4 ianuarie 2022 — Sony a anunțat un update de firmware pentru soundbarul premium HT-A7000, prin care va adăuga funcționalitatea extrem de apreciată cunoscută sub numele de 360 Spatial Sound Mapping, implementată pentru prima dată pe sistemul home theatre HT-A9, în 2021. Utilizatorii pot accesa această funcționalitate inovatoare la conectarea soundbarului cu noile boxe wireless Sony SA-RS5, care se vor lansa în vara lui 2022, sau cu boxele wireless SA-RS3S, disponibile în acest moment pe piață.
Datorită tehnologiei revoluționare Sony 360 Spatial Sound Mapping, utilizatorii pot simți sunetul din orice direcție și de la orice distanță. Folosind funcția Sound Field Optimization, soundbarul utilizează microfoanele încorporate pentru a măsura în mod ingenios înălțimea și poziția relativă a soundbarului și a boxelor poziționate în spate. Tehnologia 360 Spatial Sound Mapping creează ulterior mai multe boxe fantomă prin sintetizarea undelor sonore, pe baza informațiilor cu privire la poziția produselor. Datorită acestei tehnologii, câmpul sonor extins învăluie fiecare colț al spațiului, în așa fel încât toți cei prezenți să beneficieze de aceeași experiență de audiție, indiferent de locul în care se află în cameră.
Utilizatorii pot avea parte de o experiență și mai bună, prin conectarea unui televizor compatibil BRAVIA™ XR. Folosind funcționalitatea Acoustic Center Sync, atât soundbarul, cât și televizorul BRAVIA XR se transformă în boxa centrală a sistemului home cinema, ca parte a setup-ului 360 Spatial Sound Mapping1,2, în așa fel încât sunetul să se potrivească perfect cu imaginile afișate pe ecran, pentru dialog mai clar și pentru o experiență mult mai imersivă.
Adăugați boxele wireless opționale SA-RS5 în partea din spate, pentru o experiență de audiție 360 Spatial Sound și mai bogată, și mai imersivă, începând din vara anului 2022.
Noile boxe wireless Sony SA-RS5 pentru poziționare în spatele soundbarului oferă o calitate optimă a sunetului și propagare largă pentru experiența 360 Spatial Sound, în combinație cu un soundbar compatibil. Acestea integrează difuzoare orientate în partea de sus, pentru o experiență 360 Spatial Sound mai bogată și mai imersivă, dar și un acumulator încorporat cu o autonomie de până la 10 ore.
Funcționalități cheie ale boxelor wireless SA-RS5
- Sunet imersiv și clar: Difuzoarele orientate în sus reflectă sunetul din tavan, pentru un sunet și mai imersiv care pare să vină de deasupra capului. Wooferele pentru propagarea sunetului și tweeterele pentru note delicate conturează o scenă sonoră bogată și extinsă, care oferă claritate excepțională. Radiatoarele pasive duale îmbogățesc tonurile joase, oferind basului un plus de profunzime.
- Autonomie mare a acumulatorului4: Cu până la 10 ore de autonomie cu o încărcare completă, boxele oferă instalare flexibilă pentru a se potrivi oricărei configurații a camerei de zi. Acestea pot fi încărcate rapid și pot fi conectate rapid printr-o conexiune wireless la un soundbar compatibil. Procesul este facil, rapid și nu necesită cabluri incomode și inestetice. Dacă sunt grăbiți, utilizatorii pot încărca boxa pentru doar zece minute care le oferă 90 de minute de utilizare. Boxele pentru poziționare în spatele soundbarului SA-RS5 au și alimentare prin AC pentru utilizare duală.
- Calibrarea sunetului cu o singură atingere:Boxele SA-RS5 integrează butoane pentru optimizare și microfoane duale în fiecare unitate. Utilizatorii pot activa funcția Sound Field Optimization doar prin apăsarea butonului OPTIMIZE de pe boxă, iar acestea, alături de soundbarul compatibil, vor măsura inteligent distanța dintre boxe și tavan folosind microfoanele duale.
- Design al boxelor ușor de integrat în orice spațiu: Aceste boxe sunt realizate pe baza conceptului Omnidirectional Block, pentru a se potrivi cu soundbarurile compatibile Sony. Forma cilindrică reprezintă un singur bloc solid, iar suprafața aplatizată din spate se potrivește perfect atunci când este lipită de perete.
Preț și disponibilitate:
Boxele SA-RS5 au un preț recomandat de vânzare de 3.958 de lei și vor fi disponibile pentru cumpărare începând din vara anului 2022, în magazinele retailerilor autorizați. Pentru lista completă de specificații și pentru mai multe informații, accesați: https://www.sony.ro/electronics/optional-speakers/sa-rs5
Despre Sony Group Corporation
Sony Group Corporation este o companie de divertisment creativ cu o fundație solidă în domeniul tehnologiei. De la servicii de jocuri și de rețea, la muzică, filme, produse și soluții electronice, soluții din domeniul imagisticii și de detectare și servicii financiare – scopul Sony este acela de a umple lumea cu emoție, prin puterea creativității și a tehnologiei. Pentru mai multe informații, aceesați http://www.sony/net