articole, Comunicat de presa

LG LANSEAZĂ NOUA GAMA DE TELEVIZOARE 2021 ÎN ROMÂNIA

Oferind experiențe de vizionare remarcabile, gama extinsă de televizoare LG include premiatele modele OLED, noile QNED Mini LED și televizoarele NanoCell actualizate

 

LG Electronics (LG) anunță lansarea in România a gamei de televizoare din 2021, care include noi televizoare OLED, QNED Mini LED și NanoCell. Noile serii oferă mai multe dimensiuni ale ecranului, de la cele de 43 de inci până la o dimensiune nouă pe piață din partea brandului, de 83 de inci și un model impresionant de 88 de inci, astfel încât să existe un televizor LG perfect pentru camerele de orice dimensiuni și pentru toate cerințele utilizatorilor.

Televizoarele OLED 2021 de la LG (seriile Z1, G1, C1, B1, A1) au panouri auto-iluminate care produc imagini clare, realiste și fluide, completând în același timp orice decor, datorită design-ului extrem de subțire. Toate modelele din seria G1 prezintă noua tehnologie OLED evo, următorul pas în evoluția televizoarelor OLED, care oferă o luminozitate mai bună, pentru imagini mai vii și mai puternice, cu o claritate uimitoare și detalii realiste. Seria C1, cea mai populară gamă de televizoare OLED de la LG, oferă cele mai multe opțiuni de dimensiuni ale ecranului pentru a se potrivi nevoilor și spațiilor diverse ale utilizatorilor, începând cu modelul de 48 de inci, prietenos cu spațiile mici, până la modelul de 83 de inci. Pentru clienții care își doresc un produs din gama OLED competitiv din punct de vedere al prețului, LG B1 și modelele din seria A1 pot fi exact ceea ce caută.
LG-OLED-Lineup

Un plus captivant pentru 2021, televizoarele QNED Mini LED duc calitatea imaginii LCD TV la nivelul următor. Disponibile într-o gamă de opțiuni 8K (modelul QNED99) și 4K (modelul QNED91), produsele utilizează tehnologia LG Quantum Dot NanoCell și backlighting Mini LED pentru a obține nuanțe profunde de negru, culori mai vibrante și un contrast mai mare decât în cazul televizoarelor LCD convenționale.

Televizorul LG QNED Mini LED stabilește un nou standard pentru categoria de televizoare LCD, permițând utilizatorilor să se bucure de o calitate a imaginii HDR excelentă și de o experiență de vizionare mult mai captivantă, datorită puterii combinate a tehnologiilor NanoCell Plus și Quantum Dot.

LG-QNED-Lineup-scaled

Din întreaga gamă de televizoare LG din 2021, noile oferte de televizoare NanoCell oferă cel mai mare număr de opțiuni, cu o selecție largă de modele 4K (modelele NANO91, NANO86, NANO81, NANO77, NANO75) din care să alegeți. Toate modelele dispun de tehnologia de afișare LG NanoCell, care folosește nanoparticule pentru a filtra impuritățile de culoare, în urma acestui proces rezultând imagini realiste care oferă consumatorilor o experiență mai imersivă în timpul vizionării filmelor, sporturilor și emisiunilor preferate.

Dincolo de o calitate superioară a imaginii, toate televizoarele premium 2021 de la LG oferă o experiență captivantă de home entertainment prin compatibilitatea cu cele mai noi standarde și formate de conținut, în timp ce funcțiile noi adaugă valoare diferențiată. Cu suport pentru Dolby Vision IQ, Dolby Atmos®, HDR10 PRO și Filmmaker Mode™, televizoarele din acest an fac ca cele mai recente filme, seriale și documentare să prindă viață prin imagini și sunete de cea mai înaltă calitate.

LG-OLED-TV-C1-Ambient

Mai mult, Intertek – agenția internațională de testare a produselor – a certificat televizoarele LG OLED cu o fidelitate a culorii de 100%, ceea ce duce experiența de vizionare la un nou nivel¹. Pentru confortul maxim al spectatorilor, televizoarele LG OLED sunt, de asemenea, prietenoase cu vederea, având certificări pentru nivel scăzut de lumină albastră din partea TÜV Rheinland și pentru imagini fluide, flicker-free, de la Underwriters Laboratories.

