articole, Comunicat de presa

Mi 11, un flagship cu performanțe de top și o cameră destinată pasionaților de film, a fost lansat în România

Xiaomi a prezentat și ediția specială Mi Electric Scooter Pro 2, cu un design exclusivist inspirat de Mercedes AMG

ROMÂNIA, București, 10 martie 2021 — Xiaomi, lider global în tehnologie, a lansat flagship-ul Mi 11 pe piața din România. Un smartphone cu adevărat premium, Mi 11 este dotat cu procesorul Qualcomm® Snapdragon™ 888, cameră triplă de 108MP, sonorizare cinematică și încărcare wireless de 50W.

Mi 11 este disponibil în două variante de stocare: 8GB+128GB și 8GB+256GB cu memorie îmbunătățită LPDDR5 3200MHz RAM + spațiu de stocare UFS 3.1, începând de la prețul recomandat de vânzare de 3.599 lei, respectiv 3.899 lei.

Pentru precomenzile plasate în perioada 10-14 martie, în rețeaua partenerilor autorizați, cumpărătorii vor primi cadou și un Mi Watch Blue Navy*.

Mi 11 are doi ani de garanție și, în primul an de la achiziție, cumpărătorii vor beneficia de serviciul Premium Display, prin care li se asigură o înlocuire a ecranului deteriorat, fără niciun cost.

Mi Electric Scooter Pro 2 Mercedes-AMG Petronas F1 Team Edition

*Ofertă în limita stocului disponibil, în rețeaua partenerilor oficiali: Mi-Home, Mi Store, Orange, Vodafone, eMAG, MediaGalaxy, Altex, Flanco, PCGarage, CEL.ro, evoMAG.

#MovieMagic – magia filmului ajunge în România

Lansarea Mi 11 în România marchează și startul colaborării dintre Xiaomi și producătorii filmului “Complet Necunoscuți”, în care noul flagship este unul dintre actorii principali. Regizat de Octavian Strunilă, “Complet Necunoscuți” este adaptarea românească a filmului record “Perfetti Sconosciuti”, de Paolo Genovese, ecranizat în peste 20 de țări. Vom reveni în curând cu detalii despre proiect.

Mi 11, studioul de producție foto-video din buzunar

Mi 11 duce tehnologia Xiaomi mai departe și oferă noi moduri remarcabile pentru fotografiere și filmare. Pentru prima oară, toate cele trei camere – principală, ultra-wide și frontală au capacități night mode îmbunătățite. Senzorul principal oferă cea mai mare rezoluție din lume, de 108MP, prin care Mi 11 surprinde imagini clare și detalii uimitoare. Camera ultra-wide de 13MP și lentila telemacro de 5MP captează peisaje impresionante și permite realizarea unor fotografii cu detalii impresionante și un efect bokeh excelent. În partea frontală, camera discretă de 20MP asigură selfie-uri și filmări de calitate.

Mi 11

Tehnologia video de noapte redefinește complet standardele din industrie, prin reducerea nivelului de zgomot, pentru realizarea unor filmări de noapte mult mai clare. Cele șase moduri cinematice, ce pot fi accesate printr-o singură apăsare, duc experiența de filmare la un nou nivel. Mi 11 asigură un control profesional al filmării prin înregistrarea HDR10+ și noul mod Pro Time-lapse, care ajustează automat timpul de expunere, ISO-ul și diafragma, astfel încât utilizatorii să se poată descurca în orice condiții de lumină. Și modurile de editare video sunt îmbunătățite prin caracteristici AI avansate.

Ecran AMOLED DotDisplay de 120Hz și 6.81’’ și difuzoare duale calibrate de experții Harman Kardon

Dotat cu un ecran premium AMOLED DotDisplay de 120Hz și 6.81’’, Mi 11 oferă o experiență impresionantă de vizionare și de utilizare. Cel mai avansat display Xiaomi se remarcă prin rezoluția WQHD+ și prin tehnologia 10-bit color, ce asigură o claritate excelentă și o tranziție a culorilor mai fluidă ca oricând. Tehnologia Super Resolution îmbunătățește rezoluția videoclipurilor de calitate slabă, fără a crește consumul de date.

Cu o rată de răspuns a ecranului de 480Hz și un senzor de amprentă integrat în ecran, Mi 11 se deblochează foarte rapid.

Prin difuzoarele duale calibrate de experții Harmon Kardon, Mi 11 redă sunetul la un nivel cinematic, în timp ce protecția la căzături și șocuri este asigurată de Corning® Gorilla® Glass Victus™. Telefonul va fi disponibil în două variante de culoare: Midnight Grey și Horizon Blue.

Mi 11, performanțele în lumina reflectoarelor

Mi 11 redefinește standardele de performanță pentru viteza de procesare. Este primul telefon din lume dotat cu procesorul Qualcomm® Snapdragon™ 888, cu GPU-ul Adreno ™ 660, a 6-a generație de motoare AI Qualcomm® și prin modemul X60 – care combină tehnologia AI cu cea mai rapidă conectivitate 5G2.

Prin tehnologia de procesare avansată pe 5nm, Mi 11 este mai rapid, mai puternic și mai eficient. Telefonul nu doar că suportă experiențe de gaming 2K/120fps/HDR, dar are și opt nuclee, la care se adaugă un nucleu masiv Arm Cortex-X1 care îmbunătățește performanțele.

Echipat cu cel mai nou sistem de răcire, Liquid Cool, telefonul nu se încălzește la sesiuni prelungite de gaming sau la alte operațiuni solicitante. În același timp, bateria sa de 4600mAh (typ) și posibilitățile de încărcare prin fir la 55W, wireless la 50W și încărcare inversă la 10W3 garantează că Mi 11 va avea suficientă energie, indiferent de situație.

Mi 11 va primi și update-ul pentru sistemul de operare MIUI 12.5. Acesta va reduce utilizarea unității centrale cu până la 22% și consumul de energie cu până la 15%, în timp ce performanțele grafice au fost îmbunătățite. La sistemele anterioare, folosirea ecranului și alte activități erau redate pe un singur flux, memoria unității centrale de procesare era afectată și astfel mișcările deveneau uneori sacadate. În cazul MIUI 12.5, folosirea ecranului a primit un flux dedicat, celelalte activități nu mai interferează, iar răspunsul ecranului este instant.

Mi Electric Scooter Pro 2 Mercedes-AMG Petronas F1 Team Edition, lansat în România

Pe lângă Mi 11, Xiaomi a anunțat și mult așteptatul Mi Electric Scooter Pro 2 Mercedes-AMG Petronas F1 Team Edition. Noua ediție a brandului combină elemente de design de la cele mai mari companii de automobile cu tehnologia avansată de trotinete electrice Xiaomi, oferind fiabilitate, stil și comoditate fără compromisuri. Utilizatorii Electric Scooter Pro 2 Mercedes-AMG Petronas F1 Team Edition se vor face cu siguranță remarcați, datorită accentelor de turcoaz și a inscripției AMG din zona roții din spate.

Noua trotinetă electrică este cea mai bună din clasa ei, atinge o viteză maximă de 25 km/h și are o autonomie de 45 km cu o singură încărcare. Designul nu este totul. Sistemele de siguranță sunt la cel mai înalt nivel. Trotineta are sistem dublu de frânare, cauciucuri gonflabile cu amortizoare și display integrat pentru o monitorizare completă. De asemenea, este pliabilă pentru a fi ușor de transportat și a ocupa un spațiu redus.

Mi Electric Scooter Pro 2 Mercedes-AMG Petronas F1 Team Edition va fi disponibil în curând pe piața din România, începând de la prețul recomandat de vânzare de 3.899 lei.

Despre Xiaomi Corporation

Xiaomi Corporation a fost fondată în aprilie 2010 și listată pe tabloul principal al Bursei de valori din Hong Kong la 9 iulie 2018 (1810.HK). Xiaomi este o companie de internet, telefoane inteligente și hardware inteligent, conectate printr-o platformă IoT.

Punând accent deopotrivă pe inovație și calitate, Xiaomi este preocupată constant ca utilizatorii săi să se bucure de o experiență de înaltă calitate și totodată pune accent pe eficiența operațională. Compania construiește fără încetare produse uimitoare, cu prețuri juste, pentru a le permite tuturor oamenilor să se bucure de o viață mai bună prin intermediul unei tehnologii inovatoare.

În acest moment Xiaomi este al treilea cel mai mare brand de telefoane inteligente la nivel mondial, și a creat cea mai mare platformă AIoT (AI+IoT) pentru utilizatorii săi, cu 289.5 milioane de dispozitive inteligente conectate la această platformă, în afară de telefoane și laptopuri. Produsele Xiaomi sunt prezente în peste 90 de piețe din întreaga lume. În august 2020, compania s-a clasat pe locul 422 în topul Fortune Global 500, urcând 46 de poziții față de anul anterior. De asemenea, s-a situat pe locul 7 între companiile de internet din clasament. În mai 2020, compania a ajuns încă o dată în topul Forbes Global 2000 și a urcat pe locul 384.

Xiaomi face parte din Hang Seng Index, Hang Seng China Enterprises Index și Hang Seng TECH Index.

Pentru mai multe informații despre Xiaomi, vizitează: http://blog.mi.com/en/

Urmărește update-urile despre Xiaomi România pe Facebook, Instagram, Youtube.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *