articole, Comunicat de presa

Telekom Romania şi Alior Bank lansează Telekom Banking

Alior Bank este una dintre cele mai dinamice banci din Polonia. Cu active de 61,8 miliarde PLN la sfarsitul lunii iunie 2017, este cea de-a 9-a cea mai mare banca din Polonia din punct de vedere al activelor. Alior Bank asigura servicii pentru aproape 4 milioane de clienți, inclusiv peste 180 de mii de companii. Din 2014 Alior Bank SA face parte din indicele WIG20 care include cele mai mari si mai lichide companii listate la Bursa din Varsovia.

Lansarea serviciilor Telekom Banking 18oct2017

În activitatile noastre zilnice, combinam principiile bancare traditionale cu solutiile inovatoare, prin care ne intarim sistematic pozitia pe piața și stabilim noi directii de dezvoltare a sectorului bancar polonez.

Începand cu 2014, parteneriatul dintre Alior Bank  si T-Mobile Polonia a condus la lansarea T-Mobile Banking Services (T-Mobile Usługi Bankowe) care la sfarsitul lunii iunie 2017 furniza servicii bancare si de creditare pentru cca. 600 de mii de clienti, persoane fizice si companii mici.

  • Retrageri gratuite de la orice ATM din ţară şi din străinătate;
  • Transferuri gratuite în lei, către orice bancă, prin mobile banking;
  • Cursuri de schimb avantajoase, prin intermediul platformei de Schimb Valutar Online 24/7.

În prezent, universul serviciilor financiare este într-o continuă expansiune inovatoare. Noile tehnologii din sfera digitalizării sunt cele care permit băncilor să ofere noi servicii adresate celor care caută soluții simple, eficiente și croite pe măsura așteptărilor lor. Dacă până de curând lumea serviciilor bancare era percepută ca fiind una care stătea sub semnul rigidității, în prezent, tehnologiile din sfera „internet of things” oferă băncilor capacitatea de a dobândi o flexibilitate care poate deveni reper și pentru alte tipuri de afaceri.

În acest sens, Telekom Banking, cel mai nou proiect financiar digital din România, dezvoltat în cadrul parteneriatului dintre Telekom Romania şi Alior Bank, una dintre cele mai mari bănci din Polonia, urmăreşte nevoile consumatorilor de produse şi servicii rapide, uşor de utilizat, oriunde şi oricând.

”Telekom Banking reprezintă respectarea promisiunii făcute de Telekom Romania în a susține libertatea creatoare a clienților şi a partenerilor săi, în tot ceea ce fac. După eliberarea internetului, vine rândul serviciilor de banking. Când vorbim despre Telekom Banking, vorbim despre o ofertă de servicii bancare dornică să răspundă așteptărilor fundamentale ale clienților săi; este vorba  despre servicii bancare gândite să prețuiască și să valorifice potențialul creativ al clienților săi. Suntem bucuroși că, prin intermediul parteneriatului cu Alior Bank, ne plasăm acum în avangarda serviciilor de banking, simple și ușor de folosit. Ceea ce ne propunem este să oferim servicii pe măsura noii culturi IT&C în care trăim, în prezent. A te pune la punct cu toate posibilitățile pe care noile tehnologii ți le oferă înseamnă să fructifici posibilitatea de a fi inovator în fiecare zi. Experienţa bancară a Alior Bank și viziunea tehnologică și inovatoare adusă de Telekom Romania au făcut posibilă nașterea unei oferte de servicii bancare dedicate persoanelor fizice, capabile să modeleze viitorul segmentului financiar-bancar din România”, a declarat Miroslav Majoros, CEO Telekom Romania.

 

”Implementarea soluțiilor tehnologice de ultimă generație pe piața românească este un alt pas pe care Alior Bank îl face pentru a deveni una dintre cele mai inovatoare bănci din Europa. Folosim cele mai bune practici din Polonia, cele mai inovatoare soluții oferite de Alior Bank acolo și dezvoltate în colaborare cu T-Mobile. De asemenea, vreau să evidențiez faptul că oferta finală a fost pregătită de echipa noastră din România, de aceea suntem siguri de faptul că va satisface așteptările și solicitările clienților noștri. Avem planuri ambițioase și suntem convinși de faptul că alături de Telekom Romania le vom împlini și că vom avea succes pe piața românească, unde considerăm că există un potențial foarte mare de dezvoltare. În această primă fază, vom oferi conturi curente, carduri de debit, depozite și un serviciu de schimb valutar online, urmând ca în faza următoarea să lansăm oferta noastră de credite. Nu în ultimul rând vom continua să îmbunătățim în mod constant produsele și serviciile oferite.”, a declarat Celina Waleśkiewicz, Deputy CEO Alior Bank.

Serviciile Telekom Banking sunt lansate gradual, începând cu doi piloni moderni și ușor de folosit – operațiuni zilnice bancare (primare) și o nouă soluție pe piața românească, platforma de Schimb Valutar Online.

Astfel, prin intermediul Telekom Banking, clienții își pot deschide conturi curente în RON, EUR, USD și GBP, pot atașa carduri de debit acestor conturi și pot beneficia de acces 24/7 la fonduri, prin intermediul soluțiilor de internet și mobile banking.

Contul curent poate fi solicitat online, pe www.telekombanking.ro, fie direct prin aplicația pentru mobil sau vizitând unul dintre magazinele Telekom și Germanos. Totodată, procesul inițiat online de deschidere a unui cont poate fi finalizat prin transmiterea gratuită prin curier a documentelor necesare deschiderii contului. Tot prin curier, si tot gratuit, banca poate livra cardurile de debit. Unicitatea deschiderii unui cont în magazin constă în faptul că solicitantul primește cardul pe loc și îl poate utiliza imediat, după semnarea unui acord.

Prin intermediul ofertelor Telekom Banking, clienții care își deschid un cont curent pot beneficia, timp de trei ani, de retrageri gratuite de la orice bancomat, în țară și în străinătate, și de transferuri în lei gratuite, la orice bancă din România, prin intermediul serviciilor online de internet și mobile banking.

Cel de-al doilea pilon al ofertei de lansare de astăzi este  platforma de Schimb Valutar Online, prin intermediul căreia clienții beneficiază de un curs de schimb valutar avantajos, pentru zece valute, actualizat în timp real, la un interval de maxim 10 secunde (în timpul zilelor lucrătoare). De asemenea, clienții pot stabili în detaliu condițiile în care vor să efectueze schimburile valutare – de ex., își pot seta data și ora la care doresc să efectueze schimbul valutar și nivelul cursului de schimb la care doresc să se efectueze tranzacția. Nu în ultimul rând, opțiunea “Pay later” (Plătește mai târziu) îi permite clientului să efectueze schimburi valutare fără să aibă întreaga sumă disponibilă. Este necesar să dețină cel puțin 5% din suma tranzacționată, urmând ca în maxim două zile lucrătoare să asigure diferența necesară pentru finalizarea tranzacției.

Cu Telekom Banking, clienții pot beneficia și de o aplicație de mobil modernă – o soluție care se concentrează pe o abordare de tip omnichannel, reprezentând o integrare deplină a aplicației mobile și a platformei de internet banking. Odată cu lansarea platformei Internet Banking, la începutul lunii noiembrie, clienții vor obține o experiență unică, regăsind integrate complet și coerent toate informațiile despre produsele și serviciile folosite de ei. Totul este centrat pe confort și ușurință în utilizare (cele mai frecvent utilizate funcții sunt amplasate intuitiv, la îndemână), precum și pe soluții inovatoare realizate în linie cu nevoile clienților. Alior Bank a dezvoltat un sistem care elimină barierele și stabilește un nou standard pentru excelența bancară digitală.

Aplicația oferă o gamă largă de funcționalități, inclusiv transferuri către alte conturi, folosind coduri QR sau funcția NFC; vizualizarea ultimelor trei tranzacții fără a fi autentificat, plăți P2P etc. Există, de asemenea, posibilitatea de a deschide alte conturi curente, în lei sau valută, direct din aplicația Mobile Banking, de a solicita carduri de debit sau de a crea depozite la termen sau conturi de economii.

La nivel naţional, serviciile Telekom Banking lansate astăzi sunt disponibile online, la www.telekombanking.ro, și vor fi disponibile, gradual, în reţeaua de magazine Telekom şi Germanos. Practic, în următoare lună, în magazinele Telekom și Germanos și ale partenerilor selectați, orice persoană va putea solicita deschiderea unui cont curent și emiterea unui card de debit.

În plus, prin intermediul conceptului bancar Shop-in-Shop corner, introdus în magazine selectate Telekom şi Germanos, vor fi oferite servicii bancare suplimentare, inclusiv produse de creditare. Rețeaua Shop-in-Shop va fi extinsă sistematic pe durata următorului an, țintindu-se un număr de 120 de magazine în care să fie introdus acest concept.

Pe viitor, oferta Telekom Banking va fi completată cu servicii de finanţare a dispozitivelor din oferta Telekom Romania, dar şi cu servicii de tip credite de nevoi personale fără garanții și facilitatea overdraft.

Cei care doresc detalii şi informaţii referitoare la serviciile din oferta Telekom Banking pot apela 0219253 – call center dedicat, disponibil 24/7.

Serviciile bancare sunt oferite de Alior Bank SA Varsovia – Sucursala Bucureşti.

Despre Telekom Romania

 

Telekom Romania este un brand dinamic, care oferă servicii de telecomunicaţii fixe şi mobile complete, inovatoare, personalizate pentru o comunitate vastă de clienți, cu aproximativ 10 milioane de contracte de servicii.

Soluțiile noastre deschid o lume infinită de oportunități de a împărtăși cele mai frumoase și emoționante experiențe cu familia, prietenii, colegii și cu cei din jurul nostru. Misiunea noastră este să îmbogățim viețile oamenilor, oferindu-le acestora servicii integrate fixe și mobile, tehnologii de ultimă generație 4G, fibră optică, precum și Internet TV, care aduce utilizatorilor o nouă experiență de divertisment, cu acces la conținut exclusiv și de calitate, pe toate ecranele, și funcționalități interactive avansate. Telekom Romania este partenerul de încredere al companiilor, pentru care oferim soluții complete de comunicații și IT&C. Rețeaua noastră conectează oameni, mașini și conținut, pentru un viitor mai bun, mai sigur și mai simplu.

Telekom Romania este prezentă pe piața românească din 2014, după rebranding-ul comun al Romtelecom și COSMOTE România.

Telekom aparţine Deutsche Telekom, una dintre companiile lider global de telecomunicații integrate.

TELEKOM ROMANIA

TELEKOM ROMANIA COMMUNICATIONS S.A.

TELEKOM ROMANIA MOBILE COMMUNICATIONS S.A.

Corporate Communication

E-mail: mediarelations@telekom.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *