Uncategorized

Nokian Tyres, primul producător care înlocuiește sacii pentru anvelope cu unii mai ecologici

Nokian Tyres (2)

Nokian Tyres înlocuiește sacii pentru anvelope cu unii mai ecologici, fabricați parțial din biomaterial și marcați cu eticheta „I’m Green”. Fabricarea în acest nou mod, realizat de producătorul de anvelope, reduce emisiile de dioxid de carbon cu până la 75%, în comparație cu fabricarea sacilor din plastic virgin sau reciclat.

„Ne dorim să fim pionieri în industrie în materie de sustenabilitate. De aceea, avem întotdeauna în vedere și suntem pregătiți pentru situațiile neprevăzute care pot apărea în ciclul de viață al unei anvelope, de la materiile pentru fabricarea anvelopelor, până la reciclarea corespunzătoare a acestora. Producerea sacilor pentru anvelope din materiale ecologice se încadrează în această viziune.”, spune Marko Mäkelä, Head of Sales, Nokian Tyres, Finlanda.

În urma producției de saci din plastic virgin se emiteau aproximativ 88 de tone de dioxid de carbon, în timp ce fabricarea sacilor pentru anvelope tip Green PE + LDPE, recent introduși, înseamnă doar 20.02 tone de dioxid de carbon emis. Materialele reciclate produc aproximativ 44 de tone de dioxid de carbon. Pentru sacii de anvelope Nokian Tyres produși în Finlanda și Norvegia erau folosite anual aproximativ 40.000 kg de plastic.

Eticheta „I’m Green” indică folosirea unor materii prime mai ecologice pentru fabricarea anvelopelor

Cantitatea mai scăzută de emisii de dioxid de carbon este datorată proporției mai mari de materii prime ecologice pe bază de etilenă din trestie de zahăr. Trestia de zahăr absoarbe deja dioxidul de carbon din atmosferă în etapa de creștere, reducând astfel emisiile finale din producția de saci. Pentru caracterul lor ecologic, sacii pentru anvelope au primit eticheta „I’m Green”.

Eticheta „I’m Green” este proprietatea companiei petrochimice Braskem, iar utilizarea acesteia este controlată și reglementată cu strictețe. Pentru acordarea etichetei, peste 50% din materiile prime din rețeta produsului trebuie să fie Green PE. Green PE reprezintă 55% din materiile prime folosite pentru sacii utilizați de Nokian Tyres.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *