articole, Comunicat de presa

Samsung îmbrățișează noile standarde de eficiență energetică ale Uniunii Europene și își reafirmă angajamentul față de inovarea produselor concepute într-un mod responsabil

În martie 2021 se vor introduce noile etichete energetice ale Uniunii Europene pentru aparatele de uz casnic. Acest lucru a fost stabilit în noua legislație aprobată de Comisia Europeană privind aparatele electronice destinate consumatorilor, precum frigiderele, mașinile de spălat, mașinile de spălat cu uscător și mașinile de spălat vase.

Noile standarde vor modifica ratingurile anterioare de la A+++ la D și vor introduce noile clase de la A la G. Aceste etichete vor include, pentru prima dată, un cod QR care va furniza informații suplimentare, oficiale (necomerciale) – extrase din baza de date europeană pentru etichetarea energetică – la scanarea codului cu un smartphone. Mai mult, Samsung îmbrățișează efortul Uniunii Europene de a accelera inovația și producția de aparate electronice eficiente din punct de vedere energetic și de a responsabiliza producătorii în crearea unor standarde mai ridicate, introducând noi cerințe de etichetare care să le ofere consumatorilor din toată Europa o mai mare transparență, înțelegere și posibilitate de alegere.

În centrul filosofiei de proiectare Samsung se află dezvoltarea de produse eficiente din punct de vedere energetic și care utilizează materiale reciclate și ecologice pentru a reduce impactul pe care inovațiile îl au asupra mediului. Angajat să îmbunătățească în mod constant performanța privind sustenabilitatea produselor sale, Samsung se dedică acestui obiectiv încă de la începutul ciclului de viață al unui produs, prin procesul său de proiectare ecologică (Eco-design Process).

Procesul de proiectare ecologică permite planificarea și dezvoltarea unor produse cu o eficiență energetică mai mare, folosind mai puține resurse și eliminând substanțele periculoase. Acest proces asigură alinierea cu toate reglementările și cerințele globale de mediu și încurajează Samsung în luarea unor măsuri voluntare și în găsirea unor idei prietenoase cu mediul pentru a crea produse într-un mod responsabil utilizatorilor săi.

„La Samsung, ne străduim să creăm aparate electrocasnice ecologice, de clasă mondială, prin eforturi ce țin de dezvoltarea unor tehnologii avansate de economisire a energiei și de crearea unor noi concepte creative de produse, precum frigiderele modulare personalizabile. Noua etichetare va garanta transparența cu privire la standardele mai ridicate de eficiență, o atenție sporită spre obiectivele de sustenabilitate și o înțelegere mai ușoară a sistemului de clasificare a aparatelor de uz casnic”, a spus Victor Armășelu, Head of Consumer Electronics pentru Samsung România și Bulgaria.

MAȘINI DE SPĂLAT CU CONTROL AI: RUFELE SUNT GATA CU AJUTORUL INTELIGENȚEI ARTIFICIALE

În segmentul de mașini de spălat, gama AI Control de la Samsung îndeplinește cele mai înalte standarde ale noilor etichetări energetice, certificate cu calitatea energetică A. Prin Inteligența artificială, gama AI Control personalizează procesul de spălare, adaptându-l la preferințele consumatorului și distribuind cantitatea adecvată de apă și detergent grație tehnologiei Auto Dispense prin senzorul de detectare a greutății hainelor. De asemenea, mașina de spălat se poate conecta în mod inteligent cu un uscător compatibil prin tehnologia Auto Cycle Link, astfel încât uscătorul să poată selecta automat o setare optimă după încheierea ciclului de spălare.

Caracteristicile ecologice care se aplică întregii game AI Control includ:

  • Tehnologia EcoBubble®economisește energia și oferă performanțe de curățare superioare, protejând culoarea și textura hainelor, chiar și la temperaturi scăzute. Detergentul este dizolvat și activat prin transformarea sa în bule care pot pătrunde rapid în țesături pentru a elimina murdăria și petele în mod eficient.
  • Programul Hygiene Steamelimină murdăria din profunzimea țesăturilor, precum și 99,9% din bacteriile și alergenii inactivi pentru a asigura o curățare completă.
  • Tehnologia Digital Inverter, care oferă o eficiență energetică superioară, un zgomot minim și o performanță de lungă durată, cu o garanție de 10 ani, consumă mai puțină energie decât un motor universal.

În plus, în funcție de nevoile specifice ale consumatorilor, portofoliul diversificat de produse oferă o serie de caracteristici distinctive precum:

  • Gama QuickDrive™ reduce programul ciclurilor de spălare cu până la 50%, economisind o energie de până la 20% pentru ciclurile rapide.
  • Gama AddWash™ dispune de încă o ușă suplimentară, care permite adăugarea în orice moment a hainelor uitate, evitând astfel începutul unui nou ciclu de spălare.
  • Gama Auto Dispense, pe de altă parte, prezintă un dozator automat care adaugă doar cantitatea potrivită de detergent în funcție de cantitatea hainelor.

 

COMBINE FRIGORIFICE ECOLOGICE: PERFORMANȚE ENERGETICE EXCELENTE PENTRU PĂSTRAREA PROASPĂTĂ A ALIMENTELOR

Designul modular al frigiderelor Samsung BESPOKE le oferă clienților flexibilitatea de a-și adapta frigiderul prin adăugarea de unități suplimentare la cele inițiale sau prin înlocuirea panourile ușilor în funcție de stilul lor de viață individual și de nevoile de design. BESPOKE dispune de o serie de configurații diferite (Frigider / congelator cu 1 ușă și combină frigorifică) care le permite utilizatorilor să se folosească de întreg spațiul pe care îl au la dispoziție prin personalizarea frigiderelor. Această flexibilitate în design și capacitate permite o durată de viață mai lungă a produsului și o reducere a deșeurilor electronice inutile.

În afară de caracterul ecologic al designului său modular, gama BESPOKE include și caracteristici care reduc la minimum risipa de energie și de alimente. Combina frigorifică BESPOKE se mândrește cu un nivel energetic A în conformitate cu noile standarde energetice ale UE, considerat a fi cel mai bun din clasa acestora, deoarece oferă un consum de energie cu 50% mai mic în comparație cu modelele convenționale care prezintă vechiul rating A+++.

Caracteristicile care fac posibil acest nivel de conservare a energiei includ:

  • Tehnologia SpaceMax™permite cu 10% mai puțină penetrare a căldurii din exterior. Astfel, la exterior, te bucuri de un frigider cu același design compact, iar la interior câștigi mult mai mult spațiu pe rafturi. Practic, această tehnologie creează o capacitate internă suplimentară, fără a crește dimensiunile externe.
  • Noua tehnologie Digital Inverter prezintă o îmbunătățire a eficienței energetice prin controlul inteligent al vitezei pentru a furniza doar cantitatea de răcire necesară, în timp ce compresorul convențional funcționează întotdeauna la nivelul său maxim, beneficiind și de 10 ani de garanție. Dimensiunea camerei compresorului a fost, de asemenea, redusă pentru a optimiza cantitatea de emisii de căldură.
  • Twin Coolingcontrolează frigiderul și congelatorul independent cu ajutorul a două evaporatoare separate și printr-un control electronic precis. Acest lucru ajută la menținerea temperaturilor dorite atât în ​​frigider, cât și în congelator, păstrând alimentele în cele mai bune condiții pentru a minimiza risipa de produse alimentare. Sistemul Twin Cooling Plus™ răcește separat compartimentele, pentru a opri răspândirea mirosurilor de la frigider la congelator. Deci, alimentele congelate își păstrează mai mult aroma originală. Acesta creează un mediu favorabil pentru conservarea alimentelor proaspete în frigider cu 70% din umiditate, comparativ cu 30% frigider convențional. Astfel, ingredientele se păstrează proaspete, fără a se usca.
  • Metal Coolingmenține alimentele proaspete, chiar dacă utilizatorii deschid și închid frecvent ușa frigiderului. Placa metalică de pe peretele interior la combinei frigorifice ajută la menținerea temperaturii interne optime prin reținerea aerului rece și prevenirea pierderii de aer rece ori de câte ori ușa este deschisă.

În plus, pe lângă tehnologiile inovatoare și ecologice, frigiderele BESPOKE sunt, de asemenea, echipate cu caracteristici care îmbunătățesc utilizarea compartimentelor de depozitare interioare.

  • CoolSelect Plusle permite utilizatorilor să comute compartimentul congelatorului din partea de jos a frigiderului cu 3 variante de control a temperaturii.
  • Optimal Fresh+este un compartiment multifuncțional care poate fi împărțit în două zone cu temperaturi diferite, făcându-l ideal pentru depozitarea articolelor care necesită temperaturi diferite, dar care trebuie păstrate separat, precum carnea și legumele.
  • Rack & Shelf™ este un raft de vin multifuncțional, pe care se pot depozita nu doar sticle, ci și diferite tipuri de cutii sau vase cu alimente. Poate fi folosit ca un raft suplimentar.
  • Cu raftul Slide & Fold în 2 pași, utilizatorii pot depozita cu ușurință obiecte mari și voluminoase, reducând în același timp spațiul neutilizat din frigider.

Noile reglementări sunt destinate consumatorilor din Spațiul Economic European, de aceea se vor aplica și în țările din afara UE (de exemplu, Norvegia, Elveția).

Pentru mai multe informații despre portofoliul de produse Samsung și noile evaluări de eficiență energetică, vă rugăm să vizitați https://www.samsung.com/ro.

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor wearables, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie și a ecranelor profesionale. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la http://news.samsung.com.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *