articole, Comunicat de presa

SYMMETRICA – Ce forme și culori de pavaj preferă românii când amenajează curtea

  • Tonurile calde – crem, maro, portocaliu, alături de mixurile de nuanțe – preferate de clienți
  • Creștere cu 30% a vânzărilor de produse Select în 2021
  • Proiectele de infrastructură aduc 35% din vânzările companiei, iar cele rezidențiale 30%

 

Bucureşti, 24 noiembrie 2021 Când vine vorba de amenajarea curților, românii sunt tot mai atenți la aspecte privind designul și, mai ales, calitatea pavajelor alese, potrivit  Symmetrica, liderul pieţei locale de pavele şi borduri vibropresate şi cel mai mare producător autohton. Tocmai din acest motiv, compania a înregistrat în acest an un avans cu cca. 30% a vânzărilor pentru produsele Select.

„Dacă în trecut pavele erau alese de către clienții rezidențiali preponderent în funcție de criteriul prețului, acum aceștia pun tot mai mult accent pe design, culorile deosebite și mai ales calitatea produselor. Acest lucru este determinat cu precădere de educarea continuă a pieței și de creșterea gradului de conștientizare a faptului că un proiect de amenajare al spațiului exterior trebuie realizat cu materiale de calitate pentru a rezista în timp”, a declarat Sebastian Bobu, Director Executiv Symmetrica.

Retta Granito_Casa Botosani 2021 (66)

Potrivit companiei, clienții rezidențiali se îndreaptă tot mai mult către modele de pavaj în nuanțe calde, de crem, maro, portocaliu, optând tot mai mult pentru mixuri de culoare pentru a crea un design deosebit. De asemenea, în ceea ce privește formele, clienții caută tot mai mult pavaje în forme atipice ce le oferă libertatea unei amenajări de impact.

„În acest moment, majoritatea clienților rezidențiali aleg să paveze căile de acces din preajma locuinței, precum și zonele de parcare și aleile din jurul casei. Totodată, simțim o importantă creștere a numărului celor care optează suplimentar și pentru produse destinate construcției de grătare, foișoare, jardiniere și garduri”, a mai spus Sebastian Bobu.

Cammino Mix Color_Casa Vicov 2020 (4)

În ceea ce privește media bugetelor alocate, în funcție de calitate, pentru pavajul clasic, prețul este de cca. 50 lei / mp și poate ajunge la cca. 100 lei / mp pentru cel Select. Un aspect important de luat în calcul este că cel Select nu ridică în mod semnificativ costul întregii lucrări, deoarece cea mai importantă pondere din bugetul total este reprezentată de costurile materialelor necesare și de manoperă.

„Aceasta este, de altfel, una dintre cele mai comune greșelile pe care o fac clienții rezidențiali – optează pentru pavaje cu preț redus din dorința de a scădea valoarea totală a lucrării. De asemenea, o altă greșeală ce trebuie evitată este alegerea unei echipe de montatori necertificată sau fără suficientă experiență pe acest tip de proiecte. De cele mai multe ori,  defecțiunile apărute pe parcursul timpului intervin din cauza unor deficiențe de montaj și nu au la bază aspecte legate de produs în sine. De multe ori, cei care execută montajul nu respectă întru-totul recomandările transmise de producători”, a subliniat reprezentantul Symmetrica.

Lastra Natura, Yucatan_Casa Ipotesti 2021 (99)

Conform afirmațiilor sale, în acest moment cca. 30% din vânzările Symmetrica sunt realizate către persoane fizice fie prin intermediul magazinelor specializate, a celor de bricolaj sau direct din showroom-urile și fabricile companiei.

Când vine vorba de constructorii proiectelor rezidențiale, comerciale sau industriale, alegerea pavelelor are la bază mai degrabă criteriul calității și pe cel al prețului, dar nu în mod special și designul produselor. Aceștia caută pavaje durabile, cu specificații precise în ceea ce privește rezistența la trafic intens și la apă.

Pe de altă parte, o altă categorie importantă pentru Symmetrica este reprezentată de proiectele de infrastructură. În acest caz, prețul este principalul aspect care contează pentru antreprenor.

„Pe partea de infrastructură (trotuare, străzi, borduri), formele și culorile au o influență mică în alegerea produselor. Pe acest segment predomină produse standard, mai puțin complexe din punct de vedere al designului. Există deja modele uzual folosite precum pavaj auto-blocant, dublu-T clasic sau pavaj clasic dreptunghiular, iar prețul și ușurința în montaj sunt criteriile cele mai importante în alegere”, a mai spus Sebastian Bobu.

Însă, pe zona de infrastructură monumentală precum zonele de interes public sau piațetele, solicitările arhitecților peisagiști sunt mai complexe, fiind cerute pavaje cu impact vizual puternic sau chiar modele personalizate.

“Raportat la vânzările noastre, proiectele de infrastructură reprezintă cca. 35%, în timp ce proiectele rezidențiale aduc cca. 30%. Pe de altă parte, lucrările comerciale sau industriale însumează un procent de 35%”, a încheiat Sebastian Bobu.

# # #

 

Despre Symmetrica

Symmetrica este o companie 100% românească, producătoare de pavele, borduri şi rigole vibropresate pietonale şi carosabile, într-o gamă variată de forme şi culori.

Prima fabrică Symmetrica a fost inaugurată în 1999 la Vereşti, judeţul Suceava, urmată apoi de unităţile de producţie de la Podu Iloaiei, judeţul Iaşi (2010), şi Bolintin Vale, în apropiere de Bucureşti (2011), Prejmer – Braşov (2012), Cociu – Bistriţa-Năsăud (2012), Mărășești – Vrancea (2018) și Zimandu Nou – Arad (2021).

Principalele proiecte pentru care Symmetrica a livrat pavele şi borduri se numără Arena Naţională, magazine Kaufland, Carrefour, Lidl, Penny Market, autostrada Târgu Mureș-Oradea, stadionul Steaua, cartiere rezidențiale, ș.a. De asemenea, produsele companiei au fost folosite pentru reabilitarea de străzi, trotuare şi parcuri ecologice în București, Iași, Bacău, Brașov, Târgu Mureș, etc.  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *