articole, Comunicat de presa

Studiu Accenture Interactive. Fjord Trends: Cele cinci tendințe care vor influența business-ul în anul 2022

Fjord Trends 2022 analizează comportamentele umane care vor influența cultura, societatea și afacerile în următorul an

 

București; 16 decembrie 2021 – Modul în care oamenii se raportează la muncă, goana după consum, raportarea față de tehnologie și față de planetă în general, după aproape doi ani de pandemie, a determinat companiile să creeze noi modalități de a face business, conform raportului anual Fjord Trends, lansat de Accenture Interactive.

Ajuns la cea de-a 15-a ediție, raportul Fjord Trends conține informații utile companiilor care își doresc să ofere valoare și relevanță clienților, angajaților și societății în general. Conform concluziilor acestuia, comportamentele nou identificate vor determina companiile să își regândească abordarea în materie de design, inovare și creștere ca urmare a schimbărilor în ceea ce privește așteptările și mentalitatea angajaților, a deficitului cauzat de perturbarea lanțurilor de aprovizionare și a noilor medii virtuale, cum ar fi metaversul.

„Nu subestimați gradul de schimbare a relațiilor sau modul în care mediul de afaceri răspunde acestora”, a declarat Mark Curtis, șeful departamentului de inovare globală la Accenture Interactive. „Alegerile pe care companiile le fac acum ar putea afecta lumea și structura ei în mai multe moduri decât ne putem imagina, și totul indică către schimbări în relațiile oamenilor – cu colegii, cu brandurile, cu societatea, cu locurile, și cu cei apropiați. Urmează vremuri dificile, dar și oportunități grozave pentru companii de a lega relații pozitive, pentru a crea o structură a vieții care să fie bună pentru oameni, societate și planetă.”

Fjord Trends 2022 analizează cinci comportamente și tendințe care vor afecta societatea, cultura și afacerile:

  1. Vino așa cum ești:Sentimentul tot mai mare de control pe care oamenii îl au asupra propriilor vieți, la doi ani după pandemie afectează modul în care lucrează, relaționează și consumă. Oamenii se întreabă cine sunt și ce contează pentru ei. Individualismul în creștere subliniat de o mentalitate „eu mai mult decât noi” are implicații profunde pentru organizații și modul în care își conduc angajații, modul în care modelează o nouă propunere de valoare pentru angajați și modul în care întrețin relațiile companie-client.
  1. Sfârșitul mentalității de abundență?: În ultimul an, mulți s-au confruntat cu rafturi goale, facturi la energie în creștere și lipsuri în serviciile de zi cu zi. În timp ce deficitul lanțului de aprovizionare ar putea reprezenta o provocare temporară, impactul va persista și va duce la o schimbare în „mentalitatea de abundență” – construită pe disponibilitate, comoditate și viteză – către o mai mare grijă pentru mediu. Companiile trebuie să abordeze anxietatea de disponibilitate cu care se confruntă foarte mulți oameni la nivel global.

 

  1. Următoarea frontieră: O explozie culturală care așteaptă să se întâmple, metaversul va fi o nouă frontieră a internetului, combinând toate nivelurile existente de informații, interfețe și spații cu care oamenii interacționează. Acesta oferă o oportunitate nouă pentru a face bani, creează noi tipuri de locuri de muncă și oferă posibilități infinite de brand pe care oamenii se vor aștepta ca firmele să le creeze. Și nu va exista doar prin intermediul ecranelor și căștilor, ci va fi vorba și despre experiențe și locuri din lumea reală care interacționează cu lumea digitală.
  1. Ceva este adevărat:Oamenii se așteaptă acum să pună întrebări și să li se răspundă prin atingerea unui buton sau printr-un scurt schimb de replici cu un asistent vocal. Faptul că este atât de ușor și rapid înseamnă că oamenii pun tot mai multe întrebări. Pentru branduri, gama de întrebări ale clienților și numărul de canale pentru adresarea acestora crește în mod constant. Cum să le răspundem este o provocare majoră în materie de design, un motor esențial pentru încredere și o sursă viitoare de avantaj competitiv.

 

  1. Purtați-vă cu grijă:Îngrijirea a devenit mai importantă în ultimul an în toate formele sale: îngrijire de sine, îngrijire pentru alții, serviciul de îngrijire și canalele de furnizare a îngrijirii, atât digitale, cât și fizice. Acest lucru creează oportunități și provocări pentru angajatori și branduri, indiferent de starea lor de sănătate sau datele lor medicale. Responsabilitățile legate de îngrijirea noastră și a celorlalți vor continua să fie prioritare în viețile noastre. Designerii și companiile deopotrivă trebuie să creeze spațiu pentru a putea practica îngrijirea.

„Pe măsură ce consumatorii își revizuiesc toate relațiile, brandurile se vor confrunta cu două responsabilități mari: să aibă grijă de lumea de azi, construind în același timp viitorul într-un mod care este bun pentru planetă, pentru afaceri și pentru societate”, a declarat David Droga, CEO și președinte de creație al Accenture Interactive. „Cheia constă în înțelegerea profundă a impactului acestor relații și aspirații și transformarea lor în strategii de afaceri puternice care conduc la relevanță și la creștere.”

În fiecare an, Accenture publică o trilogie de rapoarte de tendințe, oferind o viziune cuprinzătoare asupra viitorului oamenilor, tehnologiei și afacerilor. „Fjord Trends”, care se concentrează pe comportamentul clienților și pe impactul acestuia asupra societății, culturii și afacerilor pentru anul care vine, se bazează pe informații preluate din întreaga rețea globală a Accenture Interactive de peste 2.000 de designeri și inovatori din peste 40 de locații.

Pentru a citi raportul, vizitați: https://www.accenture.com/ro-en/insights/interactive/fjord-trends-2022

Despre Accenture

Accenture este o companie globală de servicii profesionale cu abilități de top în domeniul digital, cloud și securitate. Combinând experiența fără egal și experiența specializată în peste 40 de industrii, oferim servicii de strategie și consultanță, servicii interactive, tehnologie și operațiuni – toate bazate pe cea mai mare rețea din lume de centre de tehnologie avansată și operațiuni inteligente. Cei 624.000 de angajați îndeplinesc promisiunea tehnologiei și a ingeniozității umane în fiecare zi, deservind clienții din peste 120 de țări. Îmbrățișăm puterea schimbării pentru a crea valoare și succes pentru clienții noștri, oameni, acționari, parteneri și comunități. Vizitați-ne la www.accenture.ro.

Accenture Interactive reimaginează business-ul prin experiență. Impulsionăm creșterea sustenabilă prin crearea de experiențe semnificative care trăiesc la intersecția viziunii și inovației. Conectând perspective profunde despre oameni și afaceri cu posibilitățile tehnologice, proiectăm, construim, comunicăm și derulăm experiențe care fac viața mai ușoară, mai productivă și plină de satisfacții. Accenture Interactive este cea mai mare agenție digitală din lume, conform Ad Age și a fost numită cea mai inovatoare companie de către Fast Company. Pentru a afla mai multe, urmăriți-ne @AccentureACTIVE și vizitați-ne la www.accentureinteractive.com.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *