articole, Comunicat de presa

NOILE ROUTERE TENDA TX9 PRO ȘI RX9 PRO AX3000 WI-FI 6 SUNT DISPONIBILE ÎN ROMÂNIA

Tenda, unul dintre cei mai importanți producători de echipamente pentru rețea, anunță disponibilitatea în România, începând cu luna iulie a acestui an, a routerelor wireless AX3000 Wi-Fi 6 în magazinele partenerilor din România. Noile modele TX9 Pro și RX9 Pro de la Tenda asigură o viteză de transfer dual-band combinată de până la 2976 Mbps și sunt echipate cu procesoare dual-core cu frecvență de 1,6 GHz care oferă o capacitate de procesare puternică și funcționare stabilă.

TX9 Pro și RX9 Pro dispun de 4 module FEM cu sisteme independente de amplificare a semnalului și de 4 antene externe dual-band omnidirecționale de 6 dBi pentru extinderea acoperirii și optimizarea utilizării spectrului de bandă și eficienței de comunicare.

De asemenea, prin implementarea tehnologiilor OFDMA și MU-MIMO, întârzierile de semnal sunt reduse, crește numărul de dispozitive care se pot conecta în același timp și eficiența transmisiei de date este îmbunătățită în mod semnificativ.

În plus, prin utilizarea tehnologiei BSS Coloring, TX9 Pro și RX9 Pro sunt capabile să reducă interferențele din vecinătate, să îmbunătățească utilizarea spectrului și eficiența comunicării.

Protocol de securitate de ultimă generație WPA3

Noile routere Tenda TX9 Pro și RX9 Pro încorporează WPA3, cel mai nou standard de securitate Wi-Fi, care sporește protecția în cazul tentativelor de spargere a parolei, atacurilor forțate și asigură utilizatorilor o siguranță mai mare în rețelele Wi-Fi deschise.

Despre TENDA:

Fondată în anul 1999, compania Tenda Technology este recunoscută ca furnizor de top al dispozitivelor și echipamentelor pentru rețea. Tenda deține două centre R&D în Shenzen și Chengdu, China, cu peste 1000 de angajați, un centru de producție cu 2500 de angajați și o nouă bază operațională cu o suprafață de 120.000 mp. Tenda deține în portofoliu dispozitive potrivite pentru rețeaua de acasă sau de la birou, switch-uri, dispozitive CPE broadband, gateway, dispozitive powerline, dispozitive pentru rețele mobile, camere IP, etc.

Tenda atrage în permanență noi talente prin cultura sa organizațională. Mai mult de 120 absolvenți ai celor mai importante Universități se alătură companiei în fiecare an. Aceștia contribuie în mod decisiv la dezvoltarea companiei Tenda.

Cu sediul central în Shenzhen, China, Tenda și-a extins aria de business pe piața internațională. Compania a deschis 10 reprezentanțe și 50 de birouri în China. Prin intermediul canalelor de distribuție din întreaga lume, Tenda este prezentă cu produsele sale în peste 100 de țări. La sfârșitul anului 2016, vânzările totale ale companiei se ridicau la peste 700 milioane USD.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *