Uncategorized

Bucharest Charity Fashion Show și-a atins obiectivul: mii de persoane fără venituri sau cu venituri foarte mici vor avea acces la servicii stomatologice gratuite

Peste 280 de participanți, 6 colecții de modă, 6 designeri de top, Alin Gălățescu, Teo Trandafir, 26 de modele, 70 de ținute, zeci de ore de pregătire, invitați de seamă, 13 costume autentice prezentate de parada IWA: International Women’s Association of Bucharest, 6 ținute reinterpretate din costume tradiționale licitate cu 14,900€, premii speciale, toate acestea au fost atributele unei seri reușite de caritate și fapte bune.

Cea de-a doua editie a Bucharest Charity Fashion Show desfășurată vineri, 29 martie la Stejarii Country Club, a fost un succes. Obiectivul serii de a se asigura finanțarea dotării a două cabinete stomatologice în cadrul policlinicilor sociale ale Fundației Inovații Sociale Regina Maria, a fost atins. Cabinetele vor asigura servicii stomatologice pentru copii și adulți cu dizabilități dar vor acoperi și cazuri complexe de chirurgie dentară pentru pacienții fără venituri și asigurări medicale sau cu venituri foarte mici.

”Suntem fericiți nu doar că ne-am atins obiectivul, ci, mai ales că am făcut-o înnodând moda, faptele bune cu dăruirea și bucuria de a oferi o speranță unor oameni pe care soarta i-a uitat. O seară specială, spectaculoasă pentru care trebuie să mulțumim celor care au venit în număr atât de mare, public, media și parteneri, doamnelor minunate din cadrul International Women’s  Association of Bucharest care au intrat cu atâta dăruire și implicare în visul acesta ce părea nebunesc în urmă cu un an, designerilor Eli Laslean, Simona Semen, Diana Dianu, Aleha Toncea, Alexandra Calafeteanu și Svetlana Karahan pentru colecțiile spectaculoase, lui Alin Gălățescu pentru profesionalismul și dedicarea lui în a construi un show unic, lui Teo Trandafir pentru spontaneitate și dorința de a se alătura unei cauze umanitare speciale, tuturor echipelor care au muncit la acest eveniment, care s-au alăturat mânați doar de dorința de a ajuta”, Cristiana Mateoiu, Director Executiv Fundația Inovații Sociale Regina Maria.

Show-ul, plin de culoare și diversitate, animat de muzica legendarilor Queen a făcut ca participanții – vedete, modele, designeri de modă, oameni importanți de afaceri, reprezentanți media, medici, ambasadori și alte personalități – să vibreze și să se alăture cauzei.

Seara a debutat cu cele șase colecții ale designerilor care au oferit spre licitație creații vestimentare originale, precum și reinterpretarea într-o viziune proprie a șase costume tradiționale din Coreea de Sud (by Simona Semen), Grecia (by Aleha Toncea), India (by Eli Lăslean), Germania (by Alexandra Calafeteanu), Franța (Studio Cabal) și România (by Svetlana Karahan). Evenimentul a continuat spectaculos cu o paradă de costume tradiționale din întreaga lume, contribuție unică a doamnelor din cadrul IWA: International Women’s Association of Bucharest.

“Deși lumea devine din ce în ce mai divizată și mai naționalistă, omenirea a fost unită în acest eveniment. Femeile din diferite țări au fost reprezentate în întreaga lor diversitate, incluzând modele variate, precum o mamă însărcinată și un duo mamă-fiică. Pe muzica formației Queen de la concertul Live Aid și alături de Fundația Inovatii Sociale Regina Maria, care onorează moștenirea Reginei Maria, aceste femei internaționale care s-au unit pentru a ajuta femeile dezavantajate din România au fost adevăratele regine ale acestei nopți și în această lună a femeilor “, a declarat Strella Ahn, Vicepreședinte și Fundraising Chair al IWA.

Licitația live condusă de pe scenă de Teo Trandafir și Cristiana Mateoiu s-a finalizat cu 14,900€  strânși în favoarea cauzei sociale dar doar după câteva ”bătălii” încinse și a reprezentat momentul culminant al serii.

Regăsiti aici un link cu galeria foto de la eveniment.

Photo Credits: Mugur Mateescu, fotograf al British School of Bucharest, Balkan Wave si Remus Nicolaescu

SMS la 8844 ”SOARTA”

Oricine dorește să contribuie la susținerea în continuare a cauzelor sociale ale Fundației Inovații Sociale Regina Maria o poate face și acum prin trimiterea unui SMS recurent în valoarea de 2 euro/lună la numărul 8844 cu textul ”SOARTA”.

MULȚUMIM SPONSORILOR ȘI PARTENERILOR EVENIMENTULUI:

Diamond: Kaufland Romania, Spitalul Monza, Promenada

Platinum: Wipro

Gold: Globalworth

Silver: BRD, Groupama Asigurari, Bucuresti Mall, Piatra Online, Aqua Carpatica, Catena, Mercedes Benz

Parteneri organizare: Universum, Event Technology, Pepsico, Stejarii Country Club, Balkan Wave, Strunga Winery, Qubia, Unilever, Foodlocker, Gett’s Salon, Laura Perianu Make-up, Mara Mura, Dami Korean Restaurant, Noerr

Alti parteneri: Revista Femeia, Agerpress, Intermedicas, Enayati Group

###########################################################################

Fundatia Inovatii Sociale Regina Maria este un ONG care ofera de peste 8 ani o gamă largă de servicii medicale gratuite persoanelor fără venituri și asigurări medicale și care îngrijește, alaturi de mai bine de 15 dascăli angajați și voluntari, un număr de 160 de copii din familii defavorizate în cele două centre educaționale ale fundației (Clinceni și Băneasa).

IWA: International Women’s Association of Bucharest este o organizație independentă, voluntară, caritabilă, non-profit și apolitică. Fondată în anul 1978, IWA a devenit entitate legală în 1999, fiind compusă din membri aparținând a 58 de naționalități diferite și promovând prietenia, explorarea culturală și activitățile caritabile.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *