articole

SIMTE JOCUL FOLOSIND CĂȘTILE RAZER NARI ULTIMATE PENTRU XBOX ONE

Prima pereche de căști din lume cu răspuns haptic proiectată pentru Xbox One se bazează pe tehnologia Razer HyperSense pentru a oferi o experiență de joc superioară

Razer™, cel mai popular brand de lifestyle pentru gameri la nivel mondial, a anunțat azi Razer Nari Ultimate pentru Xbox One, prima pereche de căști cu răspuns haptic proiectată special pentru Xbox One. Având la bază tehnologia haptică inteligentă Razer HyperSense, noile Nari Ultimate pentru Xbox One ajută la conștientizarea superioară a poziționării în jocuri și la o experiență de gaming nemaiîntâlnită.

Razer HyperSense este un produs dezvoltat în colaborare cu Lofelt™, companie cu sediul în Germania, lider al tehnologiei haptice ce este specializat în dezvoltarea de experiențe de utilizare captivante, bazate pe răspunsul tactil. Căștile folosesc difuzoare speciale și o procesare inteligentă a semnalului pentru a genera răspuns tactil high-definition redat în timp real. Căștile interpretează în mod inteligent diferitele efecte audio și le transformă în vibrații dinamice, permițând utilizatorilor să simtă pe pielea lor acțiunea din joc, fără a fi necesară instalarea unei aplicații adiționale sau implementarea tehnologiei în joc. Compatibil cu toate titlurile disponibile pe Xbox One, Razer Nari Ultimate pentru Xbox One garantează o experiență de utilizare nemaiîntâlnită și sesiuni de gaming mai captivante.

Prin adăugarea simțului tactil, efectele audio pot să redea cu mai mult impact acțiunea din jocuri.  Razer HyperSense reproduce la nivel de senzații tactile întâmplările cheie din joc, de la pași subtili până la explozii grandioase, oferind o conștientizare precisă a poziționării jucătorului, dar și a elementelor mediului înconjurător din spațiul virtual.

“Căștile Nari Ultimate pentru Xbox One au fost proiectate pentru a le aduce tuturor jucătorilor o nouă dimensiune a gamingului,” a declarat Alvin Cheung, Senior Vice President al unității de periferice din cadrul Razer. “Prin Razer HyperSense am făcut posibil ca toți jucătorii să redescopere titlurile lor preferate din perspectiva unor experiențe și mai captivante.”

Căștile Razer Nari Ultimate pentru Xbox One au fost concepute să ofere un nivel de confort crescut și pe durata sesiunilor prelungite de joacă. Cupele pivotante sunt confecționate din spumă cu memorie, care încorporează și un strat de gel cu efect răcoritor pentru a reduce disconfortul creat de temperatura crescută în urma folosirii prelungite. Printre alte caracteristici  menite să ofere o experiență de utilizare facilă se numără microfonul retractabil cu funcție rapidă de Mute, control hardware al intensității efectelor generate de tehnologia HyperSense și încă un buton de control al raportului dintre sunetele din joc și cele de pe chat. Banda superioară cu autoreglare asigură o potrivire perfectă indiferent de dimensiunea capului.

În plus, căștile Razer Nari Ultimate pentru Xbox One se pot conecta direct la consolă în modul Xbox Wireless, garantând o libertate de utilizare completă și în modul wireless, fără să fie nevoie de un adaptor adițional. Căștile sunt compatibile și cu tehnologia Windows Sonic.

Concepute inițial pentru PC, căștile Razer Nari Ultimate au fost lansate în septembrie 2018 și au devenit populare datorită implementării tehnologiei Razer HyperSense, care oferă o experiență de gaming cu adevărat nouă. Cu Razer Nari Ultimate pentru Xbox One, Razer aduce această experiență premiată în multiple rânduri și pentru utilizatorii de Xbox One.

PREȚ ȘI DISPONIBILITATE

Prețuri pornind de la 219.99 Euro

SUA, CANADA, EUROPA, AUSTRALIA, NOUA ZEELANDĂ – Disponibil acum

Pentru mai mule informații despre Razer Nari Ultimate pentru Xbox One vizitați acest link.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *