Uncategorized

Hoon Seol este noul președinte Samsung Electronics România și Bulgaria

Hoon Seol 1

București, România – 5 februarie 2020 – Samsung Electronics Co., Ltd anunță numirea lui Hoon Seol în calitate de președinte al Samsung Electronics România și Bulgaria. Acesta va fi responsabil de gestionarea activităților companiei pe piețele din România și Bulgaria.

Hoon a absolvit Universitatea din Coreea în 1996, an în care s-a alăturat echipei Samsung Electronics. În ultimii 24 de ani, el și-a adus contribuția la succesul companiei, fiind responsabil de rezultatele excelente în departamentul Domestic Sales din Coreea, dar și din alte regiuni precum Asia de Sud-Vest și Sud-Est, Orientul Mijlociu și Nordul Africii.

Datorită realizărilor din cadrul companiei, în 2018 a fost numit Corporate Vice President și șef al grupului TV Regional Product Management pentru Africa de Nord-Est și China în departamentul de marketing global, divizia de televizoare.

Sunt onorat și entuziasmat că preiau conducerea Samsung România și Bulgaria, o filială care a avut rezultate foarte bune în ultimii ani și care are în continuare un potențial de creștere extraordinar. Am încredere că, împreună cu echipa de aici cu care de abia aștept să lucrez, Samsung România și Bulgaria va deveni una dintre cele mai bune filiale atât la nivel european, dar și global”, a declarat Hoon Seol, noul președinte Samsung Electronics România și Bulgaria.

Hoon Seol 2

Samsung România a fost înființată în 2010 și a înregistrat rezultate excelente de-a lungul anilor, situându-se în prezent pe primul loc pe piața de telefoane mobile și pe cea de televizoare, fiind totodată unul dintre liderii din categoria electrocasnicelor. Hoon se alătură echipei în 2020, un an important pentru companie, care intenționează să își consolideze poziția de lider și să ofere consumatorilor experiențe inovatoare.

Anul 2020 marchează pentru Samsung începutul unei noi ere în care își propune să pună, mai mult ca niciodată, oamenii în prin plan și să le ofere acestora tehnologii care să răspundă nevoilor și stilului lor de viață. Având consumatorii ca prioritate principală, soluțiile pe care Samsung le oferă evoluează pe măsură ce nevoile devin din ce în ce mai complexe.

Una dintre nevoile actuale este securitatea datelor, motiv pentru care Samsung investește în acest domeniu, pentru că un mediu sigur pentru toți utilizatorii este una dintre cele mai importante priorități ale companiei. Mai mult decât atât, tehnologii precum AI, IoT și 5G vor avea un impact profund asupra societății, precum și a spațiului în care ne desfășurăm activitatea. Samsung consideră că aceste tehnologii vor aduce schimbări fundamentale și pozitive în viața consumatorilor, motiv pentru care va continua să investească și să lucreze îndeaproape cu parteneri din industrie pentru a aduce tehnologia mai aproape de oameni și pentru a educa generațiile viitoare.

Samsung are o poziție importantă și unică în ceea ce privește aducerea la viață a inteligenței artificiale într-un mod conectat, prin ecosistemul divers de produse inteligente. În cursul acestui an, Samsung își propune să își consolideze poziția de pionier și să ofere o nouă generație de experiențe imersive, personale și inteligente.

Nu în ultimul rând, pentru Samsung este important ca beneficiile tehnologiei să fie disponibile pentru toți și își ia responsabilitatea față de consumatorii săi că tehnologia și produsele sale vor ajuta la construirea unei luni mai bune.

Noul președinte, Hoon Seol, se ghidează în activitatea profesională după trei principii, care de altfel sunt importante și pentru Samsung: comunicare eficientă, luarea asumată de decizii și ducerea la bun sfârșit a sarcinilor la timp. În timpul liber, îi place să asculte muzică, să citească, să joace basketball și golf, precum și să meargă la sală.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *