articole

Zorile Luminii, un film despre impactul la firul ierbii al credintei Baha’I pe toata planeta

Comunitatea Baha”I din România aniversează alături de comunitățile Baha”I din toată lumea Bicentenarul Nașterii lui Bab, care, acum 200 de ani s-a ivit, inaugurând o nouă Dispensație și pregătind umanitatea pentru lumina revelației lui Bahá’u’lláh, fondatorul Credinței Baha”i. Vă invităm așadar, Duminică, 10 noiembrie la ora 11.00 la Grand Cinema Baneasa, sala 11 pentru vizionarea filmului Dawn of Light/Zorile Luminii. Costul unui bile…

Continue Reading
articole

153 DE SECUNDE  – Manifestul milenialilor, pe scena Centrului Național al Dansului din București

“Am fost făcut să rezist. Să nu se clintească nimic din mine” “153 de secunde” – teatru contemporan ce documentează momentul Colectiv –,  prezentat în turneu național în parteneriat cu teatre, festivaluri și organizații umanitare din țară, va fi jucat, pe 20 noiembrie, de la ora 19.30, la Centrul Național al Dansului din București. Spectacolul “153 de secunde”, în regia…

Continue Reading
articole

Allview lansează Allbook Q – primul notebook cu procesor Snapdragon, din portofoliul său

Allview anunță lansarea primului notebook din portofoliu, echipat cu procesor Snapdragon și conexiune Gigabit LTE. Cu o autonomie de până la 14 ore, o greutate de doar 1.27 kg și o grosime de 15.1 mm, Allbook Q încorporează avantajele unui smartphone și performanțele unui laptop. Device-ul este dezvoltat pe platforma mobilă Qualcomm® Snapdragon™ 835 cu X16 LTE, are 4GB RAM și stocare UFS 2.1 de 64GB. Always…

Continue Reading
articole

Surprizele se țin lanț la McDonald’s: Happy Meal sărbătorește 40 de ani printr-o colecție limitată

Clienții pot găsi în restaurante cele mai iconice jucării din ultimele  patru decenii McDonald’s lansează în ediție limitată colecția surpriză Happy Meal cu cele mai populare jucării Happy Meal din ultimele patru decenii. Acțiunea marchează aniversarea a 40 de ani de la vânzarea primul Happy Meal în lume. Colecția surpriză Happy Meal va fi disponibilă în peste 90 de țări pentru…

Continue Reading
articole

OUA GAMĂ DE MOUSE-URI FĂRĂ FIR RAZER BASILISK OFERĂ O EXPERIENȚĂ DE GAMING FĂRĂ OBSTACOLE

Bazate pe tehnologia Razer™ HyperSpeed Wireless, noile mouse-uri fără fir, Razer Basilisk Ultimate și Razer Basilisk X HyperSpeed oferă o viteză, precizie și performanță superioare Razer™, cel mai popular brand de lifestyle pentru gameri la nivel mondial, a anunțat lansarea Razer Basilisk Ultimate și Razer Basilisk X HyperSpeed. Ambele se alătură familiei de mouse-uri dezvoltate de Razer, aflată în continuă…

Continue Reading
Uncategorized

”Coroana nevăzută a bunătății” a strâns 184 000 euro pentru susținerea activității Fundației Inovații Sociale Regina Maria

Cele două policlinci sociale și cele două afterschool-uri deținute de Fundația Inovații Sociale Regina Maria au fost beneficiarele celei mai frumoase și elegante strângeri de fonduri printr-o gală caritabilă. Vineri, 18 octombrie 2019, la InterContinental, cei 4.400 de pacienți sociali și cei 200 de copii, alături de medicii, asistentele, învățătoarele și echipa Fundației au fost în centrul atenției în cadrul unui eveniment de excepție…

Continue Reading
articole

Panasonic a lansat noua gamă de televizoare OLED Bun venit în lumea spectaculoasă a negrului absolut!

Panasonic a prezentat ieri, în cadrul unui eveniment care a avut loc Hotel Epoque din București, gama 2019 de televizoare OLED. Modelele expuse – GZ2000, GZ950 și GZ15000 – sunt deja pe piața din România, regăsindu-se în portofoliul marilor retaileri și beneficiind de 5 ani garanție. ”Negrul absolut”, una dintre funcțiile principale ale ecranelor OLED Panasonic, a stat la baza…

Continue Reading
Uncategorized

Hochland lansează „Perluțe de brânză”, o gustare sănătoasă și ușoară, pentru pauzele din fiecare zi

Majoritatea românilor obișnuiesc să ia mici pauze în timpul zilei și aproape toți și le petrec luând o gustare, fie că este vorba despre brânzeturi, fructe sau produse de patiserie. Aceste informații, dar și alte preferințe ale românilor în materie de gustări au fost scoase la iveală de studiul realizat de Hochland România și Reveal Marketing Research cu prilejul lansării…

Continue Reading
Uncategorized

Samsung dezvăluie la Interclima 2019 noua gamă Wind-FreeTM de aparate de aer condiționat operate prin intermediul AI (inteligenței artificiale)

Samsung aduce în centrul atenției la Interclima 2019 noua sa clasă de aparate de aer condiționat cu montaj pe perete. Gama complet nouă este dotată cu tehnologia de răcire Wind-Free™ unică Samsung, completată de funcții AI noi de auto răcire și senzor de detectare a mișcării. Expoziția Interclima 2019 se desfășoară între 5 și 8 noiembrie 2019 în Paris, Franța.…

Continue Reading
Uncategorized

5AM primul produs adjuvant anti-mahmureală al companiei RE:VIVE a fost lansat

RE:VIVE, cea mai nouă companiei de suplimente alimentare lansează 5AM, primul produs anti-mahmureală. Acesta este un adjuvant ce a luat naștere dintre mix-ul de ingrediente naturale și tehnicile de procesare aparținând științei moderne. 5AM este o soluție ce se administrează după cum sugerează și numele, noaptea, înainte de culcare, pentru dimineți frumoase și zile cu un tonus ridicat lipsite de…

Continue Reading