articole, Comunicat de presa

Acer anunță Aspire National Geographic Edition, un laptop pentru un viitor mai bun

Acer a anunțat în cadrul CES 2022 Aspire Vero National Geographic Edition (AV15-51R), o ediție specială a laptopului Aspire Vero și o manifestare a angajamentului companiei pentru un viitor mai sustenabil. Fiecare achiziție a acestui laptop ajută la sprijinirea societății globale nonprofit National Geographic din SUA în activitatea sa de a proteja lumea prin explorare, cercetare și educație. Pentru a afla mai multe, vizitați www.natgeo.com/info.

ASPIRE-VERO-NATIONAL-GEOGRAPHIC-EDITION-AV15-51R-05

„Acer a luat în ultimii ani numeroase măsuri pentru a-și reduce amprenta ecologică. Gama de

produse Vero, născută din platforma noastră Earthion, reprezintă cel mai recent dintre aceste

eforturi”, a declarat James Lin, Director General, Notebook-uri, IT Products Business, Acer Inc.

„Suntem mulțumiți de primirea de care Aspire Vero s-a bucurat de la utilizatori și mass-media și

sperăm că eforturile noastre vor încuraja partenerii și colegii din industrie să facă pași similari

în aceeași direcție.”

A reduce — Design cu amprentă minimă de carbon

Aspectul original al modelului Aspire Vero este definit de combinația de materiale folosite pentru șasiu, care constă în 30% plastic reciclat post-consum (PCR), și de faptul că a fost selectat cu atenție pentru a asigura un echilibru între sustenabilitate, rigiditate și estetică. Punctele din pigment galben contrastează cu suprafața gri texturată pentru a oferi laptopului un aspect specific, totul fără a fi nevoie de vopsea. Ediția Aspire Vero National Geographic se bazează pe acest design și spune o poveste într-un mod care poate atrage atenția.

Utilizatorii vor observa mai întâi câteva linii diagonale care trec pe aproximativ jumătate din capacul superior. Un mic extras dintr-o hartă topografică, aceste linii împart suprafața laptopului între pământ și mare și fac aluzie la impactul încălzirii globale asupra creșterii nivelului mării. Deschiderea laptopului dezvăluie chenarul galben emblematic National Geographic, care a fost imprimat direct în colțul din dreapta jos al tastaturii. Cu galben, pe bara de spațiu, se află mesajul „Pentru Planeta Pământ”.

 ASPIRE-VERO-NATIONAL-GEOGRAPHIC-EDITION-AV15-51R-08

A reutiliza — Ambalaje cu scop multiplu

Ca primă impresie, Aspire Vero National Geographic Edition arată că durata de viață a ambalajelor computerelor nu trebuie să se încheie la livrare. Ambalajul acestui laptop a fost conceput pentru a fi o cutie multifuncțională și poate fi reutilizat în întregime după ce utilizatorii își instalează dispozitivul. Cutia în sine are un design plăcut pentru a se potrivi în orice încăpere – poate deasupra unui dulap sau în colțul unui birou – iar partea sa interioară poate fi pliată astfel încât să formeze un suport triunghiular pentru laptop.

Designul inovator al ambalajului Acer protejează dispozitivul fără a fi nevoie de altceva decât de hârtie reciclată în proporție de 85%, plus o husă pentru laptop 100% din plastic reciclat industrial (PIR) și o folie suplimentară din plastic PIR 100% care se află între ecranul laptopului și taste.

A recicla — Laptop ușor de upgradat

Acer Aspire National Geographic Edition utilizează 30% plastic PCR pe tot șasiul său, reducând astfel cu 21% emisiile de carbon pentru producția acestei piese. 30% din plastic PCR este, de asemenea, utilizat în cadrul ramelor ecranului și 50% pentru tastatură, reducând și mai mult amprenta computerului. Privind mai departe spre durata de viață a acestui model, s-a depus un efort deosebit pentru a simplifica procesul de reparații și upgrade-uri. Capacul inferior se desprinde prin 11 șuruburi standard cu cap Phillips, dezvăluind un set bine organizat de elemente interne care permite utilizatorilor să înlocuiască cu ușurință memoria RAM și SSD-ul.

Echipat cu un procesor Intel® Core™ din a 11-a generație cu grafică Intel® Iris® Xe, amprenta ecologică redusă a laptopului nu înseamnă că și performanța este redusă: acesta permite utilizatorilor să creeze, să se conecteze și să colaboreze confortabil. Utilizatorii se pot bucura de Windows 11 de la prima pornire, în timp ce Wi-Fi 6 oferă conectivitate ultra-fiabilă. Experiența de utilizare este completată de o selecție generoasă de porturi, inclusiv USB Type-C și două porturi USB 3.2 Gen1 Type-A, dintre care unul poate fi folosit pentru a încărca dispozitive mobile chiar și atunci când computerul este oprit.

Acer Earthion

Gama de produse Vero a luat naștere sub Earthion, platforma Acer care combină punctele forte ale companiei, ale partenerilor săi din lanțul de aprovizionare, ale clienților și angajaților, pentru a ajuta la abordarea provocărilor de mediu cu soluții inovatoare. Subiectele principale de interes ale Earthion includ angajamentul Acer RE100 de a atinge 100% consum de energie regenerabilă până în anul 2035, urmărirea unui design mai ecologic al produselor și eforturile de a reduce amprenta de carbon a lanțului de aprovizionare Acer.

Prețuri și disponibilitate

Noul Acer Aspire Vero National Geographic Edition (AV15-51R) va fi disponibil în Europa din luna martie, la prețuri începând de la 899 Euro.

Specificațiile exacte, prețurile și disponibilitatea noilor produse pot varia în funcție de regiune. Pentru a afla mai multe despre disponibilitate, specificațiile produselor și prețurile pe anumite piețe, vă rugăm să contactați cel mai apropiat birou sau distribuitor Acer prin www.acer.com.

Despre Acer

Fondată în anul 1976, Acer este una dintre companiile de top la nivel mondial în domeniul tehnologiei informației și este prezentă în peste 160 de țări. Pentru viitor, Acer este dedicată în a crea o lume unde componentele hardware, software și serviciile se vor contopi pentru a deschide noi posibilități pentru consumatori și afaceri. De la tehnologiile orientate către servicii, la Internetul Lucrurilor, la gaming și realitate virtuală, cei peste 7,000 de angajați ai Acer sunt dedicați cercetării, design-ului, marketing-ului, vânzărilor și susținerii produselor și soluțiilor care rup barierele dintre tehnologie și oameni.

© 2021 Acer Inc. Toate drepturile rezervate. Acer și sigla Acer sunt mărci înregistrate ale Acer Inc. Celelalte mărci comerciale și mărci înregistrate sunt folosite cu acordul proprietarilor. Toate ofertele pot fi modificate fără notificare și pot varia în diverse canalele de distribuție. Prețurile listate sunt prețurile de retail recomandate de producător, dar pot varia de la o zonă la alta. Pot fi adăugate taxe suplimentare la vânzare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *