Comunicat de presa

RAZER ANUNȚĂ UN NOU PARTENERIAT CU WILLIAMS ESPORTS

Cel mai mare brand de sporturi electronice din lume încheie un parteneriat cu cea mai de succes echipă de esports din Formula 1

Picture1

BUCUREȘTI, 30 noiembrie 2018 – Razer™, cel mai popular brand de lifestyle pentru gameri la nivel mondial, și Williams Esports, parte a faimoasei echipe Williams Formula 1, au anunțat un nou parteneriat strategic. Înțelegerea încheiată pe o perioadă mai lungă asigură colaborarea dintre Team Razer și Williams Esports în multiple domenii legate de sporturile electronice inspirate din cursele reale.

Acesta reprezintă prima colaborare oficială a Team Razer cu o echipă profesionistă de esports din Formula 1 și demonstrează dedicarea echipei Williams Esports față de jucătorii săi profesioniști, dar și o reconfirmare a calității produselor Razer. În cadrul noii înțelegeri, Razer le va oferi piloților virtuali din componența echipei Williams Esports o serie de periferice de nivel profesionist, inclusiv cele mai noi laptopuri de gaming din gama Blade.

“Williams F1 este sinonim cu tehnologia de ultimă oră din Formula 1, la fel cum Razer este pionierul din domeniul sporturilor electronice,” a declarat Min-Liang Tan, co-fondatorul și CEO-ul Razer. “Acest parteneriat pune cele mai bune echipamente de gaming din lume în mâinile celor mai buni piloți virtuali din lume.  Suntem siguri că tehnologia noastră de gaming combinată cu talentul piloților Williams va asigura pole position-ul întregii echipe în cursele ce vor urma.”

Acest parteneriat dintre Team Razer și Williams Esports prevede și desfășurarea unor activități și inițiative tehnologice, precum dezvoltarea soluțiilor Hypersense, pentru a asigura o experiență mai captivantă atât de-a lungul antrenamentelor, cât și a competițiilor. Datorită colaborării cu Williams Esports și echiparea piloților virtuali cu unelte inovatoare, Team Razer devine unul dintre cei mai importanți susținători ai comunității de sporturi electronice din F1.

Picture2

“Razer este cel mai popular brand de lifestyle din gaming și un adevărat pionier al sporturilor electronice” a declarat Steven English, Directorul Creative Services din cadrul echipei Williams. “Având un portofoliu alcătuit din cele mai bune produse de pe piață, un brand renumit în întreaga lume și o comunitate prosperă de jucători, Razer este un partener ideal al Williams pentru a ne construi renumele și în lumea gamingului, respectiv a sporturilor. Team Razer și Williams Esports au în comun competițiile de elită.  În urma folosirii celor mai bune echipamente disponibile pe piață, echipa și jucătorii noștri își vor putea atinge mai ușor ținta: obținerea titlului de campion mondial. Vom colabora în mod strâns cu Razer de-a lungul acestui drum pentru a împărtăși cu întreaga lume cele mai incredibile momente.”

Echipa Williams Esports reunește peste 25 din cei mai buni piloți virtuali din lume, care concurează în cadrul a 10 jocuri video pe un total de trei platforme, având audiențe de milioane de fani și cucerind multiple titluri de campion în mai multe jocuri.

Lucrând cu Team Razer, jucătorii profesioniști din cadrul Williams Esports vor avea un rol crucial în dezvoltarea și testarea produselor inovatoare dezvoltate de Razer. Datorită istoriei bogate a echipei Williams în domeniul sporturilor tehnice și a experienței piloților săi care au ajuns pe cele mai înalte culmi ale succesului, Williams Esports va putea oferi un feedback de neprețuit pentru a perfecționa portofoliul Razer compus din periferice de cea mai înaltă calitate.

Ca parte a contractului de sponsorizare, Razer și Williams Esports vor desfășura multiple campanii comune pe canalele de social media, pentru a se adresa fanilor ambilor companii. Printre aceste activități se vor număra și mai multe concursuri și promoții speciale.

Pentru mai multe informații despre Team Razer vizitați adresa de web
https://www2.razer.com/team.

Pentru mai multe informații despre William Esports vizitați pagina de web https://www.williamsf1.com/esports.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *