Uncategorized

iTECH FORUM 2015 – Pasiune, excelență, performanță

iTECH FORUM 2015 – cel mai mare eveniment din vestul României dedicat în întregime nevoilor de IT din industria B2B și-a întâmpinat astăzi cele peste 400 de companii participante din întreaga țară cu un format inedit, în cadrul căruia pasiunea, excelența și performanța sunt celebrate cu invitați speciali, echipamente și tehnologii de ultimă generație, sesiuni dedicate specialiștilor IT și numeroase oportunități de networking și socializare.

Cinci ateliere de pasiuni, moderate de cinci invitați speciali, ambasadori ai performanței din domeniile în care activează

Despre paradoxul progresului științific a povestit actorul Dan Puric , cel care a adus la iTECH FORUM lumea teatrului, proiectată atât în trecut, cât și în viitor.

Pasiunea care trebuie pusă într-o compoziție muzicală ca să fie șlagăr a transmis-o Mircea Baniciu , cel care a istorisit că impactul său în lumea muzicală a început undeva la 7 ani, când muzica i-a intrat în viață.

“Reprezentarea figurilor umane este un subiect vast și inepuizabil. Trăim într-o epocă în care tehnologia permite tuturor să facă fotografii – dar acesta este efectul de masă. Adevărata fotografie, arta, este cu totul altceva.” a declarat fotograful Stelian Acea , cel care, în cadrul atelierului său, a dat indicații prețioase participanților cu privire la arta portretului.

„Alpinismul m-a ajutat să-mi definesc un model de comportament pentru viața de zi cu zi: am ajuns să cred că nimic nu este imposibil atâta vreme cât îți dorești cu tărie acel lucru și ai lângă tine oamenii potriviți. ” spunea Horia Colibășanu, cel care a expus modul în care antrenamentul, determinarea și documentația se pot plia, astfel încât să te ajute să cucerești înălțimile pe care ți le propui, chiar și cele de peste 8000 m. Am putea concluziona: despre pasiune, riscuri, munca în echipă și lucrurile (aparent) imposibile.

Despre caricaturistul Ștefan Popa Popa’s se spune că este mai rapid decât un calculator. În cadrul atelierului său – Popas în jurul lumii – focusul pe portrete și impresii de la Vatican&Monaco a alternat cu provocarea de a spune participanților cum reușește să își pună pe foaie talentul și mai ales cum a reușit să facă excelență din pasiune.

Expoziția de echipamente și tehnologii de ultimă generație reunește la Timișoara mărci cu renume mondial

Dell | Lenovo | Fujitsu | Netapp | SAP | Microsoft| Polycom | Huawei | D-Link | Eaton | Veeam | T-Systems | Eizo | Targus | Sharp | Optoma |Transition Networks oferă participanților oportunitatea de a testa echipamente inovative destinate specialiștilor în IT&servicii, automotive, manufacturing, administrație publică, IMM-uri și universități, unele dintre aceste echipamente fiind câștigătoare a numeroase premii din domeniu: Dell Precision M3800 (cel mai subțire și ușor workstation de 15″), Microsoft Office 2016 (noua variantă Office lansată în septembrie 2015) , SAP Mobile Apps & SAP HANA (adresată industriei manufacturing) etc.

Ultima zi a conferinței – sâmbătă, 17 octombrie – se adresează exclusiv specialiștilor IT, care vor avea ocazia de a participa la una din cele două sesiuni tehnice. Acestea se vor desfășura după conceptul boot câmp și vor avea ca tematică (1) infrastructura IT și (2) soluțiile SAP pentru planificarea, urmărirea și controlul reaprovizionării.

Evenimentul iTECH FORUM se află la cea de-a șaisprezecea ediție și este organizat de LASTING Group . Ediția 2015 marchează 20 ani de pasiune, 20 de ani de excelență, 20 de ani de LASTING Group și se desfășoară la Timișoara, în perioada 15 – 17 octombrie 2015.

Pentru mai multe detalii vă rugăm să ne contactați la tel. 0731 121 874, e-mail Monica.Gaza@lasting.ro, persoana de contact: Monica Gâza

Citeste mai mult: iTECH FORUM 2015 – Pasiune, excelență, performanță

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *