și să se adapteze la munca de la distanță, 56% dintre companii spun că au în vedere utilizarea unui număr mai mare de echipamente portabile. Cele mai recente dispozitive HP ZBook sunt notebook-uri extrem de puternice construite special pentru a oferi performanță profesioniștilor, o experiență captivantă de vizualizare și noi modalități de colaborare. Cu o autonomie a acumulatorului de până la 17 ore, ZBook Firefly G7 permite utilizatorilor de stații grafice, creativilor și studenților din domeniile stiinței, tehnologiilor, ingineriei, artelor și matematicii(STEAM) să rămână productivi de oriunde ar lucra,  datorită durabilității atestate prin standardul MIL-STD 810G, a sistemelor de securitate de top și ecranului mai mare și mai luminos.

  • ZBook Firefly 14este cea mai mică și mai ușoară stație grafică mobilă din lume. Este cu 8,8% mai mică și cu 5,2% mai ușoară în comparație cu generația anterioară și are un raport ecran-corp de 84%. HP Sure View Reflect oferă protecție imediată împotriva piratărilor vizuale, iar HP Sure Start Gen6 protejează utilizatorii de atacuri firmware și malware.
  • ZBook Firefly 15este cea mai ușoară stație grafică mobilă HP de 15”. Este cu 9,5% mai mică și cu 1,8% mai ușoră față de generația anterioară , cu un raport ecran-corp de 86%.

Noile modele ZBook furnizează putere într-un design ultra-mobil cu grafică NVIDIA Quadro® P520 cu 4 GB  RAM și procesor Intel® Core ™ cu șase nuclee de până la generația a 10-a, astfel încât utilizatorii să fie la fel de productivi și să folosească mai multe aplicații simultan.

Ecranul HDR 400 4K UHD oferă un raport de contrast incredibil și o luminozitatea de 500  nits care asigură vizualizarea în medii cu lumină ambientală puternică. Algoritmii de predicție HP Z înseamnă că utilizatorii nu mai depind de GPU sau CPU, schimbând dinamic puterea în timp real, iar Z Power Slider echilibrează performanța și acustica pentru fiecare flux de lucru în parte. Colaborarea de la distanță cu echipele este facilă prin tastatura HP Collaboration Keyboard, HP Noise Cancelling, microfon exterior, sistem audio Bang &Olufsen, rezoluție 4K și 3D cu tehnologia de partajare a ecranului ZCentral Remote Boost.

Monitoare concepute pentru a facilita conectarea rapidă, colaborarea și satisfacția utilizatorilor

 

Întrucât 38% dintre angajați cred că un monitor extern este un instrument esențial atunci când lucrează de acasă, HP propune noi monitoare care vin cu soluții inovatoare în ceea ce privește ușurința folosirii, portabilitatea și tehnologia wireless:

  • Monitoarele HP E-Seriessunt prima serie de monitore ergonomice din lume, cu lumină difuză albastră. HP Eye Ease distribuie lumina albastră fără însă a afecta acuratețea culorii. Aceasta este prima serie de monitoare din lume care a primit certificarea TUV Low Blue Light Hardware Solution, prima certificare de acest gen din lume.
  • Monitorul portabil HP E14 G4oferă puterea productivității unui ecran dublu și oferă utilizatorilor libertatea de a lucra de oriunde – fie de la masa din bucătărie sau de pe terasă. Cel mai luminos monitor portabil de 14” din lume cântărește doar 640g și are o grosime de 4,75 mm, fiind cu 36% mai ușor și 25% mai subțire decât modelul anterior și oferind două porturi USB-C® pentru a face conectarea la orice notebook USB-C® mai ușoară.
  • Monitorul HP U27 4Keste primul monitor 4K wireless pentru PC din lume, care oferă utilizatorilor mobilitate printr-o conexiune automată, fără cablu. Utilizatorii îl pot conecta cu aplicația Bluetooth Quick Pair sau prin apăsarea tastei Windows + K de pe tastatură.

Servicii care optimizează productivitatea și oferă experiențe superioare angajaților

Pe măsură ce companiile se adaptează la noile realități ale lucrului la distanță, departamentele IT au sarcina de a distribui dispozitive ușor de folosit, asigurându-se în același timp că sunt gata de folosire rapid. Serviciul HP Device Provisioning permite organizațiilor să primească și să mențină dispozitive pre-furnizate pentru Cloud, fapt ce duce la reducerea costurilor, la optimizarea productivității și la îmbunătățirea experiențelor angajaților. Organizațiile pot alege dintr-o gamă de servicii care răspunde nevoilor și cerințelor lor specifice.

Lider în materie de sustenabilitate, securitate și satisfacție

  • Sustenabilitate:Respectând angajamentul de a proiecta cele mai durabile produse, HP oferă cel mai sustenabil portofoliu de calculatoare din lume, utilizând 100% energie regenerabilă pentru a alimenta 67% din fiecare produs din întreaga lume.
  • Securitate:HP continuă să ridice nivelul de performanță cu cele mai sigure și mai ușor de manevrat PC-uri din lume, oferind soluții de securitate unice, printre care HP Sure Start și HP Sure Click.
  • Siguranță:HP a luat măsuri importante pentru a contribui la creșterea gradului de siguranță la locul de muncă, oferind o gamă largă de dispozitive ușor de curățat și întreținut. PC-urile, monitoarele și accesoriile HP pot fi curățate cu cele mai multe dintre șervețelele dezinfectante obișnuite.

Prețuri și disponibilitate

  • Toate echipamentele lansate vor fi disponibile în România începând cu luna septembrie.

Despre HP

HP Inc. creează noi tehnologii menite să îmbunătăţească modul de a lucra şi viaţa în general. Prin portofoliul nostru de imprimante, PC-uri, dispozitive mobile, soluții și servicii, dezvoltăm experiențe uimitoare. Mai multe informaţii despre HP Inc. sunt disponibile pe www.hp.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *