articole

AOC își extinde portofoliul de monitoare create pentru mediul business cu 10 noi modele din seria P2

În perioada în care cererea de monitoare cu dimensiuni mari, conectivitate variată și imagini de calitate crește, AOC lansează noile monitoare din seria P2 pentru utilizatorii care lucrează în mediul business. Seria acoperă o gamă extinsă de dimensiuni, de la 21,5” (54,7 cm), 23.8” (60,4 cm), 27 ”(68,6 cm) și ultrawide 34” (86 cm). Cu excepția modelului ultrawide de 34” CU34P2A ce este echipat cu un panou VA curbat (1500R), toate celelalte modele vin cu panouri IPS plate. Acestea asigură o reproducere bună a culorilor, cu o acoperire largă a gamei de culori și unghiuri de vizualizare largi (178/178°); potrivite perfect pentru crearea și editarea de conținut multimedia. Modelele 24P2C și 27P2C oferă conectare mai ușoară pentru dispozitivele mobile cu un singur cablu USB-C pentru afișare și transfer date. Comutatorul KVM inclus în aceste modele permite utilizatorului să folosească un singur set de tastatură și mouse între două PC-uri (conectate la monitor prin USB-C și USB hub uplink).

AOC 27P2C, monitor profesional cu conectivitate USB-C

Specificații pentru profesioniști

Seria P2 reprezintă un upgrade notabil față de premiata serie P1. Toate modelele au un design nou, elegant, cu un finisaj închis la culoare, un aspect periat și un suport cu un aspect plăcut. Lățimea deosebit de mică a marginilor laterale oferă un aspect aproape fără ramă, astfel se poate crea un setup cu mai multe monitoare, pentru o productivitate crescută. Monitoarele din seria P2 pot fi asamblate ușor, fără unelte, datorită sistemului de eliberare rapidă. Montarea si demontarea monitorului este rapidă și convenabilă, iar deschiderea pentru gestionarea cablurilor permite păstrarea unui birou curat, fără cabluri la vedere. Înălțimea suportului (150 mm), înclinarea între -5° si 35°, povotarea de până la 180° și rotirea de până la 90° (cu excepția modelului ultrawide CU34P2A care nu poate fi setat in mod portret), fac foarte accesibile modificările ergonomice, ceea ce este util mai ales pentru cei ce împart biroul sau care lucrează în birouri flexibile, concept care este din ce în ce mai adaptat de administrațiile publice și de start-up-uri. Toate cele zece modele ale seriei oferă un set complet de caracteristici și sunt echipate cu un hub USB 3.2 cu 4 porturi, un port USB uplink și boxe încorporate de 2x2W. Hub-ul USB 3.2 cu 4 porturi crește conectivitatea și permite transferul de date de mare viteză.

Imagini de o calitate excelenta

Modelele de 21.5”, 23.8” și 27” vin echipate cu ecrane IPS pentru a asigura cea mai precisă reproducere a culorilor, acoperind o gamă largă (până la 123.3% sRGB și până la 90.9% DCI-P3). Toate cele zece modele din seria P2 oferă unghiuri de vizualizare largi de 178/178° pentru a elimina variațiile de luminozitate și schimbarea culorii atunci când sunt privite la unghi. Cei care au nevoie de imagini deosebit de detaliate pot opta pentru modelele de 23.8” Q24P2Q și 27” Q27P2Q cu rezoluție QHD (1440p), modelul de 27” U27P2 cu o rezoluție UHD (2160p) sau varianta ultrawide 34” CU34P2A cu o rezoluție UWQHD (3440 x 1440). Toate celelalte modele beneficiază de ecrane cu rezoluție Full HD (1080p).

Toate modelele (cu excepția U27P2 și CU34P2A) au un timp de răspuns de 4 ms și o rată de refresh de 75 Hz. Această creștere de 25% în comparație cu monitoarele obișnuite de 60 Hz și suportul pentru refresh rate variabil oferă o mișcare mult mai lină a cursorului și o fluiditate generală mai bună, fără efectele de tearing sau stuttering.

Modelul ultrawide CU34P2A diferă de restul modelelor din seria P2, datorită raportului său de 21:9, avand o rezoluție UWQHD de 3440 x 1440, luminozitate de 300 de nits, 1 ms MPRT (timp de răspuns al imaginii în mișcare) și suport AMD FreeSync. Display-ul VA curbat 1500R produce culori strălucitoare, un negru profund și contrast ridicat, crescând imersiunea și asigurând o utilizare confortabilă a spațiului orizontal al ecranului. În plus, panoul CU34P2A mărește și mai mult fluiditatea imaginilor în mișcare datorită ratei de refresh de 100 Hz. CU34P2A este o soluție excelentă pentru îmbunătățirea productivității, iar după muncă, acesta poate fi folosit și pentru sesiuni de gaming sau alte forme de entertainment.

Conectivitate variată

Monitoarele din seria P2 oferă o mare varietate de intrări pentru o conectivitate sporită. În timp ce majoritatea modelelor sunt echipate cu intrări standard VGA, DVI, DisplayPort și HDMI pentru a conecta atât sisteme moderne, cât și sisteme mai vechi; modelele 24P2C și 27P2C sunt alegeri deosebit de bune pentru viitor având cele mai variate posibilități de conectare. Monitoarele includ o intrare USB-C alături de un hub USB, astfel încât laptopurile pot fi conectate la monitor printr-un singur cablu USB-C. Imaginile (folosind modul alternativ DisplayPort), transferul de date și posibilitatea de încărcare a unui laptop (prin USB Power Delivery) sunt disponibile folosind un singur cablu USB-C. Atunci când monitorul este conectat la un computer desktop folosind cablul USB uplink, iar tastatura și mouse-ul sunt conectate la monitor, comutatorul KVM încorporat oferă posibilitatea de a schimba rapid tastatura și mouse-ul între două calculatoare. Acest lucru va fi util, de exemplu, atunci când un utilizator își aduce laptopul de lucru pentru a-l folosi la biroul de acasă folosind monitoarele 24P2C sau 27P2C. Laptopul poate fi conectat prin USB-C la monitor, iar utilizatorul poate schimba prin intermediul comutatorului KVM calculatorul pe care îl controlează, pentru a controla laptopul de lucru sau cu computer-ul desktop cu un singur set de tastatură si mouse.

Sustenabil si eficient energetic

Pentru a respecta cele mai recente cerințe în materie de eficiență energetică și reglementări de mediu, toate modelele P2 sunt certificate cu EnergyStar 8, TCO 8 și EPEAT Gold. Toate cele zece modele includ, în plus, tehnologia AOC Flicker-Free pentru a elimina pâlpâirea utilizând curent continuu în loc de PWM și modul Low Blue Light, ce reduce lumina albastră cu potențial dăunătoar și oferă o utilizare confortabilă în lumina ambientală redusă..

Prețuri și disponibilitate

Monitoarele vor fi disponibile începând cu luna iunie.

Iunie 2020

22P2DU, 22P2Q: 669 lei, 719 lei

24P2Q, 24P2C, Q24P2Q: 909 lei, 1.059 lei, 1.109 lei

27P2Q, Q27P2Q: 1.059 lei, 1.449 lei

Iulie 2020

27P2C, U27P2: 1.249 lei, 1.929 lei

August 2020

CU34P2A: 2.269 lei

Găsiți mai multe informații și o privire de ansamblu detaliată a specificațiilor tehnice ale fiecărui monitor aici:

Mai multe informații și specificații tehnice: https://eu.aoc.com/en/

Despre AOC

AOC este unul dintre brandurile de top la nivel mondial pe piața de monitoare. Motivele pentru care tot mai mulți consumatori, factorii de decizie corporativi și partenerii de distribuție au încredere în AOC, servicii de înaltă calitate, designuri atractive, precum și produse prietenoase cu mediul înconjurător, ergonomice și inovatoare, la prețuri competitive. AOC oferă afișaje care se potrivesc fiecărui tip de utilizator, fie că este pentru utilizare profesională, casă, divertisment sau jocuri. AOC este o filială a TPV Technology Limited, cel mai mare producător de panouri LCD.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *