În aprilie 2017 Telekom Romania a lansat platforma comercială #Netliberare, cu promisiunea de eliberare a internetului pentru întreaga naţiune. Un debut revoluţionar al democratizării accesului la internet şi a beneficiilor de comunicare într-o ofertă începând de la 5 euro. Primul pas al campaniei s-a concentrat pe clienţii rezidenţiali, atât abonaţi cât şi utilizatori ai cartelelor preplătite.
Câteva luni mai târziu, în noiembrie 2017, Telekom a fost primul operator de pe piaţa din România care a introdus oferte cu trafic nelimitat 4G pentru segmentul de abonaţi, precum şi trafic nelimitat gratuit pentru streaming video, pentru utilizatorii de cartele.
Pentru a completa arhitectura unui produs de 360 de grade, în data de 26 martie 2018, Telekom Romania a extins bonusul de trafic de date mobil 4G nelimitat şi pentru segmentul prepaid, începând de la 5 euro credit.
Ultima ofertă a fost dezvoltată în sinergie cu lansarea Telekom Electronic Beats pe piața locală. Prin intermediul bonusului de trafic de date mobil 4G nelimitat, atât pentru clienții prepaid, cât și pentru abonați, platforma Telekom Electronic Beats are ca scop principal să devină parte a vieții cotidiene și culturale a iubitorilor de muzică electronică, facilitându-le accesul la informații, dar și la noi oportunități de divertisment.
Fiecare nou produs lansat şi fiecare nouă campanie de comunicare lansată în cursul primului an de existență a platformei #Netliberare reprezintă încă un pas în promisiunea de eliberare a internetului pentru națiune.
Un an de #Netliberare înseamnă:
- 2 milioane de clienţi Telekom care deja utilizează ofertele #Netliberare;
- trafic 4G în rețeaua Telekom de 6 ori mai mare datorită investiţiilor masive în dezvoltarea reţelei 4G şi a portofoliului de telefoane şi servicii;
- Peste 58% creştere a indicatorului de prima opțiune ca brand în mediul urban, pe grupul-țintă mileniali, atât pentru internetul de mare viteză, cât şi pentru serviciile mobile (potrivit Advertising Tracking Study derulat de Kantar Millward Brown, în decembrie 2017, pentru Telekom).
„În doar un an de la lansarea #Netliberare în România, rezultatele sunt concludente: două milioane de clienţi care deja folosesc serviciile #Netliberare şi trafic 4G de şase ori mai mare în reţeaua noastră. Mai mult, platforma #Netliberare a condus la creșterea semnificativă a valorii de brand ca furnizor de servicii mobile şi internet de mare viteză, în timp ce percepţia față de ofertele simplificate ale brand-ului nostru s-a intensificat și a dovedit puterea şi relevanţa promisiunii Telekom. Aceste cifre demonstrează angajamentul nostru faţă de clienţi în furnizarea celor mai bune produse şi servicii de pe piaţa locală de comunicaţii şi eforturile continue ale companiei noastre de a îmbunătăţi reţeaua prin noi investiţii, noi tehnologii şi prin cunoștințele unei echipe de specialişti orientaţi către zona de comunicații, aflaţi mereu în căutarea ultimelor inovații în domeniu şi mereu dornici să descopere noi mijloace de a deservi cât mai bine clienţii”, a declarat František Mala, Director Executiv Marketing Rezidențial și Vânzări Naționale, Telekom Romania.
Astfel, la un an de #Netliberare în România, abonaţii şi utilizatorii de cartele preplătite Telekom pot beneficia de bonusul de trafic de date mobil 4G nelimitat, începând de la 5 euro.
Mai mult, până la 16 aprilie, clienţii care vizitează magazinele Telekom pot beneficia de întreaga familie de telefoane inteligente Samsung Galaxy J 2017 la preţul de 1 leu, la portare.
În plus, în toată ţara, clienţii serviciilor mobile se pot bucura de oferte speciale la abonamente începând de la 5 euro / lună dacă îşi activează servicii fixe în următoarele şase luni.
Despre Telekom Electronic Beats
Proiectul Telekom Electronic Beats a fost dezvoltat în Germania, inima petrecerilor de muzică electronică de pe continent, în anul 2000, ca standard Deutsche Telekom pentru marketingul internațional de muzică și lifestyle. Telekom Electronic Beats deține un portofoliu media inovator, produce propriile serii de festivaluri și evenimente în Europa, fiind în linie cu valorile produselor și serviciilor inovatoare ale Telekom.
Proiectul și-a extins prezența din Germania în Polonia, Ungaria, Albania, Macedonia și în România.
Despre Telekom Romania
Telekom Romania este un brand dinamic, care oferă servicii de telecomunicaţii fixe şi mobile complete, inovatoare, personalizate pentru o comunitate vastă de clienți, cu aproximativ 10 milioane de contracte de servicii.
Soluțiile noastre deschid o lume infinită de oportunități de a împărtăși cele mai frumoase și emoționante experiențe cu familia, prietenii, colegii și cu cei din jurul nostru. Misiunea noastră este să îmbogățim viețile oamenilor, oferindu-le acestora servicii integrate fixe și mobile, tehnologii de ultimă generație 4G, fibră optică, precum și Internet TV, care aduce utilizatorilor o nouă experiență de divertisment, cu acces la conținut exclusiv și de calitate, pe toate ecranele, și funcționalități interactive avansate. Telekom Romania este partenerul de încredere al companiilor, pentru care oferim soluții complete de comunicații și IT&C. Rețeaua noastră conectează oameni, mașini și conținut, pentru un viitor mai bun, mai sigur și mai simplu.
Telekom Romania este prezentă pe piața românească din 2014, după rebranding-ul comun al Romtelecom și COSMOTE România.
Telekom aparţine Deutsche Telekom, una dintre companiile lider global de telecomunicații integrate.