articole, Comunicat de presa

TransferGo, compania fintech de transferuri de bani, obține seria C de finanțare în valoare de 50 milioane de dolari

Investitorii principali sunt Elbrus Capital și Black River Ventures

Londra, Marea Britanie, 30 September 2021 – TransferGo, una dintre companiile de transfer de bani cu cea mai accelerată dezvoltare la nivel mondial, a anunțat astăzi obținerea sumei de 50 milioane de dolari, ca parte a seriei C de finanțare.

Această recentă rundă de finanțare are ca investitori principali fondurile Elbrus Capital Fund III și Black River Ventures și vine ca urmare a creșterii anuale constante de 80% înregistrate de compania fintech de la lansarea sa, ridicând valoarea totală a investițiilor atrase de TransferGo până în prezent la suma de 77 milioane de dolari.

Printre finanțatorii din această rundă se numără și un nou investitor, Unlimint, cât și investitori deja existenți, de a căror susținere continuă TransferGo s-a bucurat de-a lungul timpului, precum: Hard Yaka, VEF, SmartHub and Milano Investments. Pe tot parcursul tranzacției, atât TransferGo, cât și acționarii săi, au avut parte de consiliere financiară și strategică exclusivă din partea Royal Park Partners.

TransferGo facilitează transferuri de bani între 3,5 milioane de clienți din 160 de țări din întreaga lume și a procesat până în prezent un total impresionant de 13,5 milioane de tranzacții internaționale și la nivel local, reprezentând un flux monetar de peste 6 miliarde de dolari. Această nouă serie de finanțare va contribui la extinderea bazei de clienți TransferGo, pentru a ajuta astfel un număr mai mare de migranți de pe teritoriul Europei să trimită și să primească bani, cât și la dezvoltarea ofertei de produse a companiei, pentru a susține astfel obiectivul său ambițios de a crește de 5 ori în următorii 3-4 ani.

Daumantas Dvilinskas, fondator și CEO, TransferGo a declarat referitor la această rundă de finanțare: „Noi, la TransferGo, credem că toată lumea are dreptul să trimită bani rapid, sigur și ieftin. În ciuda unui mediu economic plin de provocări pentru lucrătorii migranți, TransferGo a înregistrat o creștere consistentă și susținută pe perioada pandemiei. De la lansarea din 2012, TransferGo s-a transformat dintr-un crâmpei de idee într-o companie cu un personal ce numără peste 200 de angajați pretutindeni în lume. Cu această finanțare suplimentară, următoarea etapă de creștere ne va plasa într-o poziție și mai solidă, din care vom putea continua să inovăm și să dezvoltăm oferta noastră de produse, pentru a veni în sprijinul migranților care muncesc din greu în toată Europa.”

Alexander Savin, Senior Partner, Elbrus Capital Funds, a adăugat: Creșterea înregistrată de TransferGo în ultimii ani atestă angajamentul său de a pune accent în primul rând pe client. În perioada în care unitățile companiilor de transferuri de bani de pe străzile principale ale orașelor erau închise din cauza stării de urgență, tehnologia pusă la dispoziție de TransferGo s-a dovedit vitală, ajutând în continuare migranții din întreaga lume să trimită bani acasă. Cererea pentru transferurile de bani online rămâne în continuare ridicată, iar noi suntem încântați să fim alături de TransferGo în parcursul său cu scopul de a oferi spijin clienților săi.”

Despre TransferGo

Fondată în 2012, TransferGo s-a remarcat ca cea mai de încredere companie de transferuri de bani din lume. Accentul pe care îl pune pe livrarea rapidă și de încredere de remitențe, o face să fie singura companie de transferuri de bani paneuropeană care poate garanta că banii ajung la destinație în 30 de minute. Punând utilizatorii pe primul loc, TransferGo a construit un brand de încredere și un produs îndrăgit de mii de consumatori. Viziunea sa este de a simplifica transferurile internaționale de bani și a elimina granițele artificiale.

Daumantas Dvilinskas, fondator și CEO TransferGo, a fost inclus în ediția din 2017 a catalogului Forbes 30 sub 30, iar compania a fost nominalizată la categoria „Startup-ul cu cea mai rapidă creștere a anului” la ediția TechCrunch Europa Awards 2018 și listată ca unul dintre cele cinci cele mai în vogă startup-uri în 2019, de către TNW. Încă din 2012, TransferGo s-a concentrat pe îmbunătățirea transferurilor internaționale de bani. Acum, cu 3,5 milioane de utilizatori din întreaga lume, TransferGo și-a creat rapid reputația de unul dintre cele mai de încredere servicii de transfer de bani din lume – precum o demonstrează și scorul de 4,9 puncte de pe Trustpilot, obținut pe baza a celor peste 17 981 de recenzii de cinci stele – punând securitatea, viteza și ușurința de utilizare în centrul soluțiilor sale bazate pe tehnologie.

Despe Elbrus Capital

Fondurile Elbrus Capital sunt fonduri de capital privat de top care se concentrează pe investiții în Rusia și CSI. Activele totale gestionate de fonduri depășesc 1,5 miliarde de dolari. Investitorii cheie ai fondurilor sunt mari investitori instituționali internaționali și organizații internaționale de dezvoltare. De la înființarea primului fond în 2007, Elbrus Capital Funds a investit în peste 20 de platforme din diferite industrii, printre care actanți principali din zona digitală (HeadHunter, CIAN Group și Banki.ru), FMCG (Great Beer Holding), externalizare și logistică (DPD Rusia, PickPoint, OSG Records Management), sănătate (Active Component, Rețeaua medicală națională) și altele. Pentru mai multe informații vizitați elbcp.com

 

Despre Black River Ventures (BRV)

Black River Ventures (BRV) se concentrează asupra companiilor inovatoare aflate în etapele de creștere și în etapele ulterioare, din domeniul tehnologic european și american, cu un interes deosebit în serviciile financiare, analiza datelor / AI, software / servicii și IoT. BRV furnizează capital companiilor de tehnologie care caută investiții în valoare de 3 până la 20 de milioane de dolari.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *