Proiectul umanitar a fost inițiat de Parohia Ortodoxă Tîrgu-Mureş XIV cu hramul ,,Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”, din cartierul Mureşeni. Conducerea parohiei împreună cu enoriașii săi s-au gândit să le ofere tinerilor și vârstnicilor un loc în care să mai uite de grijile zilnice și să se apropie de Dumnezeu. Doar că e nevoie de sufletele oamenilor și de dorința lor de a fi alături de cei mai puțin norocoși.
Centrul Social Catehetic „Sfântul Ioan Gură de Aur” te face investitor
În anul 2011, a fost concesionată o suprafață de 2.050m² pentru edificarea unui Centru Social. Între timp, această parcelă a fost supusă unui proces revendicativ, desfăşurat între Primăria Municipiului Tîrgu-Mureș şi moştenitorii în drept. În urma acestui proces, moştenitorii au avut câştig de cauză şi sentinţa a fost în favoarea lor, definitivă şi irevocabilă. Astfel, s-a creat o situatie dificilă deoarece, având toate autorizaţiile aprobate, parohia începuse lucrările de construcţie, iar în noile condiţii a fost nevoită să oprească lucrările. În urma unor negocieri şi a aprobării de cumpărare de către Arhiepiscopia Alba-Iuliei, parohia va cumpăra suprafaţa în cauză cuprinsă într-o parcelă mai mare, de 4.734 m², ceea ce presupune un efort suplimentar, concentrat atât pe achiziţia terenului, cât şi pe continuarea lucrărilor de construcţie.
Între parohie şi moştenitorii de drept s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare, în care se stipulează ca în termen de 15 zile de la întăbularea terenului se va încheia un contract de vânzare-cumpărare în valoare de 50.000 de euro, pe care parohia îl va plăti în termen de un an. Din păcate, până la dobândirea terenului nu se va putea construi. Aşadar, am recurs la tipărirea unor certificate de cumpărător-donator cu serie şi număr. (cu valoare simbolică, necomercial şi nejuridic), 4800 de m² = 4800 certificate în valoare de 50 lei sau aproximativ 11 euro fiecare) Ideea a fost de a aduna puţin de la foarte mulţi.
Prin achiziţionarea unuia sau a mai multor certificate, sau prin donaţii, susțineţi achiziţionarea terenului şi implicit deveniţi ctitori şi investitori în acest proiect social. Certificatele se pot achizíționa accesând pagina: http://www.parohiamureseni.ro/ro/proiecte-si-donatii/cumparator-si-donator-teren/
Vârstnicilor le pregătim pelerinaje, activități distractive, le acordăm asistență în îngrijirea personală, dorim să le creăm o comunitate în care să nu simtă poverile bătrâneții. Pe tineri îi invităm la dansuri de societate, drumeții, liturghii, întâlniri cu oameni de succes în diverse domenii.
Găsiți și alte informații despre inițiativa noastră: http://www.parohiamureseni.ro/ro/proiecte-si-donatii/
Citeste mai mult: Centrul Social Catehetic „Sfântul Ioan Gură de Aur” te face investitor