Noul Game Optimizer îmbunătățește experiența de joc premium pentru care televizoarele LG au devenit cunoscute, aplicând automat cele mai bune setări de imagine în funcție de tipul de joc pe care îl alege utilizatorul: first-person shooter, joc de rol sau strategie în timp real. În plus, va fi mai ușor pentru fanii sportului să țină pasul cu ligile și echipele lor preferate cu un televizor LG cu Sports Alert. Datorită Bluetooth-ului Surround Ready, televizoarele LG se pot conecta wireless la mai multe difuzoare Bluetooth pentru a oferi un sunet puternic și nuanțat pentru o experienă cât mai apropiată de cea de pe stadion.

Majoritatea televizoarelor de anul acesta beneficiază de cel mai recent procesor inteligent LG, (Alpha) 9 Gen 4 AI². Cu integrarea deep learning îmbunătățită, procesorul actualizat crește performanțele de upscaling pentru a afișa pe display-urile la rezoluție înaltă imagini clare și detaliate, indiferent de calitatea lor. α9 Gen 4 optimizează și mai mult imaginile, făcând ajustări precise în funcție de cantitatea de lumină din fiecare scenă, genul conținutului redat și condițiile ambientale din mediul de vizionare.

Calitatea imaginii este îmbunătățită chiar mai mult cu LG AI Picture Pro, care recunoaște obiectele de pe ecran și le procesează independent pentru a aduce tridimensionalitate și profunzime fiecărei scene. În plus, AI Sound Pro oferă utilizatorului experiența unui sistem audio surround 5.1.2, în timp ce Auto Volume Leveling asigură un volum constant atunci când comutați între canale sau între aplicații de streaming.

Experiența de utilizare oferită de noile televizoare LG este cea mai confortabilă de până acum, datorită webOS 6.0 – cea mai recentă versiune a platformei smart TV intuitivă a companiei. Actualizată pentru 2021, noua interfață webOS oferă acces mai rapid la aplicații, precum și recomandări de conținut personalizate. Mai mult, Magic Remote a fost reproiectată și dedică taste rapide pentru furnizorii de conținut populari, permițând utilizatorilor să ajungă la serviciile lor preferate printr-o simplă apăsare de buton.

LG oferă gratuit un serviciu premium de instalare de care cumpărătorii pot beneficia la achiziția modelelor OLED, NanoCell sau UHD selectate. După alegerea produsului potrivit, este necesară doar înscrierea datelor de pe factură pe campanialg.ro/instalaregratuita, unde sunt prezentate și toate modelele de televizoare care beneficiază de acest serviciu.

LG OLED îți răsplătește pasiunile

Iar pentru pasionații de film, sport sau gaming, dar și celor interesați de design interior, LG a pregătit începând cu data de 15 aprilie 2021 o campanie cu premii la achiziția unui televizor LG OLED dintre modelele selectate. Participanții pot câștiga prin tragere la sorți un premiu la alegere, care să-i poarte într-o experiență imersivă alături de noul lor TV LG OLED. Mai multe informații despre această campanie pe site-ul https://campanialg.ro/experiente-lgoled.

Cele mai noi modele de televizoare LG de anul acesta vor fi disponibile în România prin magazinele de retail și etail partenere, dar și prin distribuitorii autorizați începând cu luna Aprilie.

1 Testarea prin parte terță efectuată de Intertek a raportat fidelitatea culorilor afișajului la 100%, pe baza metricilor de diferență de culoare CIE dE 2000 calculați pentru 125 de patch-uri de culoare distribuite pe întregul volum de culoare. Valoarea diferenței de culoare (Delta-E) a fost mai mică de 2 pentru fiecare dintre cele 125 de patch-uri de culoare.

2 Procesor prezentat în următoarele serii de televizoare LG: OLED Z1, OLED G1, OLED C1, QNED Mini LED QNED99, QNED Mini LED QNED95, NanoCell Nano99, NanoCell Nano95.

 

Despre LG Electronics Home Entertainment

LG Home Entertainment este lider în industrie în domeniul televizoarelor și al sistemelor audio-video și un inovator recunoscut la nivel mondial pentru televizoarele OLED, care revoluționează categoria TV premium. LG se angajează să îmbunătățească viața clienților cu produse inovatoare de home entertainment conduse de televizoarele OLED premiate și de televizoarele QNED Mini LED cu tehnologie Quantum Dot NanoCell și soluții de sunet dezvoltate în parteneriat cu Meridian Audio. Pentru mai multe știri despre LG, vizitați www.LGnewsroom.com.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *