articole

BenQ lansează TK810, un proiector 4K UHD wireless cu 3200 ANSI lumeni

BenQ, lider global pe piaţa de videoproiectoare cu tehnologie DLP, lansează modelul TK810, primul său videoproiector wireless 4K UHD. Acesta este special conceput să ofere performanţe superioare chiar şi în camere puternic luminate. Astfel, noul model vine dotat cu 3200 ANSI lumeni, rezoluție UHD 4K și acoperire de 92% a spațiului de culoare Rec.709. Pentru o vizionare confortabilă în orice moment al zilei, TK810 beneficiază de toate avantajele tehnologiei HDR şi de o compensare automată a luminozităţii, în funcţie de lumina ambientală, oferită de tehnologia BenQ LumiExpert.

„Videoproiectorul inteligent TK810 îndeplinește promisiunea unei experiențe cinematografice grandioasă, din confortul și comoditatea casei”, a declarat Steve Chu, președintele BenQ Europe. „Alături de luminozitatea și precizia ridicată a culorilor, conectivitatea versatilă și capacitățile wireless transformă TK810 într-un televizor inteligent de dimensiuni uriașe, perfect pentru orice sufragerie.”

Pentru un acces uşor şi rapid la conţinutul 4K HDR disponibil, TK810 vine dotat cu Aptoide TV, o platformă folosit de sute de milioane de utilizatori din întreaga lume. Astfel, prin intermediul acesteia se pot adăuga aplicații precum Netflix, Amazon Prime Video, YouTube, Twitch, jocuri video și multe altele.

Mai mult, TK810 vine echipat cu un player multimedia, capabil să redea fișiere media direct de pe unitățile USB, precum şi cu opţiunea de streaming Wi-Fi din browser iOS, Android, Mac și Chrome. Utilizatorii pot naviga și controla proiectorul prin aplicația BenQ Smart Control sau pot căuta și reda videoclipuri de pe YouTube vorbind cu asistentul BenQ Voice.

TK810 vine echipat cu un sistem de lentile 4K optimizat şi cu o nouă roată de culoare 4K RGBW capabilă să ofere acoperire de 92% a spectrului de culoare Rec.709 HDTV. Sistemul său optic produce 8.3 milioane de pixeli distincți pentru fiecare cadru, la rezoluție 4K 3840×2160, în timp ce suportul HDR (HDR10 și HLG) creat exclusiv pentru proiectoarele BenQ, optimizează contrastul și claritatea imaginii.

Pentru iubitorii de filme care își doresc o experiență cinematografică personalizată, tehnologiile unice CinemaMaster Video+ și CinemaMaster Audio+ 2 ale lui TK810 aduc experiența din cinematografele digitale în confortul canapelei din sufragerie, prin îmbunătățiri majore aduse rezoluţiei, culorilor şi a sunetului.

Design-ul minimalist al proiectorului, profilul compact și subţire, accentuează o estetica frumoasă, precum şi o funcţionalitate intuitivă. BenQ TK810 oferă o experienţă cinematică excelentă atât într-o cameră mică, cât şi într-o sufragerie generoasă, folosindu-se de zoom 1.1 pentru a umple un ecran de 100 ”de la doar 3.2m, precum și de o funcţie “vertical lens shift” pentru o instalare rapidă și eficientă.

Cu sprijinul Digital Light Processing, tehnologie câștigătoare a premiului Academy Award of Merit Oscar 2015 (folosită în 90% din cinematografele digitale din lume), TK810 oferă o calitate a imaginii de lungă durată şi culori precise, fără degradare în timp şi fără a fi nevoie de întreținere.

Pentru a afla mai multe despre proiectorul BenQ TK810, accesați: https://www.benq.eu/ro-ro/projector/home-entertainment/tk810.html

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *