6.04.2021, București – Ministerul Justiției a lansat în dezbatere publică, până la data de 9 aprilie a.c., noul proiect de lege privind procedura acordului de restructurare preventivă, care propune un mecanism îmbunătățit de restructurare și redresare financiară pentru companii, care să încurajeze abordarea timpurie a stării de dificultate. Noul proiect de act normativ transpune în legislația locală Directivă (UE) 2019/1023 și propune modificări semnificative în ceea ce privește suspendarea executărilor silite, apreciază specialiștii ONV LAW: se suspendă executările silite de drept de la data deschiderii procedurii, pentru susținerea negocierilor (4 luni, cu posibilitatea de prelungire, în condiții specifice, până la 12 luni).
Astfel, noua procedură a acordului de restructurare preventivă propusă de Ministerul Justiției privește cadrele de restructurare preventivă, remiterea de datorie şi decăderile, precum şi măsurile de sporire a eficienţei procedurilor de restructurare, de insolvenţă şi de remitere de datorie şi de modificare a Directivei (UE) 2017/1132.
“80% dintre reprezentanții mediului de afaceri consultați au fost în favoarea unei noi proceduri de restructurare, confidențială și extrajudiciară, care să încurajeze abordarea timpurie a stării de dificultate, transmite Ministerul în expunerea de motive. Aceasta este o gură de aer binevenită pentru companii în actualul context pandemic, în care în mod special sectorul HoReCa dar și întreg lanțul de distribuție și logistică care alimenta acest sector au fost puternic afectate” declară Bogdan Frigioiu, Senior Associate ONV LAW.
La nivelul anului 2020, pe fondul situației epidemiologice de la nivel mondial, autoritățile au înregistrat o schimbare importantă în percepția și reacțiile companiilor, cu un volum crescut al societăților românești care au ales să acceseze mecanisme de prevenție, precum concordatul preventiv sau cel prevăzut de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 6/2019 pentru eșalonarea datoriilor bugetare. În 2020, valoarea activelor imobilizate ale companiilor care au accesat concordatul preventiv a crescut la peste 1 mld. euro, de la 15 mil. euro în 2019 și reprezintă peste 71% din valoarea totală a activelor companiilor intrate în insolvență și restructurare anul trecut. Totodată, cifra de afaceri cumulată a companiilor cu impact în economie care au accesat concordatul preventiv atinge aproape două treimi din valoarea companiilor care au accesat insolvența și restructurarea.
Conform analizei ONV LAW, noua procedură a acordului de restructurare presupune o etapă de negociere in afara instanței a unui acord de restructurare propus de debitor cu asistența unui administrator al restructurării – practician în insolvență – cu creditorii ale căror creanțe vor fi afectate de acord. Între cele mai importante aspecte:
- intervenția judecătorului sindic în procedură are loc după ce debitorul a obținut votul creditorilor săi, în vederea confirmării planului de restructurare; aceasta înseamnă o libertate oferită de lege companiilor aflate în dificultate, pentru negocierea cu proprii creditori a condițiilor de plată a debitelor înregistrate.
- pe durata perioadei de restructurare, dar nu mai mult de 3 ani, activitatea debitorului va fi supravegheată de administratorul restructurării,practician în insolvență;
- procedura este una confidențială, care protejează compania/debitorul de stigmatul eșecului;
- se consolidează protecția finanțărilor noi și intermediare, atât din perspectiva priorității la plată, dar și față de eventuale acțiuni în anulare într-o procedură de insolvență ulterioară;
- se introduc dispoziţii referitoare la comunicarea prin mijloace electronice, la ținerea ședințelor creditorilor on-line sau a organizării on-line a licitațiilor privind valorificarea activelor debitorilor; spre deosebire de reglementarile anterioare…
Spre deosebire de actuala procedură a concordatului preventiv, reglementată conform Legii nr. 85/2014, care prevede o suspendare a executărilor silite abia ulterior omologării, nefiind foarte clar dacă aceasta se aplică doar pentru creditorii care au acceptat concordatul sau pentru toți creditorii, prin proiectul de lege se propun modificări în ceea ce privește suspendarea executărilor silite: se suspendă executările silite de drept de la data deschiderii procedurii de concordat, pentru susținerea negocierilor (4 luni, cu posibilitatea de prelungire, în condiții specifice, până la 12 luni).
După primirea propunerilor privind proiectul de act normativ care are ca și data limită 09.04.2021, acesta va fi transmis pentru aprobare către Camera Deputaților.
ONV LAW este una dintre cele mai dinamice companii independente de pe piața locală. Fondată în 2000, ONV LAW acordă consultanță juridică clientilor privați și instituționali în domenii precum achiziții publice și concesiuni, market entry, dreptul aviației și infrastructură aeroportuară, dreptul societar, dreptul muncii, dreptul concurenței, dreptul mediului, precum și dreptul digital.