articole, Comunicat de presa

Samsung aduce arta instantă la Noaptea Muzeelor

București, România – 18 mai 2018 – Cu ocazia evenimentului Noaptea Muzeelor din acest an, Samsung Electronics România a pus întrebarea: cum ar trebui să fie un muzeu în anul 2018? Răspunsul a venit imediat: este creat instant, pe Instagram, cu smartphone-ul. De aceea, Samsung propune un obiectiv inedit în traseul Noaptea Muzeelor de sâmbătă, 19 mai. Este vorba despre un Live Museum, cu opere de artă create pe loc și derulate pe ecrane profesionale Samsung, în cadrul unui spațiu destinat creativității – Qreator.

Pe 19 mai, de la ora 20:00, vom inaugura prima galerie de artă instantanee, utilizând conținutul creat cu ajutorul telefoanelor mobile. Cele mai tari poze realizate de Noaptea Muzeelor și încărcate pe rețeaua Instagram vor fi proiectate în direct pe ecranele din Samsung Live Museum. În galeria live vor fi expuse poze cu focus pe artă stradală, portrete și tipare, realizate de Christina Oné împreună cu cei 20 de câștigători ai concursului Samsung InstaWalk, dar nu numai. De Noaptea Muzeelor, oricine postează o poză pe Instragram sub unul din cele trei hastaguri #reimaginestreetart #reimagineportraits #reimaginepatterns, expune live în muzeul interactiv.

Dintre toate pozele încărcate de cei 20 participanți la InstaWalk, sub cele trei hashtag-uri dedicate, se vor alege ulterior cele mai interesante trei fotografii, iar autorii acestora vor fi premiați cu produse Samsung, câte un premiu pentru fiecare: căști Level Pro, baterie externă și un level box slim.

Live Museum vrea să demonstreze legătura tot mai proeminentă dintre artă și tehnologie și dorește să susțină inovațiile ce reies din aceasta. Muzeul cu artă instantă e interactiv, e distractiv și are loc pentru o singură noapte, la Qreator – un spațiu deschis creatorilor. Live Museum are exponate create de oameni obișnuiți, doar cu ajutorul unui smartphone.

Qreator by IQOS este un spațiu destinat creativității, inspirației și inovației, în care energiile creative au la dispoziție peste 500 de metri pătrați să se desfășoare.

Accesul la Samsung Live Museum este permis doar persoanelor cu vârsta de peste 18 ani.

Samsung Instawalk

InstaWalk este un eveniment Samsung cu tradiție. În timpul acestuia, participanții îndrumați de Christina Oné vor surprinde momente, locuri, detalii și portrete cu ajutorul smartphone-urilor Samsung Galaxy, pe cele trei teme propuse, în timpului unui tur ghidat de fotografie. Pozele rezultate vor fi postate pe Instagram cu hashtag-uri dedicate.

Culturesc 100 la Noaptea Muzeelor

Tot la Noaptea Muzeelor, Samsung aduce One Night Gallery la Teatrul Odeon cu un vernisaj şi o experienţă multisenzorială imersivă semnate Raluca Băraru. Astfel, Samsung s-a alăturat proiectului One Night Gallery, prin platforma Culturesc 100.

Vizitatorii care vor descărca aplicația Culturesc 100, din Google Play, vor avea ocazia să experimenteze o parte din lucrările Ralucăi Băraru în realitate augmentată. Cei care vor include One Night Gallery în circuitul Nopții Muzeelor vor putea explora, de asemenea, în VR universul Ralucăi Băraru, în cadrul unei unei reprezentații live a artistei, urmand ca înregistrarea 360 a performance-ului să poată fi vizualizată ulterior doar în aplicaţie.

Pentru a completa dimensiunile tehnologice prin care vizitatorii se pot bucura de această ediție One Night Gallery, fațada Teatrului Odeon se va transforma pe data de 19 într-o lucrare de dimensiuni monumentale prin intermediul tehnicii de videomapping. Utilizarea celor trei medii, realitatea virtuală, realitatea augmentată și videomapping în expunerea unui artist reprezintă un concept unic ce permite vizitatorilor o imersare graduală, transformând vernisajul dintr-o experiență vizuală într-o experiență multisenzorială.

O altă experiență oferită de Culturesc 100 este în cadrul evenimentului Noaptea Albă în District 40 în care cei cinci locuitori ai District 40 adica Școala Centrală, Rezidența BRD Scena9, Institutul Francez, Librăria Cărturești Verona și CINETic își vor deschide porțile între orele 20:00 – 02:00, printr-un program comun plin de experiențe vizuale și auditive, ateliere, expoziții și dezbateri. Pentru acest eveniment, Culturesc 100 a pregătit o serie de experiențe AR (realitate augmentată) concentrate într-o serie de povești digitale imersive curatoriate de ARCEN, ce vor transpune publicul în lumea oraşului povestit.

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor purtabile, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie, a sistemelor LSI, a fonderiei și a soluțiilor LED. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la news.samsung.com.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *