articole, Comunicat de presa

Xiaomi introduce MIUI 13 pe dispozitive la nivel global, îmbunătățind astfel experiența de utilizare, eficiența și personalizarea

Cel mai nou sistem de operare vine cu funcții precum Liquid Storage, Atomized Memory, Focused Algorithms și Smart Balance pentru a duce experiența generală de utilizare la un nivel cu totul nou

București, România, 26 ianuarie 2022 – Xiaomi a lansat astăzi la nivel global și noul său sistem de operare, MIUI 13. Începând cu trimestrul al patrulea din 2021, numărul de utilizatori activi lunari de MIUI a depășit 500 de milioane. Acest nou sistem de operare oferă upgrade-uri la toate capitolele cu scopul de a îmbunătăți experiența de utilizare. MIUI 13 include stocare mai rapidă, procese de funcționare în fundal mai eficiente, procesare mai inteligentă și asigură o durată de viață a bateriei mai mare. De asemenea, aduce și funcții utile, precum bara laterală și widget-uri noi.

Experiența de utilizare dusă la un nou nivel

MIUI 13 introduce funcția Liquid Storage, o nouă metodă de gestionare a felului în care fișierele sunt stocate. Pe dispozitivele tradiționale, datele sunt scrise și rescrise în mod constant, iar în timp sistemul de stocare devine fragmentat. După doar 36 de luni, aceste acțiuni duc la viteze de citire și scriere mai lente cu până la 50%*. De asemenea, sunt afectate și rapiditatea de accesare a aplicațiilor și modul în care aplicațiile utilizează resursele necesare – viteza generală este redusă în mod vizibil. Liquid Storge, disponibil odată cu MIUI 13, reduce fragmentarea și gestionează activ datele stocate. Îmbunătățește astfel eficiența vitezelor de citire și scriere cu până la 60%**. Dacă pe termen lung vitezele de citire și scriere de pe alte sisteme Android OS scad chiar și cu 50% într-un interval de 36 de luni, în cazul MIUI 13 vitezele sunt menținute într-o proporție de până la 95%**. Astfel, utilizatorii au parte de o nouă experiență de utilizare pe termen lung, iar durata de viață a dispozitivului este prelungită.

Pentru a îmbunătăți performanțele. MIUI 13 vine și cu funcția Atomized Memory, o metodă de gestionare mai eficientă a utilizării memoriei RAM. Această funcție analizează felul în care aplicațiile utilizează memoria și împarte resursele în sarcini importante și neimportante. Apoi închide toate sarcinile neimportante și le permite aplicațiilor să folosească memoria doar pentru activitățile utilizate în acel moment. În acest mod mai multe aplicații pot fi rulate în același timp fără a sacrifica performanțele.

MIUI 13 are și funcția Focused Algorithms, care alocă în mod dinamic resursele de sistem pe baza scenariilor de utilizare. MIUI devine astfel mai fluid și răspunde mai rapid. Procesoarele telefoanelor care nu au funcția Focused Algorithms distribuie resursele necesare aplicațiilor într-un mod relativ egal. Focused Algorithms prioritizează aplicațiile active și îi permit unității de procesare centrale să se concentreze pe sarcinile importante. Vitezele de procesare devin mai mari, iar performanța este mai înaltă.

Smart Balance este un alt upgrade prezent la MIUI 13. Are rolul de a identifica automat echilibrul dintre performanță și consumul de energie, astfel încât să ofere viteza și puterea necesare pentru activitățile la care este folosit dispozitivul. Cu Smart Balance, durata de viață a bateriei poate fi extinsă cu până la 10% pe MIUI 13***.

Funcții complet noi pentru îmbunătățirea eficienței și a experienței de personalizare

 

Pe lângă îmbunătățirile aduse la utilizarea generală, MIUI 13 introduce și funcții noi ce le permit utilizatorilor să își personalizeze experiențele.

Cu widget-urile**** complet noi, interfața telefoanelor inteligente poate fi personalizată cu module diferite și notificări în App Vault sau pe ecranul principal. Widget-urile ajută la afișarea personalizată a unor date precum notificările, programul zilnic, vremea și multe altele. MIUI 13 acceptă widget-uri de dimensiuni diferite. Prin disponibilitatea opțiunilor 2×1, 2×2, 2×3, 4×2 și 4×4, utilizatorii își pot grupa informațiile importante pe un singur widget și să plaseze widget-urile în locuri în care nu puteau până acum.

Sidebar este o altă funcție eficientă oferită de MIUI 13, care asigură accesul la aplicațiile favorite într-o fereastră plutitoare printr-un simplu swipe – fără a închide aplicația în uz. Este o funcție perfectă pentru multitasking și o modalitate mai eficientă de a grupa și de a avea acces la mai multe aplicații aflate în același loc. Utilizatorii își pot personaliza sidebar-ul cu până la 10 aplicații.

Disponibilitate

Următoarele modele vor rula noul MIUI 13 în primul val din T1 2022*****, programul actualizărilor de pe celelalte dispozitive urmând să fie publicat pe site-ul MIUI. Actualizările pot varia în funcție de regiune.

Mi 11 Ultra

Mi 11

Mi 11i

Mi 11 Lite 5G

Mi 11 Lite

Xiaomi 11T Pro

Xiaomi 11T

Xiaomi 11 Lite 5G NE

Redmi Note 11 Pro 5G

Redmi Note 11 Pro

Redmi Note 11S

Redmi Note 11

Redmi Note 10 Pro

Redmi Note 10

Redmi Note 10 JE

Redmi Note 8 (2021)

Redmi 10

Xiaomi Pad 5

* Rezultate din testele de stres simulate.

**Testat pe Xiaomi 11 în Xiaomi Internal Labs. Rezultatele actuale pot varia în funcție de dispozitiv.

***Date testate în Xiaomi Internal Labs pe Xiaomi 11 în Balanced Mode și comparate cu versiunile anterioare..

 ****Disponibilitatea Widgets poate varia în funcție de piață. Actualizările pot avea întârzieri.

*****Codurile SKU specifice Indiei nu sunt incluse în această listă. Pentru informații despre acele produse, vă rugăm accesați canalele oficiale Xiaomi India.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *