Comunicat de presa

Asociația SAMAS și KAUFLAND ROMÂNIA deschid Școala Mamei SAMAS la Botoșani

Portrait of young happy mother tenderly hugging sleeping adorable new born child and smiling. Funny newborn babe napping in mom arms. Mum and healthy little kid. Love, bonding, happy family concept.

În Botoșani mortalitatea infantilă a atins o cota foarte mare de 12,9‰, fiind foarte mult peste media României – 7,3‰, care și aceasta este extrem de mare, rămanand cea mai ridicata din Europa – Asociația SAMAS și Kaufland România investesc în specializarea cadrelor medicale care să poată asigura educația pentru sănătatea mamei și copilului în primii ani de viață ai acestuia.

Perioada de desfasurare a acestui program este aprilie – iunie 2019 Asociația SAMAS în cadrul Spitalului Județean de Urgențe “Mavromati”, cu sprijinul Direcției de Sănătate Publică a Județului Botoșani, programul de formare medicală continuă SAMAS adresat cadrelor medicale din secțiile de ginecologie și neonatologie, precum și asistenților medicali comunitari, din medicina de familie sau alte specializări perinatale.

În cadrul formării, cadrele medicale vor primi și noțiuni de comunicare în comunități și de comunicare asertivă cu pacienții și colegii. În toata această perioadă un numar mare de, asistente medicale, moașe și medici vor urma cele patru module de pregătire: “Alăptare”, “Naștere naturală și Naștere medicalizată”, “Nutriție perinatală”, “Fiziologia sarcinii și a perioadei perinatale”.

Etapa de pregătire și certificare este cea care stă la baza înființării în Botoșani a Școlii Mamei SAMAS. Viitorii părinți din Botoșani vor apela începând cu luna iunie 2019, în cadrul Școlii Mamei SAMAS, la experiența educatorilor perinatali formați și certificați SAMAS, specializați în educația prenatală și postnatală, în nutriția mamei și copilului. Prioritățile educatorilor perinatali urmăresc obiectivele Asociației care, pe termen lung sunt: creșterea ratei de alăptare exclusivă, informarea corectă a mamelor despre procesul nașterii, îmbunătățirea stării de sănătate a mamei, dar și a bebelușului, printr-o nutriție echilibrată din timpul sarcinii, cât și postnatal.

Școala Mamei SAMAS din Botoșani este posibilă datorită implicării KAUFLAND ROMÂNIA, companie care susține educația cadrelor medicale și a viitorilor părinți.

„Pentru a avea copii sănătoși și fericiți, trebuie să avem întâi grijă de sănătatea mamei, atât fizică, cât și emoțională, așa că împreună cu Asociația SAMAS venim în sprijinul viitoarelor mame, pentru ca acestea să aibă acces la informațiile și resursele necesare primirii noilor membri în familie. Fiecare nou-născut merită un început bun în viață, indiferent de locul sau mediul în care vine pe lume.”, a declarat Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România.

100 de copii vor beneficia gratuit in cadrul proiectului, de CUTIA BEBELUȘULUI ce va fi oferită fiecarui nou-născut provenit din familii defavorizate (situație economică dificilă, mame minore, mame supuse unor abuzuri în familiile lor sau provenite din cămine sau adăposturi sociale).

Cutia bebelușului, realizată după modelul finlandez. Mai exact, aceasta va urma să fie acordată fiecarei gravide aflate cel mai tarziu în al doilea trimestru de sarcină si care va merge la controalele medicale periodice prevăzute în planul național de sănătate și urmează cursurile gratuite organizate în cadrul Școlii Mamei SAMAS Botoșani.

Noțiunile de îngrijire nou-născut și de alăptare sunt esențiale pentru orice părinte și pot reduce riscurile asociate mortatității în primul an de viață al copilului. Cutia bebelușului este patul non-născutului și îi asigură acestuia igiena și siguranța corespunzătoare. De asemenea, aceasta le asigură mamelor tot ceea ce au nevoie pentru a-și îngriji copilul, un motiv în plus pentru ca acestea să meargă la doctor și la cursurile pentru îngrijire și alăptare din cadrul Școlii Mamei SAMAS.

În Romania mortalitatea infantilă este în medie de 7,3‰, cea mai mare din Europa. În Botoșani mortalitatea infantilă este 12,9‰. În 2017, în județul Botoșani au fost 87 de nașteri la mame minore, 236 de nașteri de prematuri și peste 1200 de cezariene.

Ramâneți alături de noi pe site și pe Facebook pentru a afla mai multe detalii despre deschiderea Școlii Mamei SAMAS din Botoșani – www.asociatiasamas.ro / https://www.facebook.com/asociatiasamas/

Proiectul este finanțat de KAUFLAND ROMÂNIA și implementat de Asociația SAMAS cu desfășurare ca proiect pilot în județul Botoșani.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *