articole, Comunicat de presa

ASUS a anunțat plăcile de bază din seria Z690

PCIe 5.0 și overclocking-ul exclusiv al memoriilor DDR5 debutează odată cu procesoarele Intel Core de generația a 12-a ce oferă până la 16 nuclee și 24 de fire de execuție.

PUNCTE CHEIE:

  • Plăcile de bază ASUS Z690 implementează memoria DDR5 și suportul PCIe® 5.0 pentru procesoarele Intel® Core™ din a 12-a generație, care dispun de până la 16 nuclee și 24 de fire de execuție
  • O nouă tehnologie exclusivă de overclocking numită ASUS Enhanced Memory Profile oferă performanțe DDR5 extrem de rapide prin doar câteva click-uri
  • Anumite plăci de bază Z690 dispun de un slot PCIe 5.0 M.2 încorporat, Thunderbolt™ 4, WiFi 6E, tehnologie Quick Charge 4+ și încărcare de până la 60 de wați
  • Toate plăcile de bază ASUS Z690 au suport pentru Windows 11 și sistemele de răcire LGA 1200 pentru CPU, simplificând munca utilizatorilor DIY

ASUS a anunțat disponibilitatea unui line-up larg de plăci de bază Z690, oferind suport pentru module de memorie DDR5 și sloturi PCIe® 5.0 atât pentru plăci video, cât și pentru stocare. Linia de platforme ASUS Z690 – care acoperă de la seria ROG Maximus până la plăcile de bază ROG Strix, TUF Gaming, ProArt și ASUS Prime – este construită pentru a suporta noile procesoare Intel® Core™ de generația a 12-a, care dispun de până la 16 nuclee și 24 de fire de execuție.

Plăcile de bază ASUS Z690 sunt pregătite pentru a oferi performanțe ce definesc standardele pentru procesoarele Intel, cu sisteme de alimentare și răcire variate, plus facilitatea de overclocking pentru memorie ASUS Enhanced Memory Profile (AEMP). Având sloturi PCIe® 5.0 M.2 integrate, NVME RAID, Thunderbolt™ 4, 10 Gb Ethernet și WiFi 6E pe anumite plăci de bază, jucătorii, streamerii și creatorii de conținut pot trece la următorul nivel, bucurându-se de opțiuni pentru fiecare buget și scenariu.

În timp ce memoria DDR5 este în mod normal limitată la un maxim de 1,1 volți, ASUS a dezvoltat pentru plăcile sale de bază Z690 o facilitate bazată pe circuite speciale și firmware care ocolește această restricție, utilizatorii putând să descopere singuri limitele noii tehnologii de memorie. Aceștia pot fie să aplice modificări manuale, fie să activeze AEMP în BIOS pentru a debloca rapid un spor de performanță. Pentru a face acest lucru posibil, ASUS a lucrat intens cu principalii producători DDR5 din întreaga lume, inclusiv Adata, Corsair, Crucial, Geil, G.SKILL, Kingston, Klevv și Teamgroup, pentru a asigura compatibilitate și stabilitate ridicate.

Pentru a-i ajuta pe utilizatori să fie pregătiți să lucreze pe aceste noi platforme, fiecare placă de bază ASUS Z690 dispune, de asemenea, de suport integrat pentru Windows 11. Totodată, fiecare placă prezintă orificii de montare compatibile cu sistemele de răcire pentru procesor, proiectate fie pentru socket-ul LGA 1200, fie pentru noul socket LGA 1700.

Mai mult, cei care achiziționează o placă de bază Z690 ROG sau ProArt, pot beneficia de un abonament trial la suita Adobe Creative Cloud.

Pentru utilizatorii care preferă să se aventureze dincolo de șuruburi și să insiste asupra personalizării și esteticii sistemului, ASUS oferă elemente vizuale complet noi, cum ar fi afișajul AniMe Matrix™, care dispune de mini LED-uri RGB programabile pentru a pune în evidență stilul personal cu ajutorul unor modele de iluminare personalizate, animații unice și vizualizări audio live, plus designuri impresionante care evocă lumi SF, de la cyberpunk la explorări aerospațiale.

Pentru mai multe detalii despre întreaga gamă ASUS Z690, vizitați pagina de prezentare ASUS Z690. Un ghid cu specificații și imagini pentru întreaga gamă de plăci de bază din seria ASUS Z690 poate fi găsit pe Edge Up.

Despre ASUS:
ASUS este o companie multinațională recunoscută pentru cele mai bune plăci de bază din lume, PC-uri, monitoare, plăci grafice și routere, apreciată de Laptop Mag drept cea mai bună marcă de laptopuri în 2020. Cu un vast portofoliu de soluții superioare pentru gaming, crearea de conținut și AIoT, ASUS se detașează în industrie prin design-ul de top și inovațiile gândite pentru o experiență digitală inteligentă, activă și plină de satisfacții, accesibilă oricărui utilizator, oriunde și oricând. Având angajați în întreaga lume, printre care peste 5000 de profesioniști în cercetare și dezvoltare, ASUS urmărește să devină cea mai admirată și inovatoare companie de tehnologie din lume. Inspirat de sloganul “În Căutarea Incredibilului / In Search of Incredible”, ASUS a câștigat peste 11 premii pe zi în 2020, situându-se printre “Cele mai admirate companii din lume” și “Cele mai apreciate companii din lume”, potrivit Fortune.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *