articole, Comunicat de presa

Au fost desemnați câștigătorii concursului ReDesign Crafts

În urma primei ediții a concursului ReDesign Crafts, au fost desemnate cinci proiecte câștigătoare, care vor primi finanțare totală de 20.000 euro, oferită de către ING România.

ReDesign Crafts este un proiect The Institute și ING România, care își propune să evidențieze potențialul revitalizării patrimoniului imaterial prin design contemporan. Tradițiile meșteșugărești din România sunt în pericol de a fi uitate, însă o reinterpretare modernă poate sta la baza unui produs competitiv și poate retrezi interesul consumatorilor în meșteșug, readucându-l la viață. Proiectele înscrise în competiția ReDesign Crafts trebuie să dovedească potențialul produsului de a fi revitalizat.

Inițiativa a fost prezentată pentru prima dată în cadrul Romanian Design Week 2017, prin intermediul unei expoziții care a reunit șase astfel de exemple de succes, ce au presupus colaborări între designeri și meșteșugari și care au evidențiat valoarea pe care acestea o pot aduce atât din punct de vedere cultural, antropologic, cât și economic.

Urmând exemplul setat în expoziție, ReDesign Crafts a fost concursul de proiecte, lansat în luna iunie, care și-a propus să încurajeze noi astfel de colaborări, proiecte și obiecte.

Proiectele înscrise în competiție au fost jurizate de: Vintilă Mihăilescu – președintele juriului, autor, publicist, psihosociolog și antropolog cultural român,  Silvia Jalea, ING România – Senior Corporate Communication Specialist ING România, Andrei Borțun – CEO The Institute, Mihai Gurei – Creative Director și Owner Intro, Mihnea Ghilduș – Creative Director DZNR Studio și fondator Dizainăr.

 

Proiectele câștigătoare ale competiției ReDesign Crafts sunt:

  • Trollick, propus de Meșteshukar Butiq (Autori: Mihaela Bordeianu, Ștefan Păvăluță)

Proiectul și-a propus reintegrarea împletirii răchitei, un meșteșug ce se practică din ce în ce mai puțin pe teritoriul României, într-un obiect de design contemporan caracterizat de mobilitate și versatilitate în relația utilizatorului cu casa, un obiect definit de multifuncționalitate: coș/spațiu de depozitare/masă.

  • INSTINCT, propus de Co Laboratory Design

INSTINCT este un lavoar contemporan, care celebrează frumusețea brută a lemnului și a meșteșugului. Covata capată rol de lavoar, iar volumul adăugat susține bateria, scurgerea și are rol de depozitare a accesoriilor, putând fi adaptată nevoilor personale. Intervenția contemporană este la nivel structural și funcțional – nu se schimbă designul covatei, ci cutia metalică se adaptează acesteia. Îmbinând aspectul tradițional cu cel industrial, meșteșugul oferă „căldura”, iar urmele lucrării manuale a lemnului temperează aspectul „perfect” al metalului.

  • Proiectul MEMORIA, propus de KraftMade Studio

Memoria este o geantă unisex, realizată manual din textile reciclate. Aceasta se adresează publicului din categoria 25-45 ani, preocupat de teme culturale și ecologice. Geanta tip shopper este țesută manual din materiale reciclate, conectând tehnici tradiționale de lucru la teme contemporane de slow design, design cu surse și resurse locale, sustenabilitate, fairtrade, compatibile cu mediul și filosofia „reduce, reuse, recycle”. Meșteșugurile pe care le integrează producția genții sunt țesutul la război și împletitura în piele (împletitură de bici, hămurărit), demonstrând că o formă veche de meșteșug iese din sfera decorativului sau artizanatului-clișeu și este utilitară și contemporană atât ca design (estetic și funcțional), cât și în nevoile pe care le adresează (valori).

  • Negru, propus de Mihai Stamati

În colaborare cu o dinastie de olari din Moldova, Mihai Stamati a propus realizarea unui set de vase pentru ceai din ceramică neagră glazurată, valorificându-i performanțele atât estetice, cât și cele funcționale. Este vorba de un ceainic și 6 căni cu forme laconice ce îmbină armonios cele două materiale – ceramica și lemnul.

  • IELE, Studio Oana Tănase

În prezent, lâna de ovine reprezintă un material prim regenerabil și extrem de nevalorificat în zonele montane din România. IELE a pornit ca un răspuns artizanal, printr-o revenire la resursele locale existente și revalorizarea tradițiilor, cu o viziune spre viitor inspirată din trecut. Scopul brandului este să exploreze caracteristicile unice ale fibrei de lână prin materializarea unor obiecte de design contemporane.

„Cele aproximativ 30 de proiecte înscrise în competiția ReDesign Crafts ne-au făcut să sperăm că există șanse reale ca designerii și designul contemporan să aibă capacitatea de a duce mai departe meșteșugurile tradiționale, prin integrarea lor în produse moderne. Proiectele înscrise au fost bine documentate și sunt convins că pe viitor din ce în ce mai mulți designeri vor înțelege valoarea pe care acest tip de abordare o poate aduce produselor lor, precum și că publicul larg va consuma din ce în ce mai mult design românesc responsabil și atent la patrimoniul imaterial și la conservarea acestuia”, a declarat Andrei Borțun – CEO The Institute și membru al juriului ReDesign Crafts.

The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 18 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România. Prin tot ceea ce face, contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. Pentru mai multe informaţii, vă rugăm accesaţi institute.ro, facebook.com/Institute.ro

ING România este parte a ING Group, instituţie financiară internaţională globală, care oferă servicii bancare unui număr de peste 34 de milioane de clienţi individuali, companii sau instituţii din peste 40 de ţări. Înființată în 1994, ING România este în prezent o bancă universală, oferind produse și servicii tuturor categoriilor de clienți – companii mari și mici, instituții financiare, mici antreprenori și persoane fizice.

Misiunea ING este aceea de a-i susţine pe oameni să fie cu un pas înainte, în viaţă şi în afaceri.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *