articole, Comunicat de presa

Ericsson, lider global pe piața infrastructurii de rețea 5G, în 2020, potrivit raportului Frost Radar

Compania Ericsson a fost desemnată lider global pe piața infrastructurii de rețea 5G, în anul 2020, de către firma de consultanță Frost & Sullivan. Ericsson are peste 130 de acorduri comerciale 5G încheiate cu furnizori unici de servicii de comunicații și asigură funcționarea a 83 de rețele 5G live din întreaga lume.

Ericsson deține locul fruntaș pe piața infrastructurii de rețea 5G, potrivit celui mai recent raport Frost Radar, în timp ce și-a consolidat și poziția actuală de lider pe piața infrastructurii 4G. Conform Frost & Sullivan, infrastructura 5G cuprinde rețele de acces radio (RAN), rețele de transport și rețele de bază, care pot include la rândul lor una sau mai multe rețele edge.

5G networks

În cea mai recentă ediție a raportului său, Frost & Sullivan a alcătuit, în urma unei evaluări independente, un top format din 20 de companii, selectate din peste 100 de actori din industrie, de la nivel mondial. Aceste companii fie conduc piața în ansamblu sau doar un segment de piață, fie au fost considerate lideri de gândire pe anumite sectoare. Raportul Frost Radar indică poziția pe piață a companiilor care activează într-o anumită industrie, pe baza capacității lor de dezvoltare și inovare, după cum se arată în metodologia Frost Radar.

Jan Karlsson, Senior Vice President and Head of Digital Services, Ericsson, a precizat: „Faptul că Ericsson a fost desemnată lider pe infrastructura globală de rețea 5G, în raportul Frost Radar realizat de Frost & Sullivan, consolidează poziția fruntașă a companiei în domeniul tehnologiei, capacitatea de inovație, competitivitatea pe piață și, cel mai important, angajamentul pe care ni l-am asumat față de clienții noștri. Continuăm să investim masiv în 5G pentru a ne asigura că avem cel mai bun portofoliu de soluții de infrastructură de rețea și profesioniști calificați, care să poată răspunde cerințelor clienților noștri.”

Indici de dezvoltare și inovație

Frost Radar măsoară ratele de creștere și veniturile consolidate, rezultate pe care le analizează apoi alături de alți factori, cu scopul de a putea evalua performanța unei companii în raport cu Axa de Creștere. De asemenea, Frost Radar apreciază și gradul de inovație, prin evaluarea portofoliului de produse al fiecărei companii, examinând cât de scalabile sunt inovațiile sale și analizând eficacitatea strategiei de cercetare și dezvoltare, dar și o serie de alți factori.

Indicele de creștere (GI) măsoară performanțele și istoricul unei companii, precum și capacitatea acesteia de a crea și a urma o strategie orientată spre creștere. În același timp, analizează sistemul său de dezvoltare și strategiile eficiente de marketing și vânzări axate pe specificul pieței, competitivitate și utilizatorul final.

În ceea ce privește indicele de creștere, Troy Morley, Senior Industry Analyst, în cadrul Frost & Sullivan Information & Communication Technology Group, a declarat: „Ca lider pe piața infrastructurii 4G, Ericsson pătrunde pe piața 5G cu o bază mare de clienți. Compania a reușit să-și păstreze clienții actuali dar și să atragă unii noi, având 118 acorduri comerciale 5G și 68 de contracte 5G făcute publice*. Printre clienții Ericsson se numără și unii care nu au trecut, încă, la tehnologia 5G, dar vor face acest pas în următorii ani. În ultimii ani, compania și-a ajustat strategia și și-a îndreptat atenția spre obiectivele de profitabilitate, anunțând recent că această schimbare a avut succes și a dus la îmbunătățirea semnificativă a profitabilității și poziției sale financiare”.

Indicele de inovație măsoară capacitatea unei companii de a dezvolta produse/servicii/soluții (ținând cont de principalele tendințe disruptive de pe piață) care să poată fi aplicate la o scară globală și să  poată fi utilizate pe mai multe piețe, fiind în același timp aliniate la cerințele în schimbare ale clienților.

În ceea ce privește indicele de inovație, Morley a precizat: „Odată cu tehnologiile 2G, 3G, 4G și acum și cu 5G, Ericsson a dovedit că are capacitatea de a-și scala inovațiile la nivel global. Compania asigură în prezent funcționarea a 72 de rețele 5G live în 37 de țări* (cel mai înalt nivel raportat public, observat de Frost & Sullivan). Compania investește sume semnificative în cercetare și dezvoltare, lucru esențial pe o piață în care tehnologia evoluează permanent. Portofoliul de produse Ericsson include toate domeniile infrastructurii de rețea 5G, precum și generațiile anterioare, iar în curând compania va oferi, pe lângă soluțiile tradiționale RAN, și soluții RAN deschise și virtuale. Ericsson se concentrează, mai ales, pe piața furnizorilor de servicii de comunicații, iar strategia companiei rămâne axată pe nevoile în schimbare ale acestora, în toate zonele lumii”.

Un portofoliu care include soluții 5G de top

Troy Morley susține că Ericsson continuă să-și îmbunătățească portofoliul 5G deja impresionant, adăugând că aceasta (n.r. compania) și-a dezvoltat ofertele 5G end-to-end prin soluții soluții precum Ericsson Radio System, 5G Core, Orchestration și 5G Transport, precum și servicii profesionale. Totodată, compania a introdus pe piață soluții software inovatoare, cum ar fi Ericsson Spectrum Sharing, 5G carrier aggregation și Uplink Booster, cu scopul de a îmbunătăți în mod semnificativ acoperirea, rata de transfer către utilizatori și eficiența spectrului.

Aceste soluții sprijină furnizorii de servicii în implementarea și dezvoltarea tehnologiei 5G, pentru a le asigura utilizatorilor finali cele mai bune servicii. În plus, produsele Ericsson Radio System livrate începând cu anul 2015 pot integra capabilitatea 5G New Radio (NR) prin instalarea software-ului de la distanță.

Ericsson Digital Services oferă o soluție duală 5G Core cloud native, prin intermediul căreia rețelele inteligente pot facilita digitalizarea companiilor (smarter business), permițându-le furnizorilor de servicii de comunicații să le ofere atât utilizatorilor, cât și clienților industriali, multiple oportunități de afaceri. Soluțiile Ericsson de automatizare a rețelei vor îmbunătăți eficiența și performanța acesteia, precum și experiența clienților și vor genera noi surse de venit pentru cele mai recente scenarii de utilizare 5G.

Soluția dual-mode 5G Core dezvoltată de Ericsson îmbină funcțiile de rețea Evolved Packet Core și 5G Core într-o platformă comună cloud-native, în care pot fi integrate funcțiile NR Standalone și Non-standalone 5G, plus 4G, 3G și 2G.

În luna februarie, raportul Magic Quadrant 2021 (realizat de compania independentă de cercetare și consultanță în domeniul IT Gartner) a desemnat Ericsson ca fiind lider în infrastructura de rețea 5G pentru furnizorii de servicii de comunicații.

Descărcați raportul complet: Frost Radar™: Global 5G Network Infrastructure Market, 2020

*Aceste cifre sunt cele de la momentul realizării și publicării raportului Radar, cele mai recente cifre fiind disponibile pe pagina privind contractele 5G ale Ericsson.

MAI MULTE INFORMAȚII:

Ericsson 5G

Ericsson 5G RAN
Ericsson 5G Core
Ericsson Radio System
Ericsson Spectrum Sharing
Ericsson 5G carrier aggregation
Ericsson Uplink Booster
Ericsson Cloud Native
CSPs guide to build a cloud native 5G Core

Ericsson 5G Contracts

Press Release: Ericsson named a Leader in the 2021 Gartner Magic Quadrant for 5G Network Infrastructure for Communications Service Providers report

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *