Există numeroase jocuri de societate pentru copii, despre care specialiștii sunt de părere că sunt esențiale pentru o dezvoltare cognitive și socială a celor mici. De aceea, pentru a afla cât mai multe informații despre acest aspect, am decis să îți prezentăm câteva astfel de date.
Dezvoltă abilitățile sociale
De regulă, printre jocurile preferate de cei mici sunt acele board games, deoarece în acest fel îi pot implica și pe ceilalți membri ai familiei în joaca lor. Și, după susțin și specialiștii, este o metodă bună de a-i ajuta pe aceștia să își dezvolte abilitățile sociale. Micuțul tău va comunica mai bine, își va îmbunătăți memoria, gradul de concentrare și atenția.
Îi ajută să învețe să ia singuri deciziile
Cu ajutorul jocurilor de societate cei mici învață să ia propriile decizii, rapid. Jocurile de strategie, preferatele băieților, sunt cele prin care jucătorii trebuie să ia rapid cele mai eficiente decizii, astfel încât la final, laurii victoriei să se incline în favoarea lor.
Dezvoltarea gândirii logice
Specialiștii sunt de părere că gândirea logică se dezvoltă mai bine cu ajutorul unor astfel de jocuri, care mai contribuie și la o mai mare capacitate de concentrare și învățare. Cu siguranță că și un mic terrorist, aflat mereu în mișcare, dacă va fi captivat de un joc de societate, va mai reduce din turația motoarelor și va învăța că și a sta liniștit și a gândi mai mult îl poate aduce în postura de câștigător.
O memorie mai bună
Atunci când sunt atenți la un joc de societate, cei mici își pun la lucru și acea parte a creierului responsabilă pentru o memorie mai bună. Nu degeaba s-a observat că jucătorii de șah au o memorie deosebită și rețin mult mai ușor anumite informații.
Învață despre eșec
Oricât de mult ne-ar plăcea să câștigăm mereu, este imposibil. Prin urmare, poți folosi un astfel de joc pentru a-ș învăța pe cel mic și despre eșec, cum să gestioneze emoțiile și sentimentele care îl ”asaltează” acum și cum să facă față situației.
Dezvoltarea motricității fine
Cele mai multe jocuri de societate îi ajută pe copii să își dezvoltate motricitatea fină, deoarece este nevoie să ridice și să mute corect piesele. Este un joc potrivit inclusiv pentru acei copii care au nevoie de tratamente speciale de recuperare.
Jocuri potrivite pentru fiecare vârstă
Atunci când alegem un joc de societate, trebuie să ținem cont de vârsta celui mic. Pe măsură ce evoluează, și jocurile alese trebuie să reflecte această dezvoltare. De asemenea, fii atent și la tema jocului, deoarece aceasta poate sau nu să-i stârnească interesul. Dacă alegi una care să îl captiveze, cu siguranță micuțul va adora să se joace, ceea ce înseamă că ai găsit formula câștigătoare.
Jucați-vă în familie
Măcar o dată pe săptămână oprește-te din alergătura zilnică și faceți-vă timp să vă jucați cu toții. Este un bun prilej de deconectare, distracție și bună dispoziție. Cel mic va fi mai mult decât încântat, va aștepta cu nerăbdare aceste clipe, iar amintirile vor fi unele de neuitat, chiar și peste mulți ani de acum încolo!