Uncategorized

Oncologie intervențională în tratamentul cancerului hepatic

Dr. Inge Aivas, Medical Manager Anadolu

Specialiștii Centrului Medical Anadolu prezintă tratamente oncologice inovatoare pentru pacienții români

București, 19 februarie 2020. Deși cancerul este a doua cauză principală de deces la nivel global, datorită diagnosticării în timp util, Centrul Național de Statistică pentru Sănătate din SUA a declarat că ratele de deces din cauza cancerului au scăzut încă din anii ’90. Cu toate acestea, spre deosebire de scăderea ratelor de deces pentru majoritatea cazurilor de cancer, ratele de deces prin cancer hepatic au crescut cu 2% pe an, din 2007 până în 2016, devenind a doua cauză de deces prin cancer în SUA, în timp ce sunt endemice în unele țări, inclusiv Franța, Italia și România (figura 1 – Distribuția cancerului hepatocelular în Europa: GLOBOCAN 2012). Pe de altă parte, având în vedere scăderea treptată a decesului în cele mai frecvente tipuri de cancer, cum ar fi de plămân, sân, colon, ficatul este încă cel mai afectat organ. În cazurile de cancer hepatic, ficatul în sine este adesea primul și singurul loc pentru metastaze, care par să joace un rol major în cauza morții. Până la 50-70% dintre pacienții cu cancer de sân avansat sau colorectal dezvoltă metastaze hepatice. (Fig.1 Distribuția cancerului hepatocelular în Europa: GLOBOCAN 2012).

Prima linie de terapie pentru cancerele hepatice primare și metastazele colorectale la ficat este rezecția chirurgicală a metastazelor. Cu toate acestea, din cauza numărului, dimensiunii și localizării leziunilor, precum și a stării de performanță a pacientului, doar aproximativ 20% dintre pacienți sunt eligibili pentru operație.

Figura 2 - Ablatia tumorilor hepatice

Alternativ, tumorile hepatice pot fi distruse prin tehnici minim invazive, cum ar fi ablația sau embolizarea, în domeniul oncologiei intervenționale. Oncologia intervențională este o subspecialitate emergentă care oferă tratamente tumorale sub îndrumarea imaginii radiologice, cum ar fi tomografia computerizată, ultrasonografia, angiografia. Ca tratament de primă linie în multe tumori hepatice, acesta oferă un risc mai mic, mai puțin durere și mai puțin timp de recuperare în comparație cu operația deschisă. Mai mult, oncologia intervențională poate duce la creșterea duratei de viață, îmbunătățirea calității vieții și ar putea fi curativă în cazurile diagnosticate în timp util.

Dr. Inge Aivas, Manager Medical, Centrului Medical Anadolu, spune: De cinsprezece ani luptăm împreună împotriva cancerului fără a da înapoi. Înțelegem că un diagnostic de cancer este dificil în sine, cu atât mai mult călătoria într-o țară străina pentru tratament . Suntem aici: vorbitori nativi de limba română, cu înțelegere a culturii și obiceiurilor românești, gata să-i ajutăm pe copatrioti noștri 24/7”.

Ce este ablația în tumorile hepatice?Ablația se referă la distrugerea tumorilor folosind ace speciale sau sonde plasate în tumoră percutan, sub îndrumarea imagistică (figura 2 – Ablația tumorilor hepatice). Poate fi utilizat pentru tratarea tumorilor la diferite organe, cum ar fi ficatul, plămânii, oasele etc. Încălzirea (radiofrecvența sau ablația cu microunde), înghețarea (crioablarea) sau agenții chimici (ablația de alcool) sunt utilizate pentru a distruge celulele canceroase. Atât tumorile hepatice primare, cât și metastatice cu dimensiuni și numere limitate (<5 cm până la 5 leziuni) pot fi tratate prin ablație.

Ce este embolizarea tumorilor hepatice?Embolizarea se referă la blocarea vaselor folosind o tehnică angiografică. Embolizarea este utilizată de radiologii intervenționali pentru a trata tumorile sau vasele anormale, prin introducerea unui cateter în zona inghinală și navigarea până la vasele care alimentează tumora în ficat (figura 3 – Embolizarea tumorilor hepatice).

În chimioembolizare, microsferele sau agenții lichizi încărcați cu agenți de chimioterapie, cum ar fi doxorubicină și irinotecan, sunt livrate angiografic la tumorile hepatice. În radioembolizare, microsferele radioactive, cum ar fi Yttrium-90, Holmium 166, sunt utilizate pentru a furniza o doză mare de radiații în interiorul tumorii, în timp ce țesutul sănătos din apropiere primește radiații minime. Tumorile hepatice primare și metastatice de dimensiuni mai mari și cu număr mai mare pot fi tratate prin embolizare. Fig-3 Embolizarea tumorilor hepatice.

Deși chimioembolizarea este relativ frecventă, radioembolizare este o procedură nouă care nu este disponibilă în majoritatea țărilor est-europene.

Dr. Murat Dökdök, Radiolog intervențional, Centrului Medical Anadolu, declară: „În ultimul deceniu, oncologia intervențională este fundația tratamentului pentru cancerului hepatic. Cu toate acestea, pentru a crește fiabilitatea și reproductibilitatea acestor tratamente cu o precizie ridicată, tehnicile inovative trebuie să fie implementate în practica noastră de rutină”.

Standarde înalte de medicină în serviciile de Oncologie Intervențională

Calitatea serviciilor de oncologie intervențională depinde de abilitățile și facilitățile necesare. Cu dăruire și angajament dovedit pentru calitate și siguranță, departamentul de Oncologie Intervențională al Centrului Medical Anadolu a fost înscris ca parte a etapei pilot IASIOS (Sistemul internațional de acreditare pentru serviciile de oncologie intervențională), o inițiativă mondială. Toate intervențiile oncologice sunt efectuate de radiologi de intervenție, certificați de Consiliul European de Radiologie Intervențională (EBIR). Imagistica sofisticată (figura 4) – cu utilizarea suplimentară de software special, sisteme de navigație/robotice – joacă un rol esențial în timpul determinării stadiului cancerului, planificarea preoperatorie, monitorizarea efectului tratamentului și supravegherea reapariției bolii. Fig-4 Imagistica hibridă cu angiograhie.

Figura 3 - Embolizarea tumorilor hepatice

Anadolu Medical Center este un spital de ultimă generație, multispecializat, de îngrijire acută din Istanbul. A fost înființat de către Fundația Anadolu în 2005 și are două caracteristici majore: statutul său non-profit și apartenența sa unică la Johns Hopkins Medicine SUA, recunoscut la nivel mondial.

Afilierea Centrului la Johns Hopkins Medicine USA poziționează spitalul la nivelul celor mai bune spitale din lume. Această afiliere oferă acces continuu la cele mai noi inovații, expertiză de neegalat și tehnologie de ultimă oră. Această afiliere permite personalului său oportunitatea de a-și îmbunătăți în mod continuu abilitățile, cunoștințele și instruirea pentru a asigura îngrijire și expertiză excepționale.

Figura 4 - Imagistica hibrida cu angiograhie

Anadolu Medical Center este un institut care a fost premiat de către ESMO (Societatea Europeană de Oncologie Medicală) drept unul dintre puținele centre din Europa și este singurul spital din Turcia acreditat de OECI (Organizarea Institutelor Europene pentru Cancer). De asemenea, centrul are ISO 9001-2000 (Sistemul de management al calității), ISO 14001 (Sistem de gestionare a mediului), OHSAS 18001 (Muncă, Sănătate și siguranță) și certificate de calitate JCI (Joint Commission International) și deține certificare Planetree Gold. Centrul oferă excelență în Oncologie (oncologie medicală, oncologie pediatrică, 15 ani de experiență în radioterapie Cyberknife și IMRT, tehnologie de ultimă oră în unitatea de transplant de măduvă, ajungând la 2.000 de transplanturi între 2010-2019).

Ceea ce diferențiază Institutul Oncologic de la Centrul Medical Anadolu este abordarea multidisciplinară și centrată pe pacient. Toate cazurile pacienților sunt discutate pe subtipuri de comisii tumorale (ex: Comisia de tumori toracice, Comisia de tumori neuro-oncologice, Comisia de tumori GI etc) pentru a obține avizele mai multor medici din diverse specialități legate de oncologie, ceea ce duce la cel mai complet, adecvat pentru pacient și bazat pe dovezi plan de tratament pentru toată lumea.În prezent, centrul nostru primește pacienți din peste 65 de țări din întreaga lume. Serviciile în stil boutique permit pacienților să se simtă bine primiți într-o țară străină și să fie în largul lor pe parcursul întregului proces. Alianța pentru Calitate în Călătoriile în Scop Medical (MTQUA) a clasificat Centrul Medical Anadolu în Top 10 Spitale Globale în 2019.

Echipa Anadolu România include 15 coordonatori de pacienți și traducători care sunt cu pacienți la fiecare pas, precum și o asistentă medicală de caz și un medic coordonator de limbă română.

CONTACT MEDIA:

www.anadolumedicalcenter.ro

Tel: 0799 499 911

Ana-Mari Godja – anamaria.godja@publicadvisors.ro, 0733 300 753

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *