articole, Comunicat de presa

CASA DE MONEDE lansează medalia aniversară Regele Ferdinand I – 100 ani de la încoronare

Casa de Monede, lider în România în distribuția de monede și medalii comemorative de colecție, lansează o medalie cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la încoronarea primului rege al tuturor românilor, regele Ferdinand I, unul dintre cele mai importante momente din istoria unei Românii unite. Aceasta va fi oferită gratuit într-un tiraj de doar 50000 de exemplare, în ordinea înscrierilor pe site-ul campaniei, în limita unei medalii per familie, cumpărătorii, achitând doar costurile de expediere și ambalare.

Regele Ferdinand I

Regele Carol I murise încă înainte de intrarea României în Primul Război Mondial, la data de 10 octombrie 1914. Deoarece nu avea un moștenitor, pe tronul României a urcat nepotul său, Ferdinand I.

Chiar dacă Ferdinand provenea din familia Hohenzollern, la fel ca împăratul german, Wilhelm al II-lea, a hotărât ca țara sa, România, să intre în război, la data de 27 august 1916, de partea Antantei.

Medalie aniversara - Ferdinand-480x480

La aflarea veștii că România s-a aliat cu Antanta, familia din Germania l-a renegat, însă grație acestui lucru, pentru că a respectat jurământul său față de parlamentul român din anul 1914: “Voi domni ca un bun român.”, a obținut titulatura de  Ferdinand cel Loial.

După Primul Război Mondial, eforturile românilor au fost recompensate, țara a fost întregită cu Basarabia, Bucovina și Transilvania alături de Banat. Astfel, Ferdinand a devenit domnitorul celui mai mare stat român de până atunci, așa-zisa România Mare. La 15 octombrie 1922, în cadrul unei ceremonii somptuoase, Ferdinand I a fost încoronat rege al României, în Alba Iulia, oraș-simbol, în care Mihai Viteazu realizase Prima Unire, în anul 1600.

Medalie aniversara - Ferdinand I -763x517

 

100 ani de la încoronare

Pe 15 octombrie 1922, la Alba Iulia, avea loc unul dintre cele mai importante momente din istoria României. La ora 09:30, al doilea rege al României, Ferdinand I și soția sa, Maria a României, au coborât în Alba Iulia  din trenul cu care au călătorit de la Sinaia, și, însoțiți de mulți oaspeți au mers la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia, monument construit în doar 9 luni, cu scopul de a găzdui ceremonia de încoronare.   

Regele a primit coroana de oțel a predecesorului său, Regele Carol I, de la preşedintele Senatului şi şi-a aşezat-o singur pe cap, după modelul napoleonian. Apoi Ferdinand I a așezat coroana pe capul Reginei Maria, a ridicat-o de jos şi a sărutat-o pe frunte. Ulterior, cuplul regal a pornit pe promenada de sub faldurile unui baldachin în fața a peste 30.000 de spectatori entuziaști și a 15000 de soldați.

Evenimentul s-a bucurat de un fast deosebit. Regele Ferdinand I a invitat delegații din peste 20 de țări, inclusiv Japonia și Statele Unite ale Americii, România câștigând enorm în privința prestigiului său international.

 „Împlinirea a 100 de ani de la un eveniment istoric, merită cu siguranță un memento. Cu atât mai mult, cu cât vorbim de un eveniment de o asemenea anvergură, precum încoronarea lui Ferdinand I ca rege al României. Suntem onorați să putem oferi întregului popor român o amintire permanentă a acestei etape istorice sub forma unei frumoase medalii comemorative GRATUITE, cu un simplu click. Suntem convinși că prin această realizare îi vom încânta nu doar pe iubitorii de istorie și numismatică, ci și pe oricine care apreciază valorile istoriei naționale “.– a declarat Libor Veselý, Director Casa de Monede.

Medalia poate fi rezervată pe site-ul oficial www.medaliegratis.ro sau telefonic, la numărul 021 9787, și va avea disponibilitate limitată: o singură medalie alocată unei familii. Cererile vor fi procesate în ordinea primirii, în limita stocului disponibil. Persoanele care comandă medalia vor avea de achitat doar costul de ambalare și expediere în valoare de 19,99 lei.

Despre Casa de Monede

Casa de Monede este lider în România în distribuția de monede și medalii comemorative de colecție emise de cele mai renumite monetării din lume, fiind furnizor înregistrat la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor pentru vânzarea de monede și medalii comemorative din metale prețioase.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *