[București, 12 februarie 2019] – Sony Corporation și Sony Interactive Entertainment (SIE) au anunțat astăzi numirea lui Jim Ryan, SIE Deputy President, în funcția de Președinte și CEO SIE, începând cu 1 aprilie 2019. Actualul Președinte și CEO John (Tsuyoshi) Kodera se va concentra pe crearea unor experiențe inovatoare pentru utilizatori și îmbunătățirea continuă a rețelei în calitatea de Deputy President al SIE. În același timp, Jim Ryan va avea rolul de Representative Director și Președinte Sony Interactive Entertainment Inc., entitate SIE cu sediul în Japonia, iar John Kodera va avea funcția de Representative Director și Deputy President. Jim Ryan va răspune direct lui Kenichiro Yoshida, Președinte și CEO Sony Corporation.
Kenichiro Yoshida:„Segmentul de jocuri și servicii în rețea a devenit cel mai mare business al Sony Group în termeni de vânzări și venit operațional. În plus, business-ul nostru din acest domeniu e foarte important, fiind catalizatorul creșterii nostre pentru următoarea perioadă. În același timp, această industrie se află într-o continuă dezvoltare, iar pentru a rămâne lideri de piață trebuie să ne dezvoltăm într-un ritm rapid. În urma unor discuții îndelungi cu John, am decis să schimb structura de management a SIE pentru a asigura o evoluție sustenabilă a platformei PlayStation și o creștere viitoare a rețelei. Jim Ryan s-a dedicat creșterii business-ului PlayStation în ultimii 25 de ani. Cred că această nouă structură – în care Jim va gestiona organizarea și operațiunile SIE și care va permite lui John să se concentreze pe misiunea cheie de a dezvolta în continuare PlayStation Network (PSN), ce a devenit în prezent o platformă de peste 90 de milioane de utilizatori activi în întreaga lume – va oferi SIE o evoluție accelerată. În continuare, am așteptarea ca John să conducă dezvoltarea strategiei DX (Digital Transformation) din cadrul Sony Group în baza experienței bogate cu PSN, pe lângă misiunea sa la SIE.” John Kodera:„Am discutat cu Yoshida-san în legătură cu nevoia de a conduce SIE către următoarea etapă în cadrul mediului de business aflat în continuă schimbare, să creștem platforma PlayStation și să îmbunătățim experiența utilizatorilor în cadrul rețelei, întrucât acesta este un aspect esențial pentru nivelul de divertisment pe care oamenii îl așteaptă de la PlayStation.
Drept urmare, am ajuns la concluzia că cea mai bună soluție este ca Jim să preia conducerea managementului SIE, iar eu să preiau conducerea rețelei în ce privește crearea de servicii și experiențe inovatoare, în contextul în care competiția continuă să se dezvolte și noi jucători se alătură industriei. Jim are cunoștințe extinse în ceea ce privește industria și business-ul de gaming, precum și o înțelegere profundă a culturii și avantajelor PlayStation. Sunt încrezător că ne va conduce către un succes mai mare în calitate de CEO al SIE. Îl voi susține pe Jim în continuare prin contribuția mea la creșterea interacțiunii generate de utilizatori și la creșterea business-ului PlayStation. De asemenea, intenționez să valorific experiența și expertiza acumulate pentru a contribui la consolidarea strategiei DX (Digital Transformation) din cadrul Sony Group.” Jim Ryan:
„Este o mare onoare să mi se propună preluarea funcției de Președinte și CEO al SIE. Am fost martor al creșterii business-ului PlayStation și al schimbării încă de la început și sper să pot folosi eficient această experiență pentru a consolida bazele business-ului de jocuri și servicii în rețea și pentru a dezvolta divertismentul oferit de PlayStation comunității sale. Lucrând cu John și cu echipa SIE din întreaga lume, sunt dedicat consolidării relațiilor cu partenerii noștri și efortului de a continua să oferim cele mai bune experiențe de divertisment ce fac PlayStation the Best Place to Play.”
Jim Ryan s-a alăturat entității Sony Interactive Entertainment cu sediul în Europa, Sony Interactive Entertainment Europe (SIEE) – la momentul respectiv Sony Computer Entertainment Europe — în 1994. De atunci, a deținut mai multe funcții de conducere în companie. În 2011, a fost numit Președinte al SIEE, conducând business-ul PlayStation® în peste 100 de teritorii din Europa, Orientul Mijlocui, Africa și Oceania. A deținut funcția de Head of Global Sales and Marketing la SIE din aprilie 2016 și Deputy President al SIE din ianuarie 2018, susținându-l pe John Kodera în dezvoltarea business-ului PlayStation.