articole

OPTEX lanseaza noile solutii de detectie pentru exterior cu acoperire larga din seria QX INFINITY

OPTEX, lider mondial în dezvoltarea de solutii de detectie, a lansat seria de senzori QX INFINITY, care asigura o acoperire pe distante de pana la 12 metri, la un unghi de pana la 120 de grade, fiind potriviti pentru montare la exterior – atat la înaltime, cat si în modul ”Pet alley (0,8-1,2m)”.

Ca urmare a avantajelor oferite, solutiile de detectie a miscarii bazate pe tehnologie PIR (Passive Infrared Sensor) sunt unele dintre cele mai folosite în lume la ora actuala. Printre altele, acestea pot detecta în mod eficient miscarile atat la interior, cat si la exterior si au un consum redus de energie, în conditiile în care costurile sunt în general scazute, iar dimensiunile reduse. Cu o vasta experienta în dezvoltarea de solutii pentru detectia intruziunii si protectiei perimetrelor, OPTEX detine un portofoliu bogat de echipamente bazate pe tehnologie PIR.

Modelele din seria WX Shield si cele de tip cortina din seria BX Shield se bucura deja de un succes considerabil în întreaga lume, demonstrandu-si eficienta si fiabilitatea într-o multitudine de scenarii de utilizare. Acest lucru dovedeste ca tehnologia PIR este adaptata cerintelor si nevoilor actuale pentru ca raspunde într-un mod adecvat provocarilor din domeniul protejarii perimetrelor rezidentiale si obiectivelor comerciale. Plecand de la aceste premise, OPTEX continua sa dezvolte senzori PIR performanti, care adreseaza nevoile de securitate din toate domeniile de activitate.

Noile echipamente Optex din seria QX Infinity (QXI) folosesc un element quad, ceea ce înseamna ca numarul alarmelor false este redus semnificativ, datorita unei conectari a senzorilor din interior într-un circuit logic AND (SI). Prin urmare, se remarca prin acuratetea deosebita a detectiei, ceea ce le recomanda pentru implementarea în sisteme de securitate precise. Totodata, se poate opta pentru montarea la înaltimi mari (2,2-2,7m) sau modul ”Pet alley”, în functie de scenariul de utilizare sau de necesitati. Astfel, o montare la înaltimi cuprinse între 2.2-2.7m permite o scanare volumetrica pe mai multe niveluri, ceea ce faciliteaza recunoasterea animalelor de mici dimensiuni, a caror raportare va fi evitata astfel. În eventualitatea în care se doreste însa recunoasterea animalelor de dimensiuni mai mari, se poate opta pentru o montare la o înaltime cuprinsa între 0.8-1.2m, situatie în care acestea vor fi practic plasate în afara zonei de detectie. Mai mult decat atat, modelele Optex QX Infinity sunt dotate cu tehnologie SMDA (Super Multi Dimension Analysis), cu ajutorul careia sunt analizate si recunoscute în mod automat conditiile de mediu si eventualele schimbari ale acestora, eliminandu-se în acest fel detectia diferitilor factori de zgomot, precum schimbarile de vreme sau miscarile vegetatiei, care pot genera în mod normal nenumarate alarme false. Si tot pentru a reduce incidenta alarmelor false a fost implementata si tehnologia de ecranare dubla (Double Conductive Shielding), care permite razelor IR sa treaca, blocand însa interferentele radio si radiatiile luminoase din spectrul vizibil.

„Noile solutii de detectie Optex din seria QX Infinity se bazeaza pe o lunga experienta în proiectarea, producerea si comercializarea de echipamente cu tehnologie PIR si vin în completarea unui portofoliu de produse care si-au dovedit performantele si si-au pus amprenta asupra industriei de securitate”, a spus Dragos Enea, Regional Sales Manager pentru Romania si Bulgaria la OPTEX. „Datorita designului, care permite montarea la diferite înaltimi, echiparii variate si tehnologiei SMDA de analiza, seria QX Infinity ofera un maximum de flexibilitate si se adreseaza atat utilizatorilor din sectorul rezidential, cat si celor din zona comerciala, logistica, constructii si chiar domeniul industrial”.

Avand în vedere diferitele conditii de instalare si infrastructura disponibila, OPTEX a dezvoltat noile solutii de detectie QX Infinity în doua variante. Astfel, QXI-ST reprezinta varianta standard, alimentata cu energie de la reteaua electrica, iar QXI-R cea care functioneaza pe baza de baterii. De asemenea, sunt disponibile si doua modele cu tehnologie duala – QXI-DT si QXI-RDT (alimentare pe baza de baterie) – echipate, pe langa detectia PIR si cu detectie pe baza de microunde, pentru un plus de eficienta si acuratete. Toate cele 4 modele asigura 18 zone de detectie, pot detecta obiecte care se deplaseaza cu viteze cuprinse între 0.3-2m/s si au o sensibilitate de numai 20C la o viteza de deplasare de 0.6m/s. Iesirea de alarma poate fi configurata ca NC (Normally Closed) sau NO (Normally Open), iar protectia la apa si praf respecta standardul IP54.

Suplimentar, QXI-DT dispune si de functie împotriva sabotajului prin tehnologia Anti-Blocking. Constructia moderna, cu o carcasa rezistenta la radiatii UV, permite o montare rapida si usoara, iar accesoriile optionale CA-2C(W) si CA-1W(W) permit fixarea pe tavan sau pe pereti, în functie de necesitati. Noile solutii de detectie Optex din seria QX Infinity se pot comanda prin intermediul distribuitorilor locali.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *