articole, Comunicat de presa

Peste 400 de medici înscriși pe Doclandia.ro în primele 10 zile de la lansarea oficială

După doar 10 zile de la lansare, Doclandia.ro, prima soluție dezvoltată exclusiv online care oferă sfaturi competente de la distanță persoanelor care caută o opinie avizată pentru probleme de sănătate uzuale, reunește peste 400 de medici din întreaga țară, cu specializări preponderent în medicină internă și de familie.

Interesul medicilor români pentru telemedicină a fost confirmat în primele zile de la lansarea platformei online Doclandia.ro, perioadă în care numărul colaboratorilor a crescut de 8 ori, de la 50 de medici activi în momentul lansării, până la peste 400 în acest moment. Până la finalul anului, fondatorii estimează că abonații vor avea acces online la sfaturi medicale de la peste 2.000 de medici cu diverse specializări.

„Dorința de a ajuta oamenii, avantajele ce țin de eficientizarea timpului și de mobilitate, dar și garanția unei monetizări corecte a muncii lor reprezintă principalele motive pentru care un număr atât de mare de medici a decis să ni se alăture într-un timp atât de scurt”, a precizat Dr. Vasi Rădulescu, Chief Medical Doclandia.

Potrivit acestuia, aproximativ 25% dintre medicii colaboratori lucrează în sistemul medical de stat, restul activând și în mediul privat. Cei mai mulți dintre aceștia au vârste cuprinse între 35-45 ani, activează în orașe precum București (80%), Cluj, Timișoara și Tg. Mureș, și au specializări în medicină internă și de familie. De asemenea, în acest moment, abonații pot primi sfaturi online și pentru probleme ce țin de Pediatrie, Obstetrică și Ginecologie, Diabet și Nutriție.

Un medic din cadrul Doclandia poate câștiga câteva mii de euro pe lună cu câteva sute de abonați în lista lui

Conform metodei de recompensare a partenerilor, un medic care gestionează sute de abonați poate primi, într-o lună, chiar și câteva mii de euro.

Sistemul de recompensare presupune alocarea unui comision fix lunar pentru fiecare abonat din lista medicului. Pe lângă acesta, se adaugă bonusuri de performanță în funcție de o serie de obiective, cum ar fi timpul mediu de răspuns la întrebări,  review-urile abonaților – de la nota 1 la 10 pentru fiecare vizită în parte -, și numărul de abonați la care medicul face follow-up, adică inițiază el însuși discuția pentru a vedea starea de sănătate a abonatului și monitorizarea acestuia.

„Am ales această strategie de colaborare întrucât ne dorim ca medicii să abordeze o comunicare pro-activă cu fiecare abonat, încurajând astfel legături solide și de lungă durată cu aceștia. Astfel, utilizatorul va simți că are alături un specialist care îi monitorizează activ starea de sănătate și de la care poate solicita de oriunde și nelimitat îndrumări clare, recomandări de radiografii și analize sau alte lămuriri cu privire la sănătatea sa”, a completat Matei Țiboc, fondator Doclandia.

În ceea ce privește selecția medicilor parteneri, aceasta se realizează manual, de către echipa Doclandia, urmărind criterii precum specialitatea, experiența, notorietatea și dedicarea fiecărui medic în parte. Momentan, sunt acceptați medici primari și specialiști, însă următorul pas în evoluția echipei de colaboratori îl reprezintă și integrarea rezidenților.

# # #

Despre Doclandia

Doclandia este prima platformă online 100% românească ce oferă acces continuu la informaţii medicale furnizate de doctori. Astfel, în prezent utilizatorii pot obține opinii avizate din partea a peste 400 de medici colaboratori. Informațiile și opiniile obținute de la colaboratorii Doclandia nu reprezintă un diagnostic medical și nici o recomandare cu privire la efectuarea propriu zisă a unui tratament medical.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *