articole, Comunicat de presa

Samsung extinde gama de mașini de spălat cu noi modele compacte premium

Noua mașină de spălat cu tehnologie QuickDrive ™ și asistent inteligent de spălare Q-rator beneficiază de un timp de spălare mai rapid și funcționalități inteligente îmbunătățite

București, România – 8 Ianuarie 2018 – Samsung Electronics Co., Ltd. a anunțat astăzi că va prezenta la CES următoarea generație de mașini de spălat inovatoare: mașina de spălat WW6850N cu tehnologia revoluționară QuickDrive ™. Îndeplinind cerințele clienților referitoare la viteză și performanțe superioare de curățare, mașina de spălat compactă de 60 cm realizează o curățare completă cu până la 35% mai rapidă, comparativ cu modelele actuale Samsung.

În contextul în care tot mai mulți millenniali, mai mulți ca niciodată, cumpără case, acest nou segment de cumpărători, cunoscător într-ale tehnologiei, dorește electrocasnice care încorporează tehnologie personalizată care să le îmbunătățească viața. Modelul WW6850N cu tehnologia QuickDrive ™ este cel mai recent dintr-o gamă de mașini de spălat ce dispune de o serie de inovații, precum activewash™ Top Load Washer – mașina de spălat cu încare verticală și chiuvetă încorporată, AddWash™ Front Load Washer – mașina de spălat cu încărcare frontală care permite adăugarea articolelor uitate, după ce ciclul de spălare a început deja și perechea FlexWash + FlexDry, mașinile de spălat și uscat care permit fiecare spălarea, respectiv uscarea a două tipuri de haine simultan.

QuickDrive_WW6850N_washer(2) QuickDrive_WW6850N_washer(3) QuickDrive_WW6850N_washer(1)

“Când veți avea de spălat un morman de rufe, veți dori să terminați treaba cât mai rapid și mai eficient posibil”, a declarat Shane Higby, Vicepreședintele diviziei Home Appliance Marketing în cadrul Samsung Electronics America. “Introducerea mașinii de spălat WW6850N cu tehnologia QuickDrive™ este o confirmare a preocupării noastre permanente de a oferi consumatorilor soluții pentru spălarea rufelor, soluții care să îi ajute să economisească timp pe care să îl folosească pentru ceea ce contează cu adevărat pentru ei”.

Performanța mașinii de spălat inovatoare WW6850N începe cu tehnologia QuickDrive™, care are un tambur mare și o placă electronică în partea din spate ce se deplasează independent. Această tehnologie creează o acțiune dinamică care mișcă hainele în patru direcții , în sus și în jos, înapoi și înainte, pentru a îndepărta murdăria rapid, ușor și complet într-un ciclu de spălare mai puternic și mai intens, cu până la 35% mai scurt decât al altor mașini de spălat Samsung comparabile. În plus, în varianta cu lățimea de 60 cm și suprapuse, mașina de spălat WW6850N și uscătorul asociat au o dimensiune ideală pentru spații mici, asigurând o spălare rapidă, eficientă și confortabilă.

Modelul WW6850N este compatibil cu tehnologia Internet of Things (IoT) și cu ecosistemul Samsung SmartThings. Asistentul de spălare Q-rator are funcții inteligente care simplifică ciclul de spălare datorită funcționalităților intuitive:

  • Laundry Recipe face recomandări automate pentru cicluri optime de spălare pe baza culorii, tipului de țesătură și gradului de murdărire introdus de utilizator.
  • Laundry Planner permite utilizatorilor să gestioneze timpul în care ciclul de spălare se va termina, ajustând în consecință setările ciclului.
  • HomeCare Wizard monitorizează mașina de spălat pentru ca performanța acesteia să fie optimă și oferă instrucțiuni de întreținere ușor de urmat

Modelul WW6850N cu tehnologie QuickDrive™ a câștigat premiul onorific la CES Innovation Awards 2018.  Tehnologia QuickDrive™ va fi disponibilă și în România  începând cu primul trimestru al acestui an. Pentru mai multe informații despre electrocasnicele Samsung, vizitați www.samsung.com.

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor purtabile, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie, a sistemelor LSI, a fonderiei și a soluțiilor LED. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la http://news.samsung.com..

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *