Modelele EH-LS11000W şi EH-LS12000B dispun de noi funcții îmbunătăţite, inclusiv rezoluţie 4K şi sursă de lumină laser.
București, 6 octombrie 2021 – Epson a introdus două noi proiectoare home cinema de top, ideale pentru pasionaţii de filme şi jucătorii care caută o experienţă captivantă pe ecran mare. Datorită sursei de lumină laser Epson şi a noului cip de procesare a imaginilor 4K, care oferă rezoluţie 4K, aceste proiectoare asigură o luminozitate ridicată, o calitate superioară a imaginii şi o flexibilitate superioară. Noile proiectoare oferă cea mai bună experiență home cinema și dispun de o gamă largă de funcții care le fac perfecte pentru serile de film, streaming, evenimente sportive și jocuri.
Fanii ecranului mare se vor delecta cu afișajele impresionante ale acestor proiectoare puternice. O combinație de tehnologii de vârf se reunesc pentru a oferi o calitate a imaginii excepțională, cu un raport de contrast dinamic ridicat de 2.500.000:1, rezoluție 4K (8,3 mil pixeli), compatibilitate HDR10+, 3LCD și o sursă de lumină laser. Cu ajutorul deplasării automate a lentilei și a obiectivului cu zoom, este ușor să obțineți un afișaj precis.
Tehnologia 3LCD de la Epson permite prevenirea apariției „efectului de curcubeu”, iar utilizatorii se pot bucura de culori vibrante, datorită luminozității pe alb și pe culoare la același nivel înalt de 2.700 de lumeni pentru modelul EH-LS12000B și de 2.500 de lumeni pentru modelul EH-LS11000W. Compatibilitatea cu HDR10+ permite detalii și adâncime suplimentare, precum și culori naturale, dar mai intense. Detaliile din umbre sunt perfect definite cu un raport de contrast mare de 2.5000.000:1, care oferă nuanțe intense de negru. Cu interpolarea cadrelor 4K, rezoluția 4K foarte mare și corecția gamma adaptivă la scenă/îmbunătățirea automată a contrastului, experiența cinematografică supremă de acasă este la îndemână.
Jocurile de până la 4K la 120 de cadre pe secundă, împreună cu decalajele de intrare sub 20 ms, le permit jucătorilor serioși să profite din plin de cea mai recentă generație de console de jocuri, precum și de PC-uri de gaming de calitate superioară.
Sursa de lumină laser de lungă durată a modelelor EH-LS12000B și EH-LS11000W asigură nu numai un consum redus de energie, ci oferă divertisment la domiciliu timp de până la 10 ani¹.
Ambele proiectoare sunt ușor de configurat și instalat datorită opticii motorizate, care include un zoom optic de 2.1x, focalizare automată și deplasare automată a lentilei de ±96,3% pe verticală și de 47,1% pe orizontală. Vizionarea conținutului în raportul de aspect potrivit este simplificată prin posibilitatea de a stoca cele zece formate preferate. Proiectoarele sunt, de asemenea, compatibile cu software-ul de calibrare culoare Calman.
„Întrucât tot mai mulţi oameni își petrec timpul acasă bucurându-se de filme sau chiar de jocuri în familie, aceste proiectoare sunt ideale pentru oricine dorește să-și ducă experiențele de vizionare la nivelul următor. Mai multe locuințe au acum camere dedicate home cinema sau spații suficient de mari pentru ca oamenii să se bucure de experiența cinematografică pe ecran mare pe care aceste proiectoare o pot oferi”, declară Laurenţiu Ciuhan, Business Account Manager, Epson România.
Modelele EH-LS12000B și EH-LS11000W sunt disponibile începând cu data de 1 octombrie 2021.
Noi caracteristici cheie:
- Rezoluție 4K (8,3 mil pixeli)
- Raport de contrast dinamic de peste 2.500.000:1
- Spațiu culoare DCI > 85%
- Rezoluție foarte mare 4K
- Interpolare cadre 4K
- Corecţie gamma adaptivă la scenă
- Oprire instantanee
- Sursă de lumină laser
- HDMI 2.1 (4K/120Hz)
Pe baza vizionării zilnice a unui conţinut de cinci ore, cu proiectorul setat în modul ecologic.
Despre Epson
Epson este un lider global în tehnologie, dedicat conectării oamenilor, lucrurilor şi informaţiilor, prin intermediul tehnologiilor sale originale eficiente, compacte şi precise. Având o gamă de produse care cuprinde de la imprimante cu jet de cerneală şi sisteme de imprimare digitală până la proiectoare 3LCD, ceasuri şi roboţi industriali, compania se concentrează asupra stimulării inovaţiilor şi depăşirii aşteptărilor clienţilor în ceea ce priveşte imprimantele cu jet de cerneală, comunicarea vizuală, echipamentele portabile şi robotica.
Condus de Seiko Epson Corporation din Japonia, Grupul Epson are peste 81.000 de angajaţi în 85 de companii din întreaga lume şi se mândreşte cu contribuţiile aduse comunităţilor în care îşi desfăşoară activitatea şi cu eforturile permanente de a reduce impactul asupra mediului.
Despre Epson Europe
Epson Europe B.V., cu sediul la Amsterdam, este sediul central regional al Grupului pentru Europa, Orientul Mijlociu, Rusia şi Africa. Cu 1.830 de angajaţi, vânzările Epson Europe pentru anul fiscal 2017 au fost de 1,7 miliarde de Euro.
Programul „Viziunea ecologică 2050”