articole

Sondaj Nokian Tyres: Șoferii europeni se tem de viteză și de drumurile acoperite cu zăpadă

Potrivit rezultatelor sondajului realizat de Nokian Tyres, aproximativ jumătate dintre șoferii europeni consideră că principalul risc asociat condusului pe timp de iarnă este viteza. În plus, majoritatea șoferilor consideră că drumurile alunecoase și acoperite cu zăpadă sunt periculoase. La întrebarea legată de cea mai potrivită metodă de a crește siguranța pe timp de iarnă, cel mai frecvent răspuns a fost dotarea mașinilor cu anvelope special concepute pentru iarnă.

Conform sondajului realizat de Nokian Tyres în Germania, Franța, Italia, Polonia și Cehia, cel mai mare risc pe șosele în timpul iernii este legat mai mult de viteză decât de condițiile de drum precare, vremea rea, vizibilitatea slabă cauzată de condițiile atmosferice sau de faptul că iarna se întunecă mult mai devreme decât în ​​restul anului.

Pericolul legat de viteza excesivă a fost subliniat în special de polonezi și germani (57%, respectiv 56% dintre respondenți), tot aceasta fiind și principalul factor de risc pe timp de iarnă și pentru cehi (52%) și italieni (43%). Doar șoferii francezi au subliniat că drumurile alunecoase și acoperite de zăpadă sunt cel mai mare factor de risc pentru ei (45%), în timp ce doar 32% dintre respondenții francezi au afirmat că viteza este cea mai periculoasă. În alte țări, drumurile înghețate au fost menționate ca a doua cea mai importantă amenințare, cu excepția Germaniei. În general, cel de-al treilea factor de risc identificat de șoferii europeni a fost lipsa unei distanțe suficiente față de vehiculul din față. Este de remarcat faptul că această problemă a fost subliniată în special de germani (aproximativ 50%, comparativ cu 25% – 33% în alte țări).

Anvelopele de iarnă specializate, importante pentru siguranța în trafic

În medie, doar 29% dintre respondenți au indicat utilizarea anvelopelor uzate ca fiind un pericol pe drum, ceea ce a dus la o poziție scăzută, a opta, în rândul factorilor de risc. În același timp, când au fost întrebați despre posibilitățile de îmbunătățire a siguranței pe timp de iarnă, șoferii au indicat cel mai adesea utilizarea anvelopelor de iarnă specializate (aproape două treimi, cu aproape 80% în Italia). Pe locul al doilea în creșterea siguranței s-a situat verificarea adâncimii benzii de rulare a anvelopelor, în timp ce locul trei a fost ocupat de întreținerea sistemului de frânare al mașinii.

Studiul a arătat un rezultat ușor contradictoriu. Pe de o parte, respondenții nu consideră utilizarea anvelopelor uzate ca fiind un factor de risc mare pe timpul iernii, în timp ce, pe de altă parte, ei consideră că siguranța rutieră ar putea fi îmbunătățită prin folosirea anvelopelor de iarnă specializate și menținerea unei adâncimi de rulare suficiente.

„Anvelopele reprezintă singurul contact al mașinii cu șoseaua, iar starea lor este esențială atunci când vine vorba despre siguranță în trafic, în situații precum frânarea pe un drum cu zăpadă sau schimbarea bruscă a benzii pe asfalt alunecos. Folosirea anvelopelor uzate va extinde distanța de frânare a mașinii și o va face mai dificil de manevrat, în special în condiții alunecoase. Mai mult decât atât, anvelopele uzate nu pot înlătura zăpada și noroiul de sub ele, iar acest lucru determină dispariția senzației de control la volan.”, a declarat Martin Dražík, manager de produs, Nokian Tyres Europa.

De remarcat este faptul că puțini șoferi consideră necesară folosirea lanțurilor de zăpadă pe drumurile de iarnă. Doar 14% dintre șoferii europeni au enumerat lanțurile de zăpadă printre factorii care îmbunătățesc siguranța. Este posibil ca acest lucru să fie datorat faptului că ele sunt necesare mai ales pentru șoselele în pantă, foarte abrupte, din zonele de munte. Astfel se explică în mare măsură de ce acest echipament este important pentru aproape un sfert dintre francezi și pentru un procent mult mai mic dintre respondenții italieni.

Schimbarea anvelopelor de iarnă uzate, recomandată pentru o experiență de condus fără griji

Nokian Tyres este un producător mondial de anvelope de iarnă premium și a inventat primele anvelope de iarnă din lume cu mai bine de 80 de ani în urmă. Există multe confuzii cu privire la momentul în care trebuie cumpărate anvelope de iarnă noi. Adâncimea de rulare minimă legală a anvelopelor de iarnă în majoritatea țărilor europene este de 3 mm.

Toate anvelopele de iarnă Nokian Tyres au DSI patentat (Driving Safety Indicator) și simbolul fulgului de zăpadă (indicator de siguranță de iarnă) care arată cât de uzate sunt anvelopele. Numerele de pe banda de rulare indică adâncimea de rulare rămasă. Simbolul fulgului de zăpadă rămâne vizibil până la o adâncime de 4 mm a canelurilor, necesară unui condus sigur pe timp de iarnă. În momentul în care simbolul fulgului de zăpadă se șterge, șoferul ar trebui să cumpere anvelope noi de iarnă, pentru o siguranță adecvată.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *