Comunicat de presa

„Innovation IT” 2017, eveniment unic și inovator în Maramureș

Ajuns la cea de a III-a ediţie, „ Innovation IT ”, organizat de One-IT , a devenit treptat un eveniment de referință regională pe segmentul IT. Acesta a avut loc Joi, 16 noiembrie 2017, la Eurohotel Baia Mare şi a găzduit peste 130 invitaţi de seamă, clienţi business ai One-IT.
Cu sprijinul partenerilor, a fost posibilă conectarea mediului business local cu noile tendințe din domeniul IT. Acești parteneri ai ediției a III-a a evenimentului Innovation IT au fost: Bitdefender, Xerox, Acer, HP, Logitech, Dell, Microsoft, TP-Link, AOC, Philips, Camelleon, Spacer, Transart, Fortinet şi Ruckus. O întreagă echipă de specialişti a prezentat într-un mod inedit şi interactiv soluţiile şi beneficiile pe care o companie le poate obţine în eficientizarea afacerii, ca urmare a integrării inovaţiilor din domeniul IT.

“Innovation IT 2017” – eveniment dedicat clienţilor business One-IT
Am organizat acest eveniment pentru a aduce un plus de valoare pentru clienţii noştri din sectorul business. Tehnologiile inteligente transformă şi inovează mediul de afaceri, iar având acces la acestea, o afacere poate evolua într-un ritm alert. Am sărbătorit împreună cu clienţii noştri cei 14 ani de activitate pe care i-am împlinit anul acesta. Doresc să le mulţumesc clienţilor şi partenerilor care ne-au fost alături în aceşti ani şi au avut încredere în produsele şi serviciile noastre.
Nicolae Ontiu

Evenimentul Innovation IT este unul important şi unic în Maramureş deoarece întruneşte o mare varietate de specialişti ai unor branduri IT de renume, care împreună colaborează pentru eficientizarea activităţii în companii. Scopul acestuia a fost acela de a prezenta companiilor zonale noile tendinţe şi tehnologii din domeniul IT, soluţii de securizare a datelor, precum şi soluţiile IT inovatoare şi vitale mediului de business, prin care o afacere se poate dezvolta şi atinge succesul.

Nicolae Onţiu, directorul general One-IT afirmă:

“Am organizat acest eveniment tocmai pentru a aduce un plus de valoare pentru clienţii noştri din sectorul business. Tehnologiile inteligente transformă şi inovează mediul de afaceri, iar având acces la aceste tehnologii, o afacere poate evolua într-un ritm alert.

Misiunea One-IT este aceea de a înţelege nevoile reale ale fiecărui client în parte şi de a dezvolta parteneriate de durată, bazate pe încredere şi profesionalism, care să aibă ca rezultat creşterea eficienţei şi productivităţii ca urmare a implementării tehnologiei IT la cel mai înalt standard de calitate.

Am sărbătorit împreună cu clienţii noştri cei 14 ani de activitate pe care i-am împlinit anul acesta. Doresc astfel să le mulţumesc clienţilor şi partenerilor care ne-au fost alături în aceşti ani şi au avut încredere în produsele şi serviciile noastre.”

Programul zilei dedicate inovaţiei IT a debutat cu câteva cuvinte spuse de directorul general al One-IT şi scurte filmuleţe video de prezentare a evoluţiei companiei One-IT în cei 14 ani de activitate. A continuat cu prezentarea soluţiilor tehnice necesare dezvoltării oricărui business, de către specialişti parteneri ai evenimentului:

Bitdefender “Bitdefender GravityZone Elite – The Layered Next-gen Endpoint Security Platform”, în care Ionela Chilut a subliniat importanţa protecției datelor împotriva atacurilor cibernetice și obligativitatea firmelor de a respecta GDPR, care este un nou set de reguli ce reglementează confidențialitatea și securitatea datelor cu caracter personal, stabilite de către Comisia Europeană.

Irina Zlate de la Acer, a prezentat “Echipamentele ACER Business – soluţia completă” pentru orice companie care doreşte să aibă echipamente fiabile, invitând participanţii să viziteze standul Acer şi să testeze echipamentele aduse special pentru acest eveniment. Viziunea Acer pe termen lung este spargerea barierelor dintre oameni și tehnologie.

O prezentare interactivă, cu premiu de implicare la final a avut şi Dana Chibac de la TP-Link“Soluţii Small Business TP-Link”; Tehnologiile TP-Link prezentate sunt din zona de Smart Home şi de Business Networking (JetStream Switches, Auranet Business Wi-Fi, Pharos Wireless, SafeStream Routers).

Valentin Guran de la HP a descris echipamentele HP prezente la stand, punând accent pe fiabilitatea echipamentelor dedicate sectorului business.

Prezentarea Ruckus Wireless a fost axată pe “Soluţiile Wireless Profesionale” și pe tehnologia inovativă dezvoltată de Ruckus care răspunde provocărilor de azi: creșterea explozivă a numărului de dispozitive și diversitatea acestora, servicii și aplicații noi, tehnologii avansate.

Bogdan Stratula şi Raluca Boncea de la Xerox au prezentat “Future Of Work” tehnologii si echipamente noi de la Xerox care au fost lansate lunile acestea, fiind cea mai mare lansare de echipamente Xerox din istorie. Aceste echipamente aduc un plus de fiabilitate, dispunând de un design hardware nou, aplicații Xerox ConnectKey® preinstalate ce contribuie la optimizarea eficienței la birou, iar accesul de pe ecran la Xerox App Gallery oferă funcționalități extinse, precum aplicația Xerox® Easy Translator Service, care traduce rapid documentele scanate în numeroase limbi.

Soluţiile “Business Software: Transart ­ partenerul tău pentru digitalizarea afacerii” prezentate de către Cristian Alin LAZAR aduc beneficii directe companiilor optimizând fluxul de activități, o productivitate mai bună și o analiză Business Intelligence: Suport vizual intuitiv pentru deciziile de afaceri;

Prezentările soluţiilor tehnice s-au încheiat cu “Logitech Video Conferencing – THE NEW ERA OF VIDEO CONFERENCING”, unde Adrian Buduru de la Logitech şi Violeta Hostea de la Prestigio au făcut o prezentare interactivă care a stârnit interesul participanţilor, deoarecea aceasta a fost mai mult decât o prezentare obişnuită, a fost un demo al echipamentelor Logitech şi Prestigio dedicate prezentărilor în cadrul companiilor şi a instituţiilor. Un avantaj este că prezentarea pe aceste echipamente se poate personaliza şi adapta în timp real în funcţie de asistenţa căreia i se adresează. Scrisul de mână este uşor şi confortabil pe Prestigio MultiBoards şi oferă utilizatorului o experienţă unică.

Programul a continuat cu Demo, timp în care fiecare participant a avut ocazia de a testa echipamentele prezente la standurile partenerilor. Fortinet a prezentat la stand echipamente FortiGate, care sunt lider pe piața soluțiilor de securitate IT . Premiatele sisteme de securitate FortiNet şi serviciile de subscripţii asociate acestora protejează reţelele a peste 270.000 de clienţi din întreaga lumea – incluzand cele mai mari firme de telecomunicaţii, furnizori de servicii şi alte companii, indiferent de mărimea acestora.

La finalul seminarului, One IT a organizat pentru clienţii săi business o tombolă cu premii constând în: laptop, tabletă, 2 monitoare, smartphone, imprimantă multifuncțională, produse IT business de securitate IT, licențe antivirus business şi alte cadouri surpriză.

Programul s-a încheiat cu o cină festivă și un moment artistic. Cu această ocazie, invitații au avut șansa de a socializa, de a face schimb de viziuni, idei și bune practici, atât cu reprezentanții celorlalte firme, cât și cu partenerii din domeniu.

Despre ONE-IT SRL
ONE-IT este furnizor de servicii și produse IT: laptop-uri, PC-uri, servere, printing, rețelistică, securitate IT și oferă soluții IT personalizate pentru mediul de afaceri.

Activitatea a început în 2003 cu scopul de a inova piaţa economică locală şi de a aduce amatorilor de tehnologie şi oamenilor de afaceri soluţii informatice de ultimă generaţie şi servicii performante. Compania One IT a devenit, în timp, lider pe piaţa IT din Maramureş și pe piața regională, graţie implicării consistente în dezvoltarea comunităţii business şi perfecţionării propriilor servicii.

Dedicarea, profesionalismul şi calitatea serviciilor şi produselor oferite, i-a situat în trei ani consecutivi pe primul loc în Topul Firmelor din Maramureş, în domeniul comerţului cu calculatoare şi echipamente IT.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